joi, 25 aprilie 2013


Lumea Credintei, anul VII, nr. 1 (66) Ianuarie 2009

Cuprins: Documentar


Biblioteca lui Pazvante Chioru


Zarişti româneşti… Părţi ale fiinţei noastre strămoşeşti ce se pierd într-o nedreaptă uitare… Timocul, Maramureşul istoric, sutele de sate moldoveneşti răsfirate dincolo de Nistru; nemaipunând la socoteală pe cele întemeiate de Dimitrie Cantemir în Rusia, prin care nu a mai călcat picior de român din ţară, vreme de decenii...
 Cu astfel de gânduri am pornit la drum spre Vidin şi Loveci, dornic să ajung în Deli-Iovan (Hotarele lui Iovan), pentru a mai adăuga o mărturie de credinţă românească pe răbojul unor tainice amintiri.

„Bezrabotniţii” Vidinului

Ajuns în centrul Vidinului, în jurul amiezii, adast o bună bucată de vreme, neştiind încotro să apuc. Şomerii (bezrabotniţii), în Bulgaria, nu sunt deloc puţini. Băncile din grădina publică a vechii cetăţi de la Dunăre – pline ochi de oameni. Îmbrăcaţi modest, aceştia discută aprins între ei, în bulgăreşte; dacă observă însă că eşti de la nord de Dunăre, îţi răspund întotdeauna amabil, în română. „Aş vrea să văd bisericile importante din oraş şi vechea cetate. Îmi puteţi spune cum m-aş putea orienta?” – întreb, încercând să nu deranjez prea mult o pătimaşă partidă de şah. „Costă, costă!” – mi se răspunde. „E cu plată intrarea? N-are a face!” – mă pronunţ aprobator. „N-aţi înţeles! Dacă doriţi să vă îndrum, vă costă 2 euro, iar ca să vă însoţesc, de patru ori pe atât. Crizata!”. „Uf, în România nu costă nici una, nici alta!” – mă supăr pe bulgarul din Vidin, învoindu-mă în cele din urmă să-l tocmesc drept ghid. Fapt ce s-a dovedit de bun

Baba News

Am aflat, mai întâi, că „ghidul” meu, de când a devenit şomer, scrie la două romane: Ţintă pentru haită şi Morţii se îngroapă întotdeauna după-amiaza. După puţină vreme, reuşeşte să-mi stârnească bine curiozitatea: intenţiona să-şi deschidă o agenţie de ştiri – Baba News. „Sună prost, îi spun, cel puţin pe româneşte…”. Omul mă lămureşte că e vorba de vechea cetate a Vidinului, Baba Vida, dar că nu poate folosi numele pe de-a-ntregul, întrucât a intrat deja în conflict cu ghidul de la muzeul cetăţii. Aproape că mă obligă să încep a-l bombarda cu o mulţime de întrebări: despre Teodora Basarab, călugărită la Vidin, despre ţariţa Ana de Vidin, fiica domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru… câte şi mai câte. Insist ca omul ce doreşte să-şi deschidă agenţia să mă informeze…

Biblioteca lui Pazvante Chioru

Surpriza mare a venit însă în clipa în care ghidul avea să-mi propună, ca început al itinerarului, biblioteca lui Pazvantoglu. Am rămas aproape înmărmurit: „Cum, Pazvante Chioru a avut bibliotecă? Hai că asta-i bună!”. În drum spre biblioteca lui Pazvante, îmi fac însă o mie şi unul de gânduri: Omul cred e ţăcănit… sigur fabulează! Cine m-a pus să-l iau ca ghid! Pe drum, mi l-am tot închipuit pe Pazvante Chioru studiind atent în biblioteca sa, după o incursiune de jaf, pe la 1800, la Craiova ori Focşani. Vedeam în Osman Pazvantoglu un fel de antecesor al lui Borges în sangeacul Vidinului. Acum, când scriu aceste rânduri, pot mărturisi însă, cu mâna pe inimă: Da, biblioteca lui Pazvante Chioru există! Are aşezată chiar şi o inscripţie la intrare, în care se spune că Pazvantoglu închină biblioteca mamei sale. Verificat!

Pazvante îşi trimite agenţii la Vatican

Neverificate în totalitate mi-au rămas, totuşi, multe dintre informaţiile ghidului ocazional din Vidin. Cum că Pazvante, prieten bun cu Napoleon Bonaparte, intenţiona să aducă de la Vatican, pentru biblioteca sa, Cronica lui Manase; cronică realizată la comanda fiicei lui Basarab I şi a ţarului Ivan Alexandru, pe la 1345, împodobită cu frumoase miniaturi din epoca ţaratului de Tîrnovo. Într-una dintre miniaturi e reprezentată însăşi ţariţa Teodora, ajunsă mai apoi monahia Teofana, împreună cu ţarul Ivan Alexandru, la căpătâiul fiului lor, Ioan Asan, mort în floarea vârstei. Se pare că Teofana Basarab a fost canonizată de către mitropolitul Ioasaf de Vidin, ierarh ce ţinea de Patriarhia Ecumenică, în urma unei dureroase schisme, din motive politice, cu Patriarhia de la Tîrnovo. Pazvante, după spusa ghidului, ar fi susţinut în faţa lui Napoleon că Manasievata Letopis fusese lăsat moştenire de către Teofana Basarab celuilalt fiu al ei, Ivan Straţimir, ajuns ţar la Vidin; şi că el, Pazvantoglu, ca „împărat” al Vidinului, avea dreptul „legitim” asupra faimosului manuscris. Asaltul diplomatic al lui Pazvante asupra bibliotecii Vaticanului nu se va solda însă cu sorţi de izbândă. Cert rămâne doar faptul că, încă „din vremea lui Pazvante Chioru”, învăţaţii bulgari încep să se preocupe serios de manuscrisul de la Vatican. Amintim doar de Vasilii Aprilov şi Marin Drinov. Ultimul chiar comandând o copie a manuscrisului unui faimos artist italian.

Făgăduinţa

Scriitorul romanului neterminat Morţii se îngroapă întotdeauna după-amiaza m-a invitat, la finalul „periplului” prin târgul Dii-ului, în frumosul său apartament, unde aveam să admir miniaturile despre care îmi vorbise pe cale, din vestita cronică bulgărească „a lui Manase”, interesat fiind eu, în special, de ţariţa Teodora Basarab; o ediţie cu filele îngălbenite de vreme, de prin anii ‘60 ai secolului trecut, realizată de academicianul bulgar Ivan Duicev după manuscrisul de la Vatican. Aş fi dorit mult să cumpăr cartea, dar preţul cerut de bulgar îmi depăşea orice posibilitate. Părea că m-aş fi tocmit să achiziţionez originalul însuşi. Gazda nu s-a învoit din ruptul capului cu vreo reducere (la întoarcerea acasă aveam să primesc însă ediţia bulgărească a Cronicii…, în dar, din partea slavistului Laurenţiu Avram de la Universitatea din Bucureşti).
M-am întins la vorbă cu „ghidul” din Vidin până târziu în noapte… Sediul viitoarei agenţii de ştiri „Baba News” îl am până astăzi proaspăt în memorie. Cât despre Loveci, deşi nu am mai ajuns acolo, am putut afla totuşi, cu acea ocazie, o mulţime de povestiri despre castelul fiicei lui Basarab I din vestita cetate. La graniţa românească, la întoarcerea în ţară, orologiul bătea de miezul nopţii. Vreme de făcut o făgăduinţă: Am să revin, cu siguranţă, Sfântă Teofana Basarab!

Gheorghiţă CIOCIOI

Niciun comentariu: