joi, 9 decembrie 2010

12.07%20Sf.%20Mc.%20Filofteia Icoane1 Sfanta Filofteia, ocrotitoarea Tarii RomanestiÎn salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia – Fecioara.
Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.
Mama fecioarei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei, ca: Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare; Antuza – mama Sfâtului Ioan Gură de Aur; Monica – mama Fericitului Augustin şi altele. Mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi, străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti. Pe lângă buna chivernisire a gospodăriei nu uita să-şi păzească de gânduri tulburătoare curată cămara cea lăuntrică a inimii. Milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.
Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la postiri, la milostenii şi la faceri de bine.

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, a frumuseţii fecioriei, a iubirii de străini şi a altor virtuţi, care fac pe om plăcut lui Dumnezeu, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune. Ea nu s-a dedat la pierzătoare cântece lumeşti, nici la iubirea hainelor scumpe, nici la împodobirea părului, fapte care moleşesc sufletul. Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).
După pilda mamei sale, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi. Sădind în inima ei aceasta poruncă, buna Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, că foarte se temea de slava oamenilor, care pierde toate ostenelile făcătorului de bine. De aceea şi Mântuitorul zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum jac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

Îndeletnicindu-se cu plugăria, tatăl fericitei avea şi el credinţă creştină, dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care se ofileau înainte de rodire. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, se mânia, adesea o certa şi chiar o bătea, în loc să ia aminte la psalmistul care zice: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti” (Ps. 111, 5).
După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl ei şi-a luat după o vreme, o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de zavistie. De aceea ura de moarte pe fericita copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie la îndemnul celui urâtor de oameni şi al firii ei pline de răutate. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra bunei fecioare, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice, însă nici ispitirile diavoleşti, nici bătăile părintelui său, nici chinurile pe care le răbda de la vitrega mamă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune, după cum zice proorocul David: „Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60).

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă bunei Filofteia era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, părintele său era hrănit neîndestulător. De aceea el îi reproşează soţiei: „- Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns?”. Iar femeia i-a răspuns, învinovăţind-o pe fată: „- Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate, după obiceiul ei, le împarte la săraci”. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.
Mergând într-o zi la ţarină ca să lucreze, când s-a apropiat vremea să vină fericita cu hrana obişnuită, s-a aşezat la pândă, să vadă ce face fiica lui cu bucatele. După obiceiul lor, săracii i-au ieşit înainte şi, cu mai multă sârguinţă, i-au cerut să le împartă din cele ce ducea tatălui ei. Neavând altceva, aceasta a început să le împartă mâncarea pe care i-o dăduse mama vitregă.

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui miluia din bucatele pe care le aştepta. În loc să se bucure de buna deprindere şi de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericita de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât de mânia cea dobitocească, încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie. Fericita Filofteia, la vârsta de 12 ani, dându-şi în mâinile lui Dumnezeu feciorescul ei suflet, a adormit pentru viaţa cea veşnică. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, după cuvântul proorocului: „nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi” (Isaia 51, 7).

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei. Venindu-şi întru părintească milă, s-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod obişnuit. Dar Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr şi fecioresc ca pe o stâncă de piatră şi nimeni n-a putut să o ridice. Nedumerindu-se de cele întâmplate, mâniosul ucigaş a alergat în cetate la arhiepiscop, unde a istorisit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.
Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit cu făclii şi tămâie la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinţii Săi. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, au slăvit pe prea-plăcuta cerului cu imne ca acesta: „Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe preasfânta fecioară Filofteia şi să-i mărim nevoinţele cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuiri şi scuipări a răbdat, pândiri şi moarte mucenicească de la cel ce a născut-o a suferit” (1). După îndelungată slujire, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiepiscopul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.
Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, au început slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din ţara noastră, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc. Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi nu puţin popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”.

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

De aproape opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.
Multe locaşuri măreţe s-au ridicat întru pomenirea Sfintei Muceniţe. Icoana ei se află la loc de cinste în casele creştinilor. Nenumărate dreptcredincioase îi poartă numele. De aceea, ea a devenit izvor tămăduitor de multe suferinţe, celor lipsiţi, ajutătoare, celor întristaţi, mângâietoare către Domnul Iisus Hristos – tuturor mijlocitoare (2).

† Gherasim
Episcopul Râmnicului şi al Argeşului

1. Mineiul pe luna decembrie, în şapte zile.
2. Îndrumătorul pastoral al Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucureşti, 1951, p. 373

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 281-285, Sfânta Muceniţă Filofteia „de la Argeş”.

marți, 7 decembrie 2010

Dragi români de pretutindeni,

Ziua Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a fost şi va rămâne unul din cele mai importante evenimente din istoria neamului românesc. Un eveniment care marchează dorinţa de unitate a românilor de pretutindeni, dar şi de împlinire a idealului naţional.

Această zi de o semnificaţie deosebită, constituie un prilej de evocare a moştenirii noastre istorice, un simbol al solidarităţii naţionale şi un moment de reflecţie asupra unităţii tuturor celor care se definesc prin simţire şi cuget românesc.

Premergătoare acestui eveniment, data de 30 noiembrie reprezintă o altă zi specială în conştiinţa noastră, fiind motivată de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, pe care o marcăm şi drept „Ziua Românilor de Pretutindeni”.

În contextul acestor evenimente semnificative, am onoarea şi totodată bucuria, să vă adresez în numele Guvernului României şi al meu personal, cele mai sincere urări de bine şi să vă mulţumesc, în acelaşi timp, pentru contribuţia deosebită pe care o aduceţi la păstrarea şi afirmarea valorilor neamului românesc.

Dorindu-vă multă sănătate şi putere de muncă, vă urez să păstraţi în suflet dragostea de ţară şi de cei dragi, oriunde v-aţi afla.

La mulţi ani tuturor românilor!

Eugen Tomac

Secretar de stat pentru românii de pretutindeni

Cum si-au luat Cezarii Caloiani un ginere francez !



Cuceriri teritoriale romanesti in timpul lui Ionita Caloian
 
Coroana imperiala a lui Isus Pantocratorul din Constantinopol.


In perioada imediata a mortii lui Ionita Caloian (1207), cel care a preluat destinele statului a fost Borila.
Acesta a adoptat pe fiica defunctului Ionita, pe nume Maria . Ulterior aceasta s-a casatorit cu (culmea) fiul lui Baldovin , cel care a fost facut prizonier de catre insusi tatal ei in 1204 si care obtine vasalitatea Constantinopolului in favoarea Asanestilor.
Dar timpurile se schimbasera si cei doi competitori pentru suprematia asupra Constantinopolului erau de acum istorie , iar alianta prin casatorie a celor doi fii trebuia sa incheie cu pace o pagina de istorie scrisa in favoarea romanilor.
Casatoria din anul 1213 pune in evidenta coroana imperiala de la Constantinopol, care se afla azi la un muzeu din Franta, iar cea de-a doua coroana purtata de Maria , probabil a dat numele Romaniei de "Gradina Maicii Domnului", asa cum a subliniat si Papa Wojtyla in discursul lui cu ocazia vizitei lui din Romania.
Acuzele aduse Mariei precum ca in anul 1216 ar fi autoarea asasinatului sotului ei sunt lipsite de fundament intrucat proba ei de nevinovatie este tocmai aceasta coroana care nu este in Romania ci in Franta !!!

Update: 3 decembrie ora 12.44

15.30 La presiunea romanilor din Sipicova si ca urmare a interventiei ambasadorului Romaniei, autoritatile sarbe au amanat pe luni 6 decembrie, daramarea clopotnitei romanesti.

Luni ambasadorul Romaniei la Belgrad, va veni in zona si se va intalni cu primarul comunei (raionului) Zaicear, cel care a ordonat daramarea clopotnitei romanesti.

Intre timp la Bucuresti, vicepresedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului Romaniei, senatorul Viorel Badea, a spus ca saptamana viitoare va propune audierea ambasadorului Serbiei la Bucuresti.

13.10 Ambasadorul Romaniei la Belgrad, Ion Macovei, incearca prin demersuri pe langa autoritatile sarbe, sa anuleze daramarea clopotnitei romanesti din Sipicova.

12.44 Autoritatile sarbe au trimis o echipa pentru daramarea clopotnitei romanesti din Sipicova. Romanii din sat se strang la clopotnita, iar preotul Boian Alexandrovic merge catre localitate. Nici-un oficial roman nu a facut nici-o declaratie publica fata de situatia de la Sipicova desi stiu situatia tensionata creata de abuzul autoritatilor sarbe.

Astazi Preotul Boian Alexandrovic a trimis o scrisoare Presedintelui Serbiei, Boris Tadici, in care ii cere sa intervina pentru stoparea daramarii clopotnitei.

Autoritatile sarbe continua prigoana impotriva romanilor/vlahilor din Timoc.

Autoritatile locale din Sipicova, dupa ce au intrat ilegal pe o proprietate privata, au emis un ordin prin care se dispune daramarea in 24 de ore a unei clopotnite romanesti ridicata de romanii din localitate. In cazul in care nu va fi daramata in 24 de ore autoritatile sarbe ameninta ca o vor darama ele.

Decizia de daramare

Provocarea autoritatilor sarbe risca sa degenereze in conflict etnic in cazul in care nu se renunta la daramarea clopotnitei. Cei 120 de romani ai Sipicovei sunt hotarati sa-si apere clopotnita ca singur simbol al identitatii lor. In cazul in care demersul autoritatilor sarbe continua, toti cei 120 de locuitori ai Sipicovei sunt hotarati sa ceara azil politic in Romania.

Corespondentul Romanian Global News din Timoc a aflat ca in spatele actiunii autoritatilor sarbe stau Episcopul sarb al locului, Iustin, cunoscut drept unul dintre ierarhii cei mai antiromani ai bisericii sarbesti, si Primarul din Zaicear, cunoscut pentru declaratiile belicoase la adresa romanilor si Romaniei.

Actiunea antiromanesca intervine dupa ce ieri, 1 decembrie, liderii romanilor/vlahilor dinTimoc au denuntat raportorilor APCE pentru Serbia, incalcarile grave ale drepturilor romanilor/vlahilor din Timoc, de catre autoritatile de la Belgrad.

Reamintim ca in 24 august 2010 in Sipicova, localitate populata de romani, un membru al securitatii sarbe din Zaicear a intarat in magazinul localitatii si a cerut patronului sa-l cheme acolo pe presedintele consiliului parohial al Bisericii Ortodoxe Romane. Chemat, acesta s-a prezentat in incinta magazinului, unde a inceput un adevarat interogatoriu: "De ce va trebuie biserica romaneasca? De unde il stiti voi pe popa Boian? Cine va da bani sa cumparati locul de biserica? De ce nu va vedeti voi de treaba voastra?" si alte intrebari legate inclusiv de faptul ca de ce au votat cu partidul romanesc al lui Balasevic. Omul interogat a raspuns ca "da, vor biserica romaneasca, iar Boian a tinut slujbe la mai multe inmormantari din Sipicova si ca acolo l-au cunoscut, iar oamenilor le-a placut sa auda slujba in limba lor".

Dejan, acesta era numele angajatului securitatii sarbe, stia bine ce face. Chemarea si discutia in magazin avea sa ajunga la urechile oamenilor care se vor inspaimanta si vor renunta la construirea bisericii romanesti. Actiunea de intimidare nu este singulara in Sipicova.
Mai multi oameni in varsta au fost amenintati ca vor pierde pensiile daca nu-si retrag semnatura de pe petitia care cere infiintarea bisericii romanesti. Unii, de frica, le-au retras.


Intre timp demersurile pentru construirea bisericii continua pentru ca romanii din Sipicova vor sa se boteze si sa se ingroape cu slujba romaneasca, a lor. Nu cu una straina, impusa.




miercuri, 1 decembrie 2010

Cocoşul

de Cristea Sandu Timoc

Cufundat în agonie

Satu-ntreg şi viţa-n vie,

Cădeau stelele-n păraie,

Nici o urmă de la ploaie.

Nici un glas de răcănei,

Nici un strop de apă-n tei.

Era un schelet pământul,

Amorţise-n munte vântul,

Ardea totul sub picioare

De arşiţa de la soare.

Frunza din copaci cădea,

Iarba-n plai se gălbenea.

Numai când şi când în noapte,

Roata morii cernea şoapte;

Peste case-o cucuvaie

Aduna stropii de ploaie.

Un moşneag în noapte albă

Chibzuia la fân şi jalbă,

Se uita la cer să vadă

E vreun nor, din el să cadă?

Sângele fierbea în viţă,

Plângeau ochii de răchită

Şi ziceau babele-n vis:

Ceva zace în abis !

Pă-n-or face Păpărudă,

N-o să vie să ne udă !

Pâ-n-or merge la răscruce,

Florile o să usuce !

Soarele sorbea din râu,

Se topea spicul de grâu.

Şi în fiecare sat

Încă unul s-a-ngropat.

Era doar o noapte mută,

Nici un cânt de alăută.

Toate, însă, dintr-o dată

Se schimbară dintr-o şoaptă.

Un cocoş din nişte spini

Dădu veste la vecini.

Cucurigu de trei ori,

Chiar în fapt de vărsători,

Şi suit pe nişte scări

Răsună în depărtări:

Mersul vremii vreţi să-l ştiţi,

Ai mei fraţi şi moşi iubiţi?

Uite, azi de dimineaţă

O să ploauă de mândreaţă !

Şi din lan un pitpalac

Spuse vestea unui mac.

Se treziră toţi cocoşii,

Se-nchinară-n genunchi moşii:

Parcă-i şopti Dumnezeu,

Aşa cocoş mai zic şi eu !

(1 mai 1971)

…………………………………………………………………………………….

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL

Română sârbă – Exemple

A, a A, a – Ana, alb, avion

B, b B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f F, f – Florin, farmec, floare

G, g G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i I, i - Ion, inima,inel, iaurt

J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos

K, k K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu

M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni

P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r R, r – Radu, râu, raţă

S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe

T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u U, u- Ungaria, urs, urmă

V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x – Xenia, xenofob, xerox

Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:

Ă, ă - casă, masă, mireasă, grasă

Â, â - mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î - învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ - ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q - status-quo

W, w- Walter, Washington

Y, y - Yugoslavia, York

Grupări de litere:

Ge, ge - Gelu, ger, geam

Gi, gi - Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce - Cezar, ceas, cetate

Ci, ci - cina, cineva, cireşe

Che, che- cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

19.11.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :

http://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!