Românii din Bulgaria vor studia limba maternă în şcoli
Autorităţile de la Sofia vor asigura spaţii de emisie la radio şi televiziunea bulgară pentru comunitatea românească din Bulgaria, care va beneficia de toate drepturile, mai ales în ceea ce priveşte folosirea limbii române în şcoli, potrivit discuţiilor dintre premierul Boc şi omologul său bulgar.
)
Modalităţile de sprijin a comunităţii româneşti au fost convenite în întâlnirea premierului român, aflat în vizită la Sofia, cu omologul său bulgar, Boc apreciind că discuţiile cu acesta au deschis "toate canalele de comunicare necesare", pentru a da comunităţii româneşti posibilitatea de a beneficia de toate drepturile.
Într-o întâlnire avută, vineri, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria - comunitatea vlahilor, reprezentanţi ai aromânilor, oameni de afaceri români şi cetăţeni români care lucrează în Bulgaria -, Boc a susţinut că autorităţile de la Bucureşti vor sprijini proiectele care promovează studierea limbii române, prin punerea la dispoziţie de spaţii destinate cursurilor sau de cărţi şi alte materiale didactice.
"Vom acorda finanţări nerambursabile pentru susţinerea limbii si culturii române prin intermediul programelor derulate de Departamentul pentru românii de pretutindeni", a spus Boc.
El s-a arătat optimist ca, în urma dialogului cu omologul său bulgar, să poată fi asigurate spaţii de emisie la radio şi televiziunea bulgară pentru comunitatea românească din Bulgaria.
La întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii române din Bulgaria, au mai participat miniştrii Elena Udrea, Teodor Baconschi, Adriean Videanu, Radu Berceanu, precum şi secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac
mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu