duminică, 28 martie 2010

D-le Preşedinte Ivo Gheorghiev,
Stimaţi prieteni şi fraţi,

Anul acesta, la 4 Apr. 2010 sărbătorim împreună Sf. Paşti, adică învierea D-lui Isus Cristos, atât creştinii ortodocşi cât şi cei catolici. De aceea folosim prilejul ca să vă felicităm şi să vă dorim un

CRISTOS A ÎNVIAT!!

Din partea nostră, a Astrei Române şi a altor fraţi care vă doresc şi vă iubesc!

Ştim că dacă am fi venit în ziua a II-a de Paşti, adică în 6 apr 2010, am fi fost împreună şi ne-am fi închinat în biserica săpată în piatră cretată la Albotina, aşezată între Vidin şi Timoc, cam la 15 km.

Fie ca sărbătoarea aceasta să vă lumineze minţile şi sufletele şi să vă amintiţi de strămoşii noştri care au trecut pe aceste meleaguri cu mii şi sute de ani, lăsându-ne o vatră de lumină, cum este cea de la Albotina, care să ne adune, unească şi să fim totdeauna

"toţi pentru unul şi unul pentru toţi"

în orice clipă istorică ne-am afla!

Albotina are un nume care se confundă cu sărbătoarea Frâsânelului*, o sărbătoare foarte veche, posibl din vremea dacilor şi romanilor, care se ţinea a II-a zi de Paşti şi aduna la Albotina pe românii din Bulgaria, România şi Serbia. Aceiaşi sărbătoare, Frâsânelul, avea loc dincolo de pădurea Basarabă, cam la 10 km între satul Zlocutea - satul meu şi Coilova, pe locul numit Poieniţi.

(*frâsânelul este o plantă medicinală miraculoasă-frăsinelul, poate ca şi salvia sau altele)

Îmi amintesc de Frâsânel, prin anul 1928, avea loc sărbătoarea pe platoul de la Poieniţi. Era o dâlmă de pământ, în dreapta Timocului, sub formă de disc pe care se adunau românii veniţi din 3 ţări Bulgaria, România şi Serbia.

Personal, am mers de două ori, cu carul încărcat de mâncare, fucie plină de vin, şi în timp ce mâncam cu străinii la masă şi ne cântau lăutarii a venit poliţia şi jandarmeria sârbească şi a interzis manifestaţia de teamă să nu se facă vreo răzmeliţă. Erau români adunaţi din 3 ţări, să petreacă, nu să se răscoale, pentru că n-aveau de ce şi nici cui să ceară ceva; erau trataţi ca o populaţie moartă.

Erau trataţi ca o gloată fără drept la cuvânt, identitate şi fără viitor. De atunci nu s-a mai sărbătorit Frâsânelul.
Aşa sunt şi astăzi.

În cazul în care s-ar naşte un prilej să poată veni cineva din partea noastră, vă vom ţine la curent. Până atunci vă rugăm să primiţi scuzele noastre şi să ne treceţi cu vederea absenţa de la o astfel de solemnitate, sărbătoare creştinească şi frăţească.

Încă odată, sărutaţii pe fraţii noştri din Timoc-Serbia şi Bulgaria, şi vă comunicăm să ştiţi că anul acesta a XIX -a ediţie a Congresului Internaţional al Astrei Române va avea loc în perioada 8-10 octombire 2010
şi vă vom trimite programul să-l prezentaţi.

Vă rugăm să vă pregătiţi ca să vină români şi din valea Dunării şi din Timoc.

Primiţi salutul nostru cordial; încă odată:

Cristos a Înviat!

sănătate-bucurii,
la români şi la copii!


Nicolae Corneanu
Mitropolitul Banatului

Cristea Sandu-Timoc
Secretar General

sâmbătă, 20 martie 2010

APEL

de aderare

Catre Consiliul de Conducere al Asociatiei Vlahilor din Bulgaria.

Frati romani,

CONSILIUL SUPREM AL ORGANIZAŢIILOR ROMÂNEŞTI (VLAHE) DIN BULGARIA (CSORB), este o reuniune voluntară de colaborare si susţinere a tuturor organizaţiilor româneşti înregistrate şi care funcţionează pe teritoriul Bulgariei, de orice natură şi orice statut permis de legislaţia ţării de constituire, conform normelor europene şi creştine.

Principiul de funcţionare a CSORB este principiu sinodial si nu se poate ajunge la hotărâre dacă nu sunt toţi de acord.

În CSORB au dreptul de vot numai preşedinţii organizaţiilor participante şi actele eliberate se semnează de toţi preşedinţii care repezintă organizaţiile respective.

Luată o dată o hotărâre se protocolează sub număr şi înregistrată în mapă specială şi e obligatorie pentru îndeplinirea ei de toţi care a subsemnat-o.

Participarea la şedinţele CSORB este obligatorie, dar dacă oricare din participanţi nu se prezentă fără motivaţie la două şedinţe consecutive, la a treia şedinţă se i-a hotărâre pentru exmatricularea organizaţiei din CSORB, care la fel se protocolează şi se scrie motivele clar pentru decizia luată de restul organizaţiilor.

Membrii noi în CSORB se pot primi numai după decizia luată de organizaţiile fondatoare(cei care a semnat primul protocol).

Toate deciziile poartă semnătura preşedinţiilor executivi a organizaţiilor participante însoţite de ştampilele oficiale ale organizaţiilor respective.

Fiecare organizaţie participă în CSORB cu propriul ei statut şi identitate.

La şedinţe pot participa şi câte doi consilieri din fiecare organizaţie dar fără drept la vot.

Toate şedinţele se ţin închise doar hotărârea finală se anunţă oficial şi este obligatorie pentru executare de organizaţiile membre.

Organizaţiile participante nu au dreptu să folosească orice fel de informaţie împotriva orcărei organzaţie participantă, prin care să distrugă autoritatea la cealaltă organizaţie sau persoană din acest consiliu.

CSORB nu poate să i-a decizii care să fie împotriva legislaţiei în vigoare sau să susţină acte criminale nemorale şi necreştine.

Avînd în vedere dorința exprimata de presedintele AVB Plamka Liubomirova la intâlnirea cu Primul Ministru al României Emil Boc si strînsa colaborare cu o marea parte din membri dumneavoastra cu noi, apelam cu încredere pentru o viitoarea colaborare în cadrul CONSILIUL SUPREM, care a fost inființat pe data de 01.12. 2008 la Vidin.

Cu respect:

Presedinte “AVEUniunea Etnicilor Români din Bulgaria

Dr. I. F. Gheorghiev:

Presedinte Centrul Cultural Roman din VidinIvan Todorov Juvetov



Presedint SocietateaCulturala a VlahilorVctor Mișu Socrate


Presedinte Asociatia Curcubeul peste Dunare

Boian Ivanov

joi, 18 martie 2010

INVITAŢIE

Pe data de 05. 04. 2010 a doua zi de Paşte, vă invitam să petrecem împreună in localitatea ALBOTINA, situată între satele Rabova si Grădeţ, începând cu orele 12.00 cea de-a IV- a ediţie a

Concomitent cu această reală sărbătoare a artei folclorice autentice româneşti, vom participa impreuna la Obiceiuri şi tradiţi populare a romanilor din Timocul bulgaresc.

Manifestările sunt organizate de: „AVE” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria,

în cadrul proiectului „Festivalului folcloric al cântecului şi dansului autentic românesc” – ediţia a IV-a impreuna cu: Asociatia Curcubeul peste Dunare, Centrul Cultural Roman din Vidin, Societatea Culturala a Vlahilor

Realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.


Împreună vom răspunde aspiraţiilor şi cerinţelor culturale şi spirituale ale acestora.



Programul manifestărilor.

Sosirea oaspetilor la ora 9.00 la Albotina,

Toti participanti vor asista pana la ora 12.00 la obiceiurile romanilor din Timocul bulgaresc, care se

v-a desfasura la Albotina sub denumirea de „Hora Mortii”.

12.00-13.00 va fi data masa de pranz oaspetilor.

13.00-17.00 Concertul propriu-zis. Timpul acordat pe scena 15 minute,

La sfarsitul concertului juriul v-a stabili prin vot cei care vor fi premiati pe locul I, II, III se vor acorda suvenire cu inscriptie si diplome .

Se va acorda diplome de participare.


Vă mulţumim şi vă asigurăm de sincera noastră apreciere!

Presedinte “AVE” Dr. I. F. Gheorghiev

marți, 16 martie 2010

Preluat din Formula AS

Valea regilor traci


Preistoria Bulgariei este reprezentata cu stralucire. Morminte tracice, la poalele Balcanilor

Tara de dincolo de Dunare

De la Giurgiu la Russe e o aruncatura de bat. Un pod ce separa doua tari, peste o Dunare-granita care in trecut lega, si nu despartea, ca acum, malurile. Si care era o adevarata coloana vertebrala a Europei.
Sunt pentru prima oara in Bulgaria. Pentru mine e o tara straina, cu o limba straina. Si totusi, acum doua mii de ani, de o parte si de alta a apei, traia acelasi neam si se vorbea aceeasi limba. Asa cum de o parte si de alta a Muresului sau pe un mal si altul al Oltului traieste acelasi popor. Oamenii se strigau de pe un mal pe celalalt al Dunarii in acelasi grai. Flacaii mergeau la petit cu barcile, iar pescarii de pe ambele ta
rmuri se intalneau in mijlocul apei la povesti despre stime si balauri cu sapte capete. Dar ce s-a intamplat? Unde a disparut bucata aceasta de istorie comuna?
Din vremurile indepartate ale neoliticului, Dunarea a fost o singura casa pentru cei de pe ambele sale maluri: aceeasi cultura, aceleasi manifestari artistice, aceleasi traditii si stil de viata. Au intrat apoi in istorie daco-getii, numiti asa la nordul Danubiului si numiti "moesi" la sud. In campia sudica marelui fluviu, pe fasia ce se intinde de la tarmul Dunarii, pana la sirul de munti Stara Planina, numiti odinioara Haemus (Balcani), ce strabat Bulgaria de la vest la est, locuiau acesti moesi sau mysi, de la numele carora teritoriul acesta se va numi Moesia. Aceasta este tara dacilor de la sud de Dunare, o tara orientata spre fluviu si continent, spre spatii inchise, pamanturi roditoare si clima temperata. In sud, dincolo de muntii Balcani, se aflau insa tracii, inruditi cu dacii, dar puternic influentati de lumea grecilor: o lume orientata catre mare, catre spatii deschise si clima calda, mediteraneana. Bulgarii vorbesc doar despre acei traci. Pe ei ii considera stramosii lor si se mandresc cu mostenirea lor tracica. Cel mai numeros neam dupa inzi, cum spune Herodot despre traci, au lasat in urma lor constructii si tezaure fabuloase, pe care bulgarii au stiut sa le scoata la lumina, sa le conserve si sa le arate intregii lumi. Ceea ce noi, romanii, nu am stiut sa facem cu dacii nostri.
Neam razboinic si mandru, tracii au avut perioade de mare glorie. Homer insusi ii aminteste ca fiind aliati ai troienilor, in razboiul impotriva grecilor. De fapt, insisi troienii se pare ca erau de neam tracic. Negurile istoriei sunt cu atat mai dense, cu cat ne indepartam mai mult in timp, iar peisajul de azi al campiilor bulgare nu mai evoca cu nimic vremurile de altadata. Tracii, care traiau divizati in multe triburi, au reusit in secolul al VI-lea inainte de Hristos sa se adune sub coroana regelui Teres, formand un mare regat, cel al odrisilor. Apogeul acestuia a fost atins in timpul dinastiei Cotizonilor si a regelui Sitalces, in secolul al IV-lea inainte de Hristos. Dar romanii si-au intins stapanirea si peste Tracia, transformand-o in provincie, in secolul I i.Hr. Cercetatorii considera ca la venirea slavilor, care s-a petrecut in secolul al VI-lea dupa Hristos, tracii isi pierdusera deja identitatea si fusesera romanizati sau grecizati. Asa incat slavii s-ar fi asezat probabil pe un substrat romanic. Totusi, ceva nu e clar in aceasta poveste: exista asemanari mari de structura intre bulgara si romana, care nu au nimic a face cu latina si, ca urmare, sunt socotite de unii lingvisti "coincidente". Mai mult, trebuie facuta o distinctie intre daco-moesiana vorbita intre Dunare si Balcani si traca vorbita dincolo de Balcani. Cat despre romanizarea moeso-dacilor sau a tracilor, in absenta probelor e greu de sustinut acest proces. E usor de spus: tracii au fost romanizati, dar apoi au venit slavii care i-au asimilat si nu au mai ramas urme ale romanizarii. Dar nu e argumentabil stiintific. In schimb, nu s-au sters cu totul urmele substratului dacic al limbii bulgare. Iar bulgarii nu se straduiesc sa studieze acest aspect.

Valea Regilor Traci

Am pornit in cautarea dacilor si a tracilor de la sud de Dunare, intr-o zi de vara, strabatand Bulgaria de la Russe spre inima tarii, prin paduri nesfarsite si sate marunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak - acesta e traseul care duce de la Dunare in renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu initiatic, ce urca brusc dupa Gabrovo, din campie in inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceturile sunt atat de dense, incat nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ametitoare sunt strajuite de paduri neguroase. Un drum prin pacla, frig si intuneric, bajbaind la limita, care dupa o ora de infern coboara triumfator in lumina, in valea vestitilor trandafiri de Damasc si a mormintelor regale, pictate cu cai si printese. Ca si acum, in antichitate, acesti munti trebuie sa fi fost o pavaza teribila in fata dusmanilor, o granita de piatra. Nu e o intamplare ca regii traci si-au construit mormintele, dar si capitala, la poalele acestor munti. Iar faptul ca s-au asezat la sud arata ca dominatia lor se intindea spre Grecia, in vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor sa-si fi creat o lume oarecum diferita, mai putin influentata de civilizatia grecilor si mai aproape de cea a Carpatilor.

Mormantul lui Seuthes


Ca si la noi, nici in Bulgaria nu au existat, dupa 1990, prea multi bani pentru sapaturi arheologice. Fusesera descoperite vestigii tracice imediat dupa al doilea razboi mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se banuia ca adaposteau morminte si tainuiau comori, dar nu se facusera investigatii sistematice la scara mai larga. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a planuit o campanie de sapaturi cu vise mari, dar a obtinut bani putini, doar pentru o saptamana de lucru. Si a avut de ales: sa sape la intamplare, intr-unul din tumuli, sperand ca ceea ce gaseste acolo sa convinga autoritatile sa-i dea mai multi bani, sau sa renunte pe moment, incercand sa obtina fonduri mai mari in viitor. A ales prima varianta. A sapat in tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamagitoare. Apoi a inceput sa apara aurul: mormantul fusese dezvelit. Dar si pacea celui adormit fusese tulburata. Ploi teribile si vanturi puternice s-au starnit dintr-o data, spulberand tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obtinut fonduri si a condus expeditia timp de sapte ani. In acei ani a descoperit comori fabuloase, constructii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri si taine de nedescifrat. Intr-un cuvant, o lume intreaga ce parea sa fi fost pierduta pentru totdeauna. Asa a iesit la lumina Valea Regilor Traci.
Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se afla la mica departare de Kazanlak. Tumuli exista in Bulgaria cca 1500. Cercetati sunt cateva zeci. Astazi, mormintele sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO si sunt extrem de bine conservate. Mormantul de la Kazanlak are chiar o replica la scara, pe care o pot vizita turistii, pentru ca originalul sa fie cat mai putin expus. Exista drumuri de acces in stare perfecta pana la aceste morminte, iluminare, ventilare, conditii de conservare, exista indicatoare si ghizi. Autocarele cu turisti se revarsa ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc in mainile japonezilor veniti de peste mari si tari sa viziteze lumea tracilor. (Dar nu si pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un infloritor turism cultural, bazat pe mostenirea tracica. Vorbesc mereu de traci, se mandresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprenta a civilizatiei de azi a bulgarilor.

Mormantul regelui Seuthes

Muzeul din Kazanlak adaposteste multe dintre minunatiile descoperite in Valea Regilor, chiar daca unele sunt replici, caci originalele se afla la Sofia. Dar e minunat sa poti vedea laolalta, chiar la fata locului, obiectele care alcatuiau lumea tracilor. Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranta, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperita in mormantul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cununa din ramuri, frunze de stejar si ghinde din aur, delicata si impunatoare in acelasi timp, o opera de arta fara egal. Alaturi se afla bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu parul suvite, barba bogata, nasul puternic, coroiat, si privirea usor incruntata, dar patrunzatoare, regele Seuthes pare sa scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alaturi, splendide vase de aur si argint, amfore, arme, si toate cele trebuitoare sa-l insoteasca pe cel plecat.

Intrarea in mormant

Mormantul regelui, aflat la 15 minute distanta de Kazanlak, se afla in plin camp. Strajuita de ciresi incarcati de rod si de pajisti cu flori multicolore, movila rasare domol din campie, ca un animal garbov. Asfaltul negru duce pana la intrarea in "grobnita", cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul, care imi spune cate in luna si in stele despre traci si Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru in pantecele cocoasei de pamant, unde ma asteapta lumea celor plecati dincolo. Dupa un coridor de piatra lung de 13 metri, si doua incaperi boltite, urmeaza o a treia, sapata toata intr-un singur bloc de piatra, ce a fost transformata in incapere-sarcofag. Aici a fost inmormantat marele rege Seuthes al III-lea, a carui capitala, Seuthopolis, se afla astazi sub apele lacului de acumulare Koprinka. Totusi, mormantul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decat cel din movila Documaci, de langa Mangalia. Cele doua se aseamana foarte mult ca arhitectura si chiar si nuantele de vopsea conservate pe pereti par a fi identice. Dupa mormantul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helvetsia si Ostrushka. Acum incep sa inteleg rostul acestor morminte-temple. La Helvetsia, mormantul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se intorcea inapoi de unde venise, prin tainele si riturile care se practicau asupra lui. Acest mormant chiar are forma si neregularitatile unui uter si multe alte indicii trimit spre aceasta interpretare. La Ostrushka, s-au conservat cateva picturi splendide, intre care chipul indurerat al unei nobile, probabil sotia decedatului, o femeie frumoasa, distinsa, cu parul roscat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se gasesc in mormantul de la Kazanlak. Aici arta tracilor este prezenta in plin apogeul sau, prefigurand arta Europei de mult mai tarziu. Cupola ametitoare e acoperita de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unei biserici pagane. Culorile si formele pastrate aievea evoca o lume serena, cu cai frumosi, femei gratioase si mese imbelsugate, un fel de paradis in ocru si albastru, ce converge spre personajul regal ce-si tine soata de mana cu tandrete.
Mormintele tracilor nu par simple morminte. Sunt constructii impresionante, cu coridoare si incaperi boltite, cu usi de marmura strajuite de capete de zei si cu sisteme de inchidere a usilor care si astazi functioneaza. Sunt lumi in sine la scara mai mica, in care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viata si moarte, lucruri care pentru universul profan in care traim nu mai au nici inteles, nici importanta. Epoca pe care o acopera este cea a secolelor VI-II inainte de Hristos. Spre deosebire de traci, dacii aveau o alta viziune asupra lumii de dincolo. Exceptand influentele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaste astfel de "pregatiri" pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedati erau incinerate. Cenusa era depusa intr-o urna, iar in epoca de varf a regalitatii (sec. II i.Hr. - I d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de gasit. Probabil cenusa era imprastiata in patru vanturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

O usa de mii de ani

Cat de mult din lumea aceasta a tracilor ne apartine? Nu stim prea bine. Imi vin in minte unele similitudini, fara sa le pot lega intr-un fir prea solid, din lipsa de alte informatii: o coroana asemanatoare cu cea a lui Seuthes, dar mai putin elaborata, s-a gasit in mormantul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broasca testoasa, asemanator cu cel descoperit de bulgari in movila Sineva, s-a descoperit in movila de la Documaci, iar aceasta din urma este extrem de asemanatoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Insa la noi nu se accepta ca cele doua morminte - de la Callatis si de la Documaci - sunt tracice. "Nu se stie", mi s-a spus: pot fi grecesti, scitice, tracice mai putin. Sa vina bulgarii sa ne lamureasca.
Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar daca trece printre morminte. Un drum curat, ce respecta trecutul. Si nu pot sa nu ma gandesc la dacii nostri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetatile dacice, la dezinteresul oficialitatilor, la furturile din situri, la infinitele gropi facute de cautatori, la nepasarea ucigatoare a celor ce ar fi in drept sa faca ceva. Ceva, orice, cat de putin, pentru noi, romanii. Nu neaparat autostrazi, pentru autocarele cu japonezi.

Dacii din sudul Dunarii

Poate ca nu in cautarea tracilor ar fi trebuit sa pornesc, ci in cautarea dacilor de pana la Muntii Balcani. Nu stim prea bine nici astazi care erau raporturile dintre daci si moesi, dintre daci si traci. Stim ca erau inruditi, poate dacii o ramura a tracilor, poate doua ramuri surori.

Bolta pictata in mormant

Dar daca tracii sunt mai departe de lumea noastra, in schimb moesii au fost mereu in contact cu locuitorii de la nordul Dunarii. In vremea lui Augustus au avut loc transbordari uriase de populatie getica, de la nord de Dunare la sud. Multe cetati infloritoare au incetat brusc sa fiinteze, depopulate cu ordin de la Roma. In acest fel romanii incercau sa tina sub control granita de pe Dunare. Aceste sute de mii de daci adusi in sud au consolidat nucleul de dacism din Moesia. O a doua deplasare majora de daci, de la nord la sud, are loc in perioada retragerii aureliene, dupa anul 271, cand, pe langa armata si administratie, trec in sud si multe familii care doresc sa ramana in imperiu, pentru a fi protejate de invaziile migratorilor. Acolo ii gasesc, fireste, pe oamenii locului, frati de sange cu ei. Probabil ca astfel de treceri de o parte si de alta a apei nu au fost putine de-a lungul timpului. Nu e deloc intamplator faptul ca Aurelian creeaza in sudul Dunarii o noua provincie, Dacia Aureliana, impartita administrativ, ulterior, in Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea. Daca teritoriul acesta nu ar fi fost locuit de daci, Aurelian nu l-ar fi numit "Dacia". Ce s-a intamplat cu acesti daci? Cu limba lor? Cu zestrea lor culturala si genetica? Odata cu retragerea aureliana, Dunarea devine granita a imperiului, iar dacii sunt divizati, o parte in imperiu, o parte in afara lui. Acesta este inceputul sfarsitului in istorie. Insa doar in istorie, caci viata maselor, ce curge dincolo de istoria scrisa de invingatori, si-a urmat cursul neclintita. Asadar, daca din manuale nu putem afla mare lucru despre ce s-a intamplat cu acesti daci si cum de-am ajuns dupa atata timp sa fim doua tari straine pe doua maluri straine, putem incerca sa aflam altfel.

Bulgara si romana - surori nestiute

Nu inteleg mare lucru din limba bulgara. Asa cum probabil n-as intelege mai nimic nici din limba albaneza. Si totusi, romana, bulgara si albaneza formeaza nucleul a ceea ce lingvistii numesc "uniunea lingvistica balcanica". Adica aceste limbi, desi apartin unor familii diferite (bulgara e slava, albaneza traco-ilira, iar romana e considerata romanica), au, totusi, in comun, trasaturi foarte importante, care nu se regasesc decat aici, in Balcani. La aceasta "uniune" mai participa partial si greaca. Unii lingvisti au sustinut, fara prea mult temei, ca trasaturile acestea au aparut independent, in fiecare limba. Cei mai multi insa sunt de acord ca ele provin dintr-un substrat balcanic comun. Desi nu intelegem mare lucru din aceste limbi, pentru ca difera vocabularul, totusi, structura, scheletul lor fundamental, care este mult mai stabil decat cuvintele care adesea vin si pleaca, este asemanator.

Regele Seuthes

Iar aceste lucruri nu se imprumuta, ci se mostenesc. Asta inseamna ca bulgara s-a format pe un substrat asemanator cu romana. Aceasta limba slava sudica, ce difera de celelalte grupe de limbi slave, va fi purtatoarea unei intregi culturi ecleziastice, care va duce si la raspandirea alfabetului chirilic, impreuna cu slavona bisericeasca. Dar cine sa se mai intrebe care este originea reala a alfabetului chirilic, creat pe teritoriul dacic? El are, desigur, la baza, alfabetul grec. Insa bulgarii in nici un caz nu-si vor pune problema de unde au luat Chiril si Metodiu unele semne care nu exista in alfabetul grec si pentru care specialistii nu au gasit o origine. Noi am luat tot de la toata lumea si nimeni nu a imprumutat nimic de la noi - pare sa fie postulatul preferat al oamenilor de stiinta din domeniul lingvistic. Iar daca e vorba de slava, cu atat mai mult. Exista, totusi, cercetatori straini, precum Giuliano Bonfante sau Mario Enrietti, care sustin ca slava a devenit slava numai in urma contactului cu protoromana, cand si-a conturat principalele caracteristici. Dar vorbind strict de bulgara, putem spune ca aceasta este un fel de sora cu romana, poate sa-i zicem sora vitrega, caci cele doua surori au un parinte diferit si nu mai seamana la chip. Aici, in aceste trasaturi de limba, precum postpunerea articolului hotarat, formarea viitorului si a perfectului, evitarea infinitivului si altele, in spiritul limbii pe care lingvistii bulgari nu-l cerceteaza, iar cei romani nici atat, se ascund dacii din sudul Dunarii, abandonati de istorie, cu limba lor cu tot.

Imperiul vlaho-bulgar

Au venit apoi vremuri tulburi, in care nu stim ce s-a intamplat cu urmasii dacilor de la sud de Dunare. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, nu a mai ramas nimic din neamul lor. Cand slavii au impanzit Peninsula Balcanica, dupa secolul al VI-lea, au asimiliat ce a mai ramas din urmele tracice, care fusesera expuse romanizarii. De fapt, ce au gasit slavii in actuala Bulgarie? Intre Dunare si Balcani, o populatie de sorginte dacica, ce vorbea ori vechea limba a dacilor, daca romanizarea nu apucase sa se produca, ori o protoromana. Cu alte cuvinte, bulgara este o limba slava cu substrat traco-dacic sau chiar stravechi romanesc. Cu populatia s-a intamplat la fel: slavii nu au exterminat populatia locala. Asa incat actuala etnie a bulgarilor trebuie sa aiba o componenta genetica foarte asemanatoare cu cea de la nordul Dunarii.

Coroana lui Seuthes


Dar ce s-a intamplat mai departe? Cand s-a pierdut, cel putin in memoria colectiva, legatura dintre nordul si sudul Dunarii? Probabil ca niciodata. Chiar daca dacii dispar din istorie, apar vlahii, urmasii acestora, al caror nume poate sa fi insemnat chiar "lupii". Ei sunt cei care, in numeroase randuri, vor scrie istoria Balcanilor. Si tot ei sunt cei carora li se va refuza, pana astazi, dreptul la istorie. Si nu este vorba doar de comunitatile compacte de vlasi sau vlahi (aromani, meglenoromani sau istroromani), ci de mase mari ce impanzeau peninsula Balcanica si o parte a Europei Centrale, despre care nimeni nu vorbeste. Ei sunt urmasii dacilor, ai dacilor liberi, ai dacilor din provinciile nord si sud-dunarene, ai dacilor bejeniti, plecati spre apus, dar si spre rasarit, cand urgia romana s-a abatut asupra tarii lor. Ei sunt oierii ce au impanzit Europa cu turmele lor, care au dat atatea nume romanesti muntilor si catunelor prin care si-au gasit adapost.
Acesti vlahi, firi aprige si neinfricate, au scris pagini din istoria Bulgariei. In iarna anilor 1185-1186, birurile Imperiului Bizantin devenisera atat de grele, incat vlahii, impreuna cu bulgarii, s-au rasculat. A luat nastere Imperiul romano-bulgar sau Taratul vlaho-bulgar, cunoscut in istoriografia moderna sub numele de Al II-lea Tarat Bulgar. Intemeietorii acestui tarat au fost trei frati de origine vlaha, din dinastia Asanestilor: Petru, Asan si Ionita Caloian. Toate sursele medievale sustin ca cei trei frati erau de neam vlah. Cu toate acestea, istoricii bulgari nu accepta originea lor vlaha si sustin ca erau bulgari, afirmand ca prin "vlahi", sursele medievale intelegeau "bulgari". Ei insisi s-au autointitulat "imparati ai vlahilor si bulgarilor". Capitala taratului a fost la Veliko Tarnovo, splendid oras medieval, ce si astazi pastreaza parfumul vremurilor trecute. Dinastia Asanestilor a stralucit timp de un secol si si-a impus dominatia in Balcani, luptand impotriva bizantinilor, a ungurilor si a cruciatilor. S-a stins dupa marea invazie tatara din 1241, dar imperiul a mai dainuit o vreme, destramandu-se spre sfarsitul secolului al XIV-lea, in mai multe state feudale, cucerite apoi de otomani. Bulgarii si-au sters din istorie numele de "vlah", refuzand sa accepte ca aceasta perioada de maxima glorie, libertate si stralucire ni s-a datorat in mare masura noua, romanilor.

O istorie pierduta

Femeia de la Thrace Ostrusha


Cat de mult este a noastra lumea tracilor? Poate cea a tracilor de dincolo de Balcani nu este a noastra decat in parte. Dar cea a dacilor dintre Dunare si Balcani este a noastra intru totul. Vremurile ne-au inlaturat-o din istorie si cine stie daca o va mai revendica cineva in manuale sau in constiinta urmasilor nostri. Bulgaria ramane tara de dincolo de Dunare, cu oamenii sai, cu istoria sa, in care regimul trecut nu a vrut sa se amestece, pentru a pastra buna vecinatate. Dunarea a devenit granita prin chiar mijlocul sufletului dac, involburata de un spirit slav potrivnic, ce refuza sa-si recunoasca substratul dacic sau romanesc, precum si stralucirea geniului vlah, fara de care Bulgaria nu ar fi avut istoria pe care o are. Ce avem totusi de invatat de la bulgari: sa pretuim ceea ce avem. Ei o fac. Noi, nu.

miercuri, 10 martie 2010




EPISODUL III: SUB SLAVII CREŞTINI – MECANISME INFERNALE DE DEZNAŢIONALIZARE

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin). Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta, un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739. Abuzurile administraţiei habsburgice, colonizările masive cu străini, au determinat populaţia română să se alăture otomanilor a căror stăpânire o socoteau mult mai blândă. O importantă victorie a românilor răsculaţi asupra austriecilor a fost cea de la Vârşeţ din 14 feb. 1739. Represaliile imperialilor au fost groaznice [20]. De la 1690 în Timoc şi Banat veniseră primii sârbi din Kosovo (Svetislav Prvanovici vorbeşte de 28 de sate nou colonizate atunci în Timoc) şi bulgari din Teteven. D.Rizoff scrie într-o lucrare publicată la Berlin în 1917 că “bazinul Timocului cedat de Turcia Serbiei în 1833 n-a intrat niciodată în hotarele istorice ori politice ori religioase ale Serbiei” de până atunci.

Insurecţia sârbă21 izbucnită în 1804 s-a bucurat şi de sprijin românesc. “Comitetul Serbiei” condus de Karagheorghe îl avea în componenţă şi pe voievodul românilor timoceni Mişu Karapancea de la Negotin. Pentru eliberarea Balcanilor de turci, Tudor Vladimirescu a luptat în fruntea a 7.000 voluntari la sud de Dunăre, participând şi la importanta bătălie de a Cladova22. Prietenul sârbilor Gravier recunoaşte şi el că până şi sârbii din Belgrad sunt în imensa lor majoritate nou-veniţi din ţinuturile din sud-vest. Unii români se alătură mişcării de eliberare de sub turci dar se opun schimbării unui stăpân cu altul. Haiduc-Velku luptă împotriva turcilor cu preţul vieţii la Negotin şi Prahovo având oaste şi tunuri “Capu-oi da, Craina n-oi da” şi îşi luă titlul de “Gospodar (Domn) de Ţârna Reka”. După pacea din 1812 rezistă în cetatea Negotin. Alţi haiduci ai vremii erau Stevan Mokrainaţ, Veliko Petrovici, Petar Dobrâniak, Stoian Abras din Bucopcea, Gicu Hraborg şi Milenko Stoikovici despre care românii spun că erau de ai lor.

În Timoc, sârbii îşi extind graniţa 23 abia în 10 iunie 1833. Miloş Obrenovici obţine de la turci în schimbul unei apreciabile sume alipirea Crainei la paşalâcul Belgradului. În urma acestui târg populaţia Tribaliei de est este obligată să plătească bir turcilor ca şi cea din Tribalia de Vest. Pe cei din Tribalia orientală, Soliman Magnificul, la timpul lui i-a scutit de bir şi a interzis turcilor să intre călare şi cu caii potcoviţi în satele din zonă. Noua înţelegere lăsa provincia sârbilor care nu mai respectă vechile privilegii românilor timoceni. Sârbii încep să se instaleze în zonă şi să înlocuiască preoţii români cu cei sârbi. Clerul român se va retrage dincolo de graniţă, în imperiul otoman, înfiinţând şi mănăstirile Dosul Mare, Coilova, Cosova, Deleina şi Zlocutea, precum şi bisericile de la Albotina, Tar-Petrova, Dobridol şi Ursoaia. Nu peste mult timp însă bulgarii şi macedonenii vor intra ei în acestea [24].

Un raport din 1849 spunea “pe lângă cele 4 sate ce s-au revoltat lângă hotarele Serbiei s-au mai revoltat şi alte 13 între care şi rumâni, iar căpetenia acestei revolte este un ciorbagiu Ivan Başchinezul” [25]. Istoricul Djordjevici arată că “Bulgaria nordică era sub puternica influenţă a mişcării revoluţionare din Valahia din 1848″. În 1850 are loc o mare insurecţie la Vidin [26]. Românii de aici s-au adresat sârbilor ca să le sprijine revolta. Sârbii le pun condiţia ca zona de până la Iskar să se supună Belgradului. Scriitorul Ion di la Vidin scria în “New York Spectator” că românii ar fi spus “mai bine morţi decât să schimbăm un călău cu altul”. Ştefan Singeleanu a condus o altă răscoală la Berkoviţa şi Pirot stând în fruntea vlahilor de la Morava-Iagodina, Kupru, Alexina şi a fraţilor lor Torlaci şi Sopi. În strâmtoarea Cegar la nord de Niş răsculaţii sunt înfrânţi de turci. Sârbii vor face din vlahul Singeleanu eroul lor naţional sub numele de Ştefan Singelici [27]. O altă răscoală a fost la 1856 cu Puiu Stan de la Bregova.

Primele date statistice asupra românilor din Serbia sunt din 1846 când atingeau cifra de 97.215. Geograful francez G. Lejean documentându-se la faţa locului scrie că pentru Serbia românii sunt “un mare dar” fiind “laborioşi, activi şi mai prolifici decât sârbii”. Spunea că la 1857 erau 39.728 români în cercul Pojarevaţ, 35.671 în Craina, 20.597 în Cerna Rieca, 7.351 în Ciupria, 996 în Semedria sau Podunavlia, de toţi 104.343. În Bulgaria aprecia numărul lor la 40 00028.

La 1860 Brătianu era acuzat că jinduieşte să refacă vechiul imperiu româno-bulgar din 1186 dezmembrat de Murat I la 138929.

Istoricul german F. Kanitz scrie că românii timoceni ar fi avut între 1859-1868 şcoală în limba maternă. Prin 1860 de pildă la Bregova aproape de Vidin era şcoală românească [30].

În 1876 a avut loc o răscoală a vlahilor dintre Vidin şi Timoc împotriva turcilor. Învăţătorul Ion Ciolac din Bregova este spânzurat în târgul Diiului (Vidinului) împreună cu alţi români timoceni din Bor, Zlot, etc [31]. Şi principele Milan e în mijlocul zonei de conflict armat cu lupte la Alexinaţi, Bielina, Zaicear, Niş. În acest război România a trimis o ambulanţă (13 medici şi 3 farmacişti) la Cladova unde personalul român a îngrijit mii de răniţi. În acelaşi an Kogălniceanu scria către agenţii consulari europeni “sunt mai mult de 200.000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării” şi că “armata română freamătă doritoare să ia parte la lupte” [32]. În armata a treia a generalului Leşianin, la Zaiecear erau cei mai mulţi români timoceni. Sunt acuzaţi că nu vor să lupte pentru gloria sârbească şi sunt executaţi mulţi. Este decimat şi regimentul românesc de la Niş al lui Cernaieff, scrie Eminescu [75]. Turcii vor ucide 800 persoane şi vor arde 4 sate româneşti din jurul Vidinului pentru că s-au răsculat (Bregova, Novesăl, Gâmzova, Balei).

În 1878 Vidinul era pe cale de a capitula în faţa trupelor române, însă Rusia a încheiat armistiţiul cu Imperiul Otoman fără consultarea României. Iorga spunea că “românii au încercat la 1877 să ia cetatea Vidinului nădăjduind să o păstreze la pace pentru că prin locul acela este plin de sate româneşti” [33].

În Vidin românii sunt primiţi cu flori şi la fel în Belogragic. Drapele româneşti au fost arborate pe ambele cetăţi în februarie, însă în aprilie garnizoanele se retrag. Zona şi-o disputau Serbia şi Bulgaria. Serbia ajutată de Austria obţine încă 11.000 kmp (Niş, Pirot, Lescovaţ). În 1881 Serbia renunţă la Novi-Pazar la promisiunea Austriei că o va ajuta să primească teritorii în sud. În 1883 are loc o răscoală ţărănească antiguvernamentală în regiunea Timocului fiindcă se intenţiona a se interzice miliţiei ţărăneşti să-şi păstreze armamentul acasă [71]. Principele Milan a semnat 90 condamnări la moarte şi a reluat pretenţiile asupra Bulgariei [34].

Conform raporturilor consulare austriece totalul românilor din Peninsula Balcanică însuma 3.134.450 suflete răspândiţi: 220.000 în Rumelia de Sus, 289.750 în Bosnia şi Herţegovina, 77.300 în Novi-Pazar, 420.000 în Bulagria, 1.450.000 în Rumelia de Jos, Macedonia şi Albania, 137.000 în teritoriul cedat Greciei prin tratatul de la Berlin, 140.000 în restul Greciei, 400.000 în Serbia [35].

Sârbul Ljubomir Iavanovici scrie la 1903 că cine ar trece prin zona Timocului “ar putea să creadă că aici trăieşte numai o populaţie românească” [58].

În vara anului 1909 G. Giuglea şi G. Vâlsan au efectuat împreună cu o grupă de elevi şi studenţi o excursie de documentare studiind toponimia românilor din Craina Serbiei. Au fost incitaţi de studiul “Între românii noştri” al sârbului T. Georgevici apărut la Belgrad în 1906 ce avea ca subiect românii dintre valea Timocului şi valea Moravei. În 1900 apăruse la Leipzig lucrarea lui Weigand despre dialectele româneşti unde spunea că aromânii înaintează cu turmele până la Suha Planina aproape de Zaiciar. Giuglea scria că “neamul românesc e pomenit în mase în sudul Dunării încă din vremea ţărilor sârbeşti” şi e “un ţinut de tranziţie între românii din Carpaţi şi aromâni”. El dă de nume româneşti de locuri: Glamia Povârscii, Văiuga, Sănuni (lespede pe care se pune sare la oi), Arţar, Periş, Geanova (de la geană de deal), Corbova, Tăchia, Mistriţoi (aceia care fac căsătorii mixte luând fete de peste Dunăre). Numirea de ungureni a unei părţi din românii Crainei este datorată stăpânirii ungare în zona de la vest de Vidin din sec. XIV şi apoi după pacea de la Paszarovitz (1718-1739). Mai relatează Giuglea că ei se numesc sârbi (în sensul de cetăţeni sârbi). Spun că de la “muica” rumâneşte au învăţat, dar că ei sunt sârbi, iar limba românească e “proastă”, nu e ca cea din Vlaşca (România). A constatat că românii din Serbia au asimilat o parte mare de slavi (sârbo-bulgari). Până la Tachia, Sâp, Reca, Vratna, Iabucovaţi, Miroci, Plamma se simte influenţa bănăţenilor [36]. Din toponimia românească mai amintim în zonă Tâlva Roşie, Vlaşca, Izvorul Mare, Izvorul Mic, Valaconie.

Populaţie românească se găseşte în Bulgaria în grupuri compacte în întreaga zonă de pe malul drept al Dunării între oraşul Vidin şi râul Timoc (după primul război mondial erau circa 36 sate româneşti). Pe o fâşie de la malul Dunării dintre Rahova şi Şiştov şi pe o alta de la gurile Argeşului până în Dobrogea (cu oraşul Silistra recunoscut prin masivitatea populaţiei româneşti), dar şi insular în Palanca, Plevna, Vraţa locuiesc români. Acelaşi Weigand în lucrarea “Rumanien and Aroumunen în Bulgarien” din 1907 aprecia că 91 comune aveau populaţie masivă românească, iar 45 numai românească fără a-i lua în considerare pe aromâni. Statisticile bulgăreşti dădeau la 1905, 90.000 români, cunoscuţi sub numele de dunăreni cei de la Dunăre şi de pădureni cei de la frontiera cu Serbia.

Vâlsan spunea că regiunea populată cu români în Serbia era limitrofă cu jud. Mehedinţi şi Caraş-Severin pe valea Timocului şi până dincolo de valea Moravei, iar în sud până la muntele Rtanj într-un ţinut ce cuprindea a şasea parte din Serbia. Înainte se întindeau şi dincolo de Morava. Între Niş şi Belgrad e staţiunea Vlaschi-Dol (Valea Românească). La izvoarele Timocului există numiri ca Vlascopolie, Vlascoselo, Petruşa, Vlahova, Tatmişiţa, Periş, Vlaşca. V. Cucu scrie că ţiganii între Rtanj şi Pirot, în 10 sate nu vorbesc decât româneşte. În jurul Pirotului şi Nişului erau în trecut mulţi români – o prelungire a populaţiei româneşti din jurul Sofiei pomenită în hrisoavele vechilor ţari sârbi. Învăţatul sârb Cvyici aprecia că în ţinut ar fi vorba de o veche populaţie românească deznaţionalizată. În cuprinsul regatului sârbesc s-ar fi aflat 250 denumiri de sate alcătuite din cuvântul vlah exceptând alte deumiri de râuri munţi şi ţinuturi întregi (Starii Vlah). Statisticile din 1908-1912 arătau circa 260-300 000 români [37].

Note: [20]. XXX, Istoria militară …, vol. III, pagina 465 [21]. XXX, Poporul român şi … , pagina 23 [22]. N. Ciachir, România în sud-estul Europei, Bucureşti 1968, pagina 10 [23]. P. Jancovici-Timocanul, op. cit. , pagina 10 [24]. Ion di la Vidin, Românii din Tribalia, în Naţiunea nr. 5/1990, pagina 7 [25]. XXX, Poporul român şi … , pagina 300 [26]. N. Ciachir, op. cit. , pagina 32 [27]. Ion di la Vidin, op. cit. [28]. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pagina 570 [29]. XXX, Poporul român şi … , pagina 439 [30]. H. Cândroveanu, România şi românii din afară, în Deşteptarea aromânilor, nr. 5/1997, pagina 1 [31]. C. H. Ilia, Suspină români în valea Timocului, în România liberă din 7 aug. 1991, pagina 5 [32]. XXX, Poporul român şi … , pagina 482 [33]. N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, pagina 208 [34]. N. Ciachir, op. cit. , pagina 193 [35]. H. Cândroveanu, Andrei Bagav, în Deşteptarea, nr. 6/1994, pagina 1 [36]. G. Giuglea, Fapte de limbă, Bucureşti 1988, pagina 184 [37]. V.S. Cucu, Consideraţiuni geografice privind unitatea etnică a României, în Terra nr. 1-2/1992, pagina 22 [58]. Cristea Sandu Timoc, Vlahii sunt români, editura astra Română, Timişoara, 1997, pag 12 [71]. Jelavich Charles, Formarea statelor naţionale balcanice 1804-1920, ed. Dacia, 1999, pag. 227 [75]. Eminescu Mihai, Românii din afara graniţelor ţării, ed. Saeculum, Bucureşti, 1998


CONSILIUL SUPREM AL ORGANIZAŢIILOR ROMĂNEŞTI (VLAHE) DIN BULGARIA

CSORB

STATUT

1. CONSILIUL SUPREM AL ORGANIZAŢIILOR ROMÂNEŞTI (VLAHE) DIN BULGARIA (CSORB), este o reuniune voluntară de colaborare si susţinere

2. ale tuturor organizaţiilor româneşti înregistrate şi care funcţionează pe teritoriul Bulgariei, de orice natură şi orice statut permis de lgislaţia ţării de constituire, conform normelor europene şi creştine.

PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE A CSORB ESTE PRINCIPIU SINODIAL NU SE POATE AJUNGE LA HOTĂRÂRE DACĂ NU SUNT TOŢI DE ACORD.

3. În CSORB are dreptul de vot numai preşedinţii organizaţiilor participante şi actele eliberate se semnează de toţi preşedinţii care repezintă organizaţiile respective.

4. Luată o dată o hotărâre se protocolează sub număr şi înregistrată în mapă specială şi e obligatorie pentru îndeplinirea ei de toţi care a subsemnat-o.

5. Participarea la şedinţele CSORB este obligatorie, dar dacă oricare din participanţi nu se prezentă fără motivaţie la două şedinţe consecutive, la a treia şedinţă se i-a hotărâre pentru exmatricularea organizaţiei din CSORB, care la fel se protocolează şi se scrie motivele clar pentru decizia luată de restul organizaţiilor.

6. Membrii noi în CSORB se pot primi numai după decizia luată de organizaţiile fondatoare(cei care a semnat primul protocol).

7. Toate deciziile poartă semnătura preşedinţiilor executivi a organizaţiilor participante însoţite de ştampilele oficiale ale organizaţiilor respective.

8. Fiecare organizaţie participă în CSORB cu propriul ei statut şi identitate.

9. La şedinţe pot participa şi câte doi consilieri din fiecare organizaţie dar fără drept la vot.

10. Toate şedinţele se ţin închise doar hotărârea finală se anunţă oficial şi este obligatorie pentru executare de organizaţiile membre.

11. Organizaţiile participante nu au dreptu să folosească orice fel de informaţie împotriva orcărei organzaţie participantă, prin care să distrugă autoritatea la cealaltă organizaţie sau persoană din acest consiliu.

12. CSORB nu poate să i-a decizii care să fie împotriva legislaţiei în vigoare sau să susţină acte criminale nemorale şi necreştine.

Pe data de 01. 12. 2008 in Vidin Bulgaria s-a infiintat CSORB la care au participat delegatii din partea celor tei organizatii romanesti din Bulgaria, Semnat si aprobat de toate organizatiile participante:Presedinte “AVEUniunea Etnicilor Români din Bulgaria Dr. I. F. Gheorghiev, Presedinte Centrul Cultural Roman din Vidin Ivan Todorov Juvetov, Presedinte Societatea Culturala a Vlahilor Vctor Mișu Socrate, la care numai cu 3 zile in urma a aderat si Presedintele Asociatiei "Curcubeul peste Dunare"cu presedinte Boian Ivanov.

Consiliul este deschis de a primi noi organizatii care doresc sa adere.

Sa lansat invitatie si catre Asociatia Vlahilor din Bulgaria dar din pacate nu sa primit nici un raspuns.





marți, 9 martie 2010




Balada de Albotina

1.

Întotdeauna m-am gândit,

Ce nume alb e Albotina.

Demult cu el ne-am pomenit,

De când vorbeau aici latina.

Vreau, cum arată, să vă spun

De ce pe Cronică e scrisă.

Spre neuitare s-o depun

Într-un poem, într-o revistă.

Poiană mare, lângă râu,

Alături dealuri şi pădure

O ocolesc, un fel de brâu,

Ca adăpost în vremuri dure.

Aici, departe de păgân,

De sbia lui sângerată,

Cu crucea neamului în sân,

În mănăstirea-n stei de piatră

Tăiată-n mal, pe deal în sus,

Trăiau ca sfinţii nişte oameni,

Salvând credinţa în Isus,

Păstrând tradiţia şi neamu.

La ei veneau, de sărbători,

Ţărani din satele vecine

Cuprinşi de sete, ca prigori,

Să bea din apele creştine.

Veneau din zori, de la Fundeni,

Boşneacu, Rabova, Dilina,

Veneau văleni şi pădureni

La mănăstire-n Albotina.

Călugării îi cununau,

Îi botezau, le dau putere.

Apoi, cu drag, ei semănau

Viaţa lor, fără durere.

2.

O floare rară – Frăsânel,

Numai la Albotina-nfloare.

Măcar un singur firicel

Veneau să rupă mic şi mare.

Se spune că e fericit

Cine prin ierburi o găseşte

Şi dacă pleci cu ea-nchitit,

Mult inima îţi încălzeşte.

Şi iar, din timp necunoscut

Strămoşii au descoperit-o.

De-atunci, o datin-a-nceput:

Să vină-n zi deosebită

„La Frăsânel”. Veneau cu toţi

Să caute această floare,

Ca floarea magică „de colţ”.

Veneau pe jos, veneau călare.

Veneau în lunea după Paşti

Cu exclamări „ho-ho” şi „hai”

Şi parc-aicin din nou te naşti

Şi parc-aici te simţi în Rai.

Priviţi pe dealuri cum cobor

În vale, jos, la Albotina

Într-un desen multicolor

Scăldat de îngeri cu lumina,

Nemaivăzut într-un alt loc

Decât aici, „la Mănăstire”

Unde românii din Timoc

Mai vin şi azi, fără oprire.

Vechi, obiceiul n-a fost rupt,

Precum nu seacă „Apa Rece”

Un viitor şi un trecut

La Albotina, pe potece,

Sub Mănăstire se-ntâlnesc.

De vorbă stau pe lângă mese

Rudeni, prieteni, povestesc

Despre necazuri şi succese.

3.

Poate că ştiţi, n-a fost uitat

Şi un alt nume, „Apa Rece”,

Un loc aproape scufundat

Pe unde rară lume trece.

La „Apa Rece” petrecea

Cu ceata lui, haiducul Stângă.

Duşmanul îl înfricoşa

Şi-n faţa lui pornea să plângă.

Iar „vin haiducii” de-auzea,

La uşi punea tot drug de fier,

Ştia că Stângă îi mâna,

Chema de la Vidin ascher.

Raeaoa Stângă apărea.

Lupta cu mare vitejie.

Durerea lumii, îl durea

Şi greutatea sub robie.

Vreodată abătea şi el

La Mănăstirea-n stei de piatră.

Intra în rai la Frăsânel

Între mulţimea-mpreunată.

Cu alte ţoale prefăcut

Cu barba haiducească rasă

Pentru duşmani necunoscut

Numai ţăranii să-l cunoască.

El undeva-n mulţime sta.

Grozavul Stângă. Bea, mânca,

Înconjurat de ceata sa

Privirea-n colţuri arunca.

Mulţimea pricepea că sânt

Haiduci. Vitejii, nefricoşii.

Îi salutau, le dau pe rând

Mâncare,vin şi ouă roşii.

Aproape, lângă masa lor,

Plângea lăuta a lu Gilă

Şi povestea cu mare dor.

De Stângă povestea, cu milă.

4.

În multe locuri arde foc

Încep să sfârâie-n frigare

Colea, colo şi miei se coc

Cântând se-ngână lăutarii.

Cum strigă valea lângă râu!

Ridică iarba hori rotate

Bătrâni şi tineri prinşi de brâu

Îşi joacă jocu-n demnitate.

Ei parcă soarelui vorbesc

Să dea el, tuturor, lumină

Şi toşi visează şi-şi doresc

Alt viitor, mai bun, să vină.

5.

Noi credem despre cei ce-s morţi

Că stau în lume nevăzută,

Dar ei ne văd, ieşind prin porţi

Cum traversăm în vremea scurtă.

Gândim că au nevoi şi ei

Cum e şi-n viaţa pământeană.

„La Frăsânel” le frigem miei

Şi-i împărţim ca la pomană.

Le dăm şi potolite hori,

Hori amintirii, întristate.

Suspină mame şi feciori

De tată, soră sau de frate.

Spre casă pleacă uşuraţi

Cu suflet liniştit ţăranii.

La Albotina, nu uitaţi,

Rămân cu oile ciobanii

Şi Mănăstirea-n deal pietros,

Legende ascunzând, comoare.

A fost aşa. Aşa a fost.

Va fi şi-n ziua următoare.

A fost aşa. Aşa va fi

Până e vie rădăcina

Şi până când va străluci

În ochii noştrii Albotina.

5.

Bate vântule şi spune

Cum a fost aici odată

Traiu-n satele române

Viaţă rece şi brumată.

Sate singure lăsate

Cu destinul lor să lupte

Şi de vii înmormântate

De duşmani-balauri supte.

Bate vântule. Acuma

Încă mai mişcăm lăstare.

Bate şi răsfiră bruma

Să nu cadă pe altare.

Milan Anghelov Cosoveanu