Balada de Albotina

1.

Întotdeauna m-am gândit,

Ce nume alb e Albotina.

Demult cu el ne-am pomenit,

De când vorbeau aici latina.

Vreau, cum arată, să vă spun

De ce pe Cronică e scrisă.

Spre neuitare s-o depun

Într-un poem, într-o revistă.

Poiană mare, lângă râu,

Alături dealuri şi pădure

O ocolesc, un fel de brâu,

Ca adăpost în vremuri dure.

Aici, departe de păgân,

De sbia lui sângerată,

Cu crucea neamului în sân,

În mănăstirea-n stei de piatră

Tăiată-n mal, pe deal în sus,

Trăiau ca sfinţii nişte oameni,

Salvând credinţa în Isus,

Păstrând tradiţia şi neamu.

La ei veneau, de sărbători,

Ţărani din satele vecine

Cuprinşi de sete, ca prigori,

Să bea din apele creştine.

Veneau din zori, de la Fundeni,

Boşneacu, Rabova, Dilina,

Veneau văleni şi pădureni

La mănăstire-n Albotina.

Călugării îi cununau,

Îi botezau, le dau putere.

Apoi, cu drag, ei semănau

Viaţa lor, fără durere.

2.

O floare rară – Frăsânel,

Numai la Albotina-nfloare.

Măcar un singur firicel

Veneau să rupă mic şi mare.

Se spune că e fericit

Cine prin ierburi o găseşte

Şi dacă pleci cu ea-nchitit,

Mult inima îţi încălzeşte.

Şi iar, din timp necunoscut

Strămoşii au descoperit-o.

De-atunci, o datin-a-nceput:

Să vină-n zi deosebită

„La Frăsânel”. Veneau cu toţi

Să caute această floare,

Ca floarea magică „de colţ”.

Veneau pe jos, veneau călare.

Veneau în lunea după Paşti

Cu exclamări „ho-ho” şi „hai”

Şi parc-aicin din nou te naşti

Şi parc-aici te simţi în Rai.

Priviţi pe dealuri cum cobor

În vale, jos, la Albotina

Într-un desen multicolor

Scăldat de îngeri cu lumina,

Nemaivăzut într-un alt loc

Decât aici, „la Mănăstire”

Unde românii din Timoc

Mai vin şi azi, fără oprire.

Vechi, obiceiul n-a fost rupt,

Precum nu seacă „Apa Rece”

Un viitor şi un trecut

La Albotina, pe potece,

Sub Mănăstire se-ntâlnesc.

De vorbă stau pe lângă mese

Rudeni, prieteni, povestesc

Despre necazuri şi succese.

3.

Poate că ştiţi, n-a fost uitat

Şi un alt nume, „Apa Rece”,

Un loc aproape scufundat

Pe unde rară lume trece.

La „Apa Rece” petrecea

Cu ceata lui, haiducul Stângă.

Duşmanul îl înfricoşa

Şi-n faţa lui pornea să plângă.

Iar „vin haiducii” de-auzea,

La uşi punea tot drug de fier,

Ştia că Stângă îi mâna,

Chema de la Vidin ascher.

Raeaoa Stângă apărea.

Lupta cu mare vitejie.

Durerea lumii, îl durea

Şi greutatea sub robie.

Vreodată abătea şi el

La Mănăstirea-n stei de piatră.

Intra în rai la Frăsânel

Între mulţimea-mpreunată.

Cu alte ţoale prefăcut

Cu barba haiducească rasă

Pentru duşmani necunoscut

Numai ţăranii să-l cunoască.

El undeva-n mulţime sta.

Grozavul Stângă. Bea, mânca,

Înconjurat de ceata sa

Privirea-n colţuri arunca.

Mulţimea pricepea că sânt

Haiduci. Vitejii, nefricoşii.

Îi salutau, le dau pe rând

Mâncare,vin şi ouă roşii.

Aproape, lângă masa lor,

Plângea lăuta a lu Gilă

Şi povestea cu mare dor.

De Stângă povestea, cu milă.

4.

În multe locuri arde foc

Încep să sfârâie-n frigare

Colea, colo şi miei se coc

Cântând se-ngână lăutarii.

Cum strigă valea lângă râu!

Ridică iarba hori rotate

Bătrâni şi tineri prinşi de brâu

Îşi joacă jocu-n demnitate.

Ei parcă soarelui vorbesc

Să dea el, tuturor, lumină

Şi toşi visează şi-şi doresc

Alt viitor, mai bun, să vină.

5.

Noi credem despre cei ce-s morţi

Că stau în lume nevăzută,

Dar ei ne văd, ieşind prin porţi

Cum traversăm în vremea scurtă.

Gândim că au nevoi şi ei

Cum e şi-n viaţa pământeană.

„La Frăsânel” le frigem miei

Şi-i împărţim ca la pomană.

Le dăm şi potolite hori,

Hori amintirii, întristate.

Suspină mame şi feciori

De tată, soră sau de frate.

Spre casă pleacă uşuraţi

Cu suflet liniştit ţăranii.

La Albotina, nu uitaţi,

Rămân cu oile ciobanii

Şi Mănăstirea-n deal pietros,

Legende ascunzând, comoare.

A fost aşa. Aşa a fost.

Va fi şi-n ziua următoare.

A fost aşa. Aşa va fi

Până e vie rădăcina

Şi până când va străluci

În ochii noştrii Albotina.

5.

Bate vântule şi spune

Cum a fost aici odată

Traiu-n satele române

Viaţă rece şi brumată.

Sate singure lăsate

Cu destinul lor să lupte

Şi de vii înmormântate

De duşmani-balauri supte.

Bate vântule. Acuma

Încă mai mişcăm lăstare.

Bate şi răsfiră bruma

Să nu cadă pe altare.

Milan Anghelov Cosoveanu