duminică, 11 septembrie 2011

România inaugurează un Consulat Onorific la Vidin, Bulgaria
Publicat pe 9 Iunie 2011 Anno Domini, la 10:30
Ceremonia de deschidere a Consulatului Onorific al României la Vidin, Republica Bulgaria, va avea loc astăzi, 9 iunie 2011, în prezenţa secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe al României, Robert Cazanciuc.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor bulgare centrale, primarul municipalităţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass media locale. Au fost de asemenea invitaţi primarul Municipiului Calafat şi reprezentanţi ai autorităţilor româneşti din zona de frontieră.

Consulatul Onorific al României la Vidin are menirea de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre regiunea Vidin şi judeţele româneşti din zona de frontieră, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă şi protecţie consulară în caz de nevoie cetăţenilor români aflaţi în circumscripţia consulară, în situaţii deosebite.

Coordonatele noului oficiu consular onorific sunt următoarele:

Consulatul Onorific al României

Adresa: Vidin 3700, str. Tsar Alexander II nr. 10, etaj II

Telefon & Fax: :+359 94 607 651

E-mail: consonro.vidin@abv.bg

Consul onorific: Dl. Kosta GRIVOV.

Circumscripţia consulară cuprinde regiunea Vidin.