Români din Bulgaria, lui Băsescu: Avem o singură problemă, să oprim procesul de asimilare

Reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria i-au cerut, joi, preşedintelui Traian Băsescu, într-o întâlnire care a avut loc la Sofia, sprijin pentru înfiinţarea unui liceu românesc şi s-au plâns acestuia că sunt supuşi unui proces de asimilare.

"Noi avem o singură problemă: să oprim procesul de asimilare. Restul problemelor devin o completare la problema mare. Foarte important este pentru noi că avem nevoie de un sprijin mai consistent. În momentul de faţă, vă mulţumim că, în momente cruciale de criză, de sfâşiere economică a ambelor state, aţi avut puterea să ne daţi şi nouă cât de cât pentru că suntem aici şi existăm. Noi vom rezista numai atunci când avem şcoală, să avem un liceu acolo unde e minoritatea română compactă în zona Vidin", i-a spus unul dintre reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria preşedintelui Băsescu.

Acesta a adăugat că ar fi necesar ca minoritatea română să fie recunoscută de statul bulgar.

Traian Băsescu i-a asigurat pe cei prezenţi că autorităţile române "vor privi cu atenţie" la întocmirea bugetului pentru anul viitor, astfel încât să poată susţine construcţia sau cumpărarea unei clădiri destinate înfiinţării unei şcoli româneşti în zona Vidin.

Totodată, şeful statului român le-a cerut celor prezenţi solidaritate, astfel încât la recensământul din Bulgaria fiecare membru al comunităţii româneşti să-şi declare etnia.

"Este esenţial ca cei care aparţin minorităţii româneşti din Bulgaria să se declare ca atare, români. Numai aşa vom avea motivaţia unei intervenţii cât mai consistente. Cred că este extrem de important ca, la următorul referendum, cei de etinie română să se declare români sau vlahi sau aromâni, din acelaşi trunchi. Noi considerăm minoritate românească. Nu avem o problemă. E o chestie de sensibilitate", a spus Traian Băsescu.

Un alt reprezentant al comunităţii româneşti i-a solicitat şefului statului sprijin pentru reînfiinţarea liceului român din Sofia, reamintindu-i acestuia că în 1948 unitatea de învăţământ a fost închisă din cauza guvernului român din acea perioadă. Traian Băsescu le-a promis celor prezenţi că "la anul, lucrurile vor fi în alt stadiu".

El a ciocnit cu cei aproximativ 30 de români prezenţi la eveniment un pahar de vin. Unul dintre participanţi i-a oferit de asemenea şefului statului o sticlă de vin. La un moment dat, un profesor a intenţionat să-i prezinte lui Băsescu istoria localităţii Florentin, începând cu anul 14 î.H., însă şeful statului român l-a oprit la un moment dat, spunându-i că, dacă i-ar urmări până la final discursul, "ar sta până dimineaţă".

Înainte de a părăsi ambasada României, preşedintele Băsescu s-a fotografiat alături de cei prezenţi.

"Domnule preşedinte, ne-am dori să ne trimiteţi şi nouă fotografiile, că atunci când a venit domnul Boc…", i s-a adresat unul dintre participanţi preşedintelui. "Mâine veţi avea fotografiile", a răspuns prompt Traian Băsescu.

Problemele românilor din Bulgaria. Băsescu se află joi la Sofia

MIERCURI, 22 SEPTEMBRIE 2010 11:13

SCRIS DE GEORGE DAMIAN

0 COMENTARII

Festivalul folcloric de la Albotina

Preşedintele Asociaţiei Etnicilor Români din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, ne-a acordat un interviu în care prezintă pe larg problemele românilor de la sud de Dunăre: lipsa şcolilor, lipsa banilor, confuzia artificial întreţinută vlahi-români. În ziua de joi, preşedintele Traian Băsescu se va afla la Sofia, unde se va întâlni şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria.

Domnule Gheorghiev, care mai este situaţiaromânilor din Bulgaria în acest moment?

Situaţia este destul de dificilă în momentul de faţă, este un moment de criză. În plus avem nişteprobleme foarte grave care trebuie rezolvate. Eu vreau să mă refer la ceva concret: problema cea mai mare pe care o avem noi în Bulgaria este oprirea procesului de asimilare şi convertirea pe cât se poate a celor care deja nu mai recunosc că sunt românisă se întoarcă la ideea de românism şi să fie nişte buni români acolo în ţara noastră, în statul căruia îisuntem cetăţeni loiali. Mereu se vorbeşte că românii sunt dezbinaţi, este o mare greşeală care se reflectă asupra relaţiilor cu statul român şi asupra relaţiilor dintre noi. Eu vreau să subliniez că românii de rând nu sunt dezbinaţi ci sunt dezbinate unele asociaţii. Există două tipuri de asociaţii: unii sunt românofobi şi unii sunt românofili. Separarea este între aceştia, nu între liderii de asociaţii care simt româneşte. Cam aceasta este separarea, având în vedere că se aranjează o luptă între cele două tipuri de asociaţii, din start se vede că nu sunt binevoitori. Părerea mea este că asociaţiile românofobe nu ar trebui luate în seamă. Bineînţeles, există şi problema banilor. Vreau să spun că şi în această perioadă de criză am câştigat două proiecte la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, unul fiind pentru susţinerea claselor pilot. Probleme mai există în rândul comunităţii şi totuşi este admirabil că mai sunt unii cărora le mai pasă de români. Mai vreau să spun că românismul este mult mai mult păstrat la noi decât în unele circuite din România, nu zic în toată România. Este păcat că există asociaţii care sunt create artificial cu scopul de a distruge. Acelaşi lucru vreau să-l spun şi în legătură cu primirea studenţilor care au fost admişi anul acesta la studii în România. O mare parte din asociaţiile românofobe vin şi bagă copii de origine bulgară dându-le adeverinţe contra cost. De această problemă ne lovim de mai mulţi ani, dar metodologia de primire este una pur birocratică unde nu se ia în seamă activitatea românului de acolo. Astfel că în acest an foarte mulţi copii de origine bulgară au venit la studii cu adeverinţe din partea unor asociaţii românofobe.

Ivo Gheorghiev

Vorbeaţi de proiectul unor clase pilot cu predare în limba română. În acest moment câte astfel de clase există?

Acum avem 12 clase, numărul a mai scăzut. Am avut 17, chiar ar fi trebuit să fie 21, însă nu s-a mai putut. În prezent în Bulgaria şcolile de stat din satele româneşti sunt închise. De exemplu în zona Vidinului exista doar două şcoli în două localităţi, fără predare în limba română. Nu mai există şcoli de stat la sate şi foarte mulţi copii s-au mutat la oraşe. N-am uitat nici zona Kozlodui, zona Plevnei şi nici zona Cadrilaterului, însă acolo se lucrează mai greu.

Câţi copii studiază în aceste clase pilot?

În momentul de faţă avem în jur de 280 de copii. O cifră exactă nu se poate estima pentru că mulţi copii vin, învaţă să scrie şi să citească şi apoi nu mai vin, însă în locul lor vin alţii.

Mai există ideea că în Bulgaria nu sunt români ci vlahi?

Noi ca asociaţie recunoaştem ambele denumiri ca valabile şi corecte. Termenul de vlah este un termen istoric şi mai mult geografic, nu denumirea de neam. Termenul reprezentativ pentru noi este termenul de român. Asta se întâmplă pentru că o mare parte din populaţie, unii cu idei mai învechite – alţii cu idei mai noi, se recunosc ca vlahi, alţii se recunosc ca români. Scopul nostru este să avem cât mai mult impact asupra populaţiei la sud de Dunăre. Asta este o problemă mare şi aici intervine şi dezbinarea şi ideea panslavistă care bântuie asupra întregului spaţiu unde există populaţie românească: moldoveni-români, vlahi-români, armâni-români. Aceasta este o confuzie care se face anume şi este sugerată unor lideri prin anumite circuite, ceea ce este o idee păguboasă.

Lira Tracă, de la "cobzarul" Orfeu la Tudor Gheorghe şi Ion Creţeanu

Data publicarii: 02.08.2010 13:00:00

Cobza are o vechime imemorială. Nu este exclus ca ea să fie instrumentul la care a cântat Orfeu. În România au mai rămas vreo 15 cobzari iar la fabrica de instrumente muzicale de la Reghin se produc anual 20-25 de cobze.

Am semnalat, cu câtva timp în urmă, pe acest site, dar şi în paginile „Săptămânii Financiare”, că lansarea unei cărţi despre geto-daci a prilejuit prezenţa la eveniment a unui cobzar pe post de herald, de vestitor: Ion Creţeanu din Voineasa. Rapsodul oltean, care este realmente un „Grigore Leşe al Sudului”, interpretează numai folclor de vatră, cules în special din zona Romanaţi şi nu cântă niciodată decât îmbrăcat în straie populare străvechi: „Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” - spune el.

Revenim pentru a focaliza discursul asupra instrumentului numit cobză, căruia niciun cercetător nu i-a acordat până acum atenţia cuve-nită. A fost privit cu dispreţ sau, în cel mai bun caz, cu condescendenţă. E un instrument pe cale de dispariţie, ca multe alte elemente reprezentative ale patrimoniului nostru imaterial. Singurul artist care a menţinut acest instrument în viaţă - redându-i nobleţea şi un strop din prestigiul pe care l-a avut cândva - este Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe. Statuetă din lemn făcută de un meşter din Maramureş

Orfeu cobzarul

Prestigiul cobzei nu vine numai din faptul că a făcut gloria lăutarilor noştri de până la apariţia ţambalului (a fost, printre altele, instrumentul emblematic al celebrului staroste Barbu Lăutaru), ci din vechimea lui aproape ancestrală. Fapt mai puţin ştiut, cobza se numea în Antichitate „lira tracă” şi a fost instrumentul specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă din care făceau parte şi geto-dacii. Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.

Reprezentantul legendar al culturii muzicale tracice a fost, după cum se ştie, Orfeu. De altfel, dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica strămoşilor noştri pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În „Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia (60 î.H.-21 d.H.), referindu-se la originea muzicii vechi, face următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pim¬pla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica - Orfeu, Musaios şi Tha¬miris - sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac al cărui nume se traduce «cel care cântă bine») tot de la traci vine”.

Aşadar, dacă luăm ca reper adevărul unanim acceptat că Orfeu era trac şi faptul că instrumentul la care cânta era lira, îndrăznim, în lipsa oricărei cercetări de specialitate în acest sens, să ne întrebăm dacă nu cumva e logic ca lira la care cânta Orfeu tracul să fie chiar „lira tracă”. Şi cum „lira tracă” era cobza, putem să ne întrebăm (insinuând, în acelaşi timp, un adevăr) dacă nu cumva Orfeu a fost cel mai mare cobzar al tuturor timpurilor. Cercetarea în această direcţie a fost blocată, printre altele şi de faptul că reprezentările iconografice sunt mult ulterioare presupusei perioade în care a trăit eroul. Fiind preluat de cultura greacă, primele astfel de reprezentări ni-l arată în haine greceşti şi având, evident, recuzita aferentă.

Ce a fost mai întâi: lăuta sau cobza?

Cobza nu seamănă cu niciunul dintre instrumentele actuale. Are gâtul frânt şi griful (porţiunea pe care se schimbă acordurile) foarte scurt, ceea ce impune foarte multă precizie în schimbarea acestor acorduri. Este un instrument ritmic, cu corzi care se „pleznesc”, nu se ciupesc, primitiv şi foarte greu de mânuit, el fiind, de fapt, destinat hangului (acompaniamentului). S-a vehiculat ideea că s-ar trage din lăută. Numai că lăuta, care este de origine arabă (al oud), este un instrument melodic, bine temperat încă dinainte de adoptarea ei în Europa. Nu se cunosc cazuri ca un instrument ritmic să fie derivat dintr-unul melodic, ci numai invers. Deci în niciun caz cobza nu provine din lăută. Seamănă cu aceasta, e adevărat, mai exact cu varianta primitivă a lăutei (de până în secolul al XVII-lea), care avea şi ea gâtul „fracturat”. Grifura lăutei era însă (şi este) mult mai lungă, ceea ce permite o mai lejeră mişcare a degetelor pe corzi. Iar din a doua jumătate a secolului al XVII-lea apar deja lăutele cu gâtul drept.

Lira Tracă sau Thracae cithara

Sintagma „lira tracă” nu apare în niciunul din studiile de cercetare româneşti, fie ele istorice sau muzicale. Poate fi găsită în schimb într-un catalog din 1833, descoperit de noi în arhiva unui muzeu din Mantova (Museo della Reale Academia di Mantova), unde, alături de imaginea unui basorelief reprezentându-l pe „Orfeu în Infern”, este prezentată şi povestea personajului. Scrie, în acel catalog, la pagina 12: „Non è alcuno, che ignori la pietosa istoria d’Orfeo, il quale coll’ incauto della SUA LIRA TRACA uomini e fiere a seguirlo…”. („Toată lumea ştie povestea lui Orfeu, cel care, cu cântecul LIREI SALE TRACE, oameni şi fiare făcea să-l urmeze etc., etc…”). Deci italienii începutului de secol XVIII n-aveau nicio problemă să facă analogii între identitatea eroului şi lira sa. Iar Vergiliu numea acest instrument specific tracilor şi atribuit lui Orfeu „Thracae cithara”.

Având în vedere cele expuse, cobza (lira tracă) are virtuţi de brand naţional. Puţine popoare au privilegiul să posede un instrument atât de vechi care să le traseze, pe o perioadă istorică de multe mii de ani, continuitatea identităţii.

„Eşti viu?”

Ar mai fi de semnalat că niciodată, de când există acest instrument emblematic, nimeni nu s-a gândit să-l perpetueze în cadru instituţional. Am aflat, de la reputatul etno-muzicolog, dirijor şi compozitor Constantin Arvinte, că a existat totuşi o tentativă, în anii ’50, de a se deschide o catedră de cobză în cadrul Conservatorului. Dar, cum perspectiva istorică şi identitară a cobzei nu s-a întâlnit niciodată cu viziunea înalţilor noştri responsabili culturali, lucrurile au rămas ca atunci. Deci cobza (lira tracă) a supravieţuit natural, ca trandafirii sălbatici, iar meşteşugul s-a transmis ca pe vremea tracilor, de la meşter la ucenic, sub ochii orbi ai instituţiilor culturale.

S-a întâmplat însă, recent, un fapt cu valoare de premieră istorică: în zilele de 12-14 iulie, la Muzeul Satului, rapsodul Ion Creţeanu din Voineasa, de care am amintit la început, a predat, pentru prima dată în cadru instituţional, cursuri de cobză pentru copii. Iar mai important decât chiar iniţiativa în sine (care a aparţinut Muzeului) a fost reacţia copiilor, care s-au apropiat de instrument ca de un miracol. „Eşti viu?” - l-a întrebat unul dintre micii aspiranţi la meşteşugul de cobzar pe Ion Creţeanu. Care era îmbrăcat, evident, în cămaşă ţărănească, încins cu bete, încălţat cu opinci şi având alături - cum altfel? - bătrâna ipingea roşie de Romanaţi, veche de peste 150 de ani, cu care a „oficiat“ la multe evenimente culturale…

Ion Creţeanu şi taraful din Albotina (Timocul bulgăresc)

O posibilă „reîmpădurire folclorică”

În afară de Tudor Gheorghe, care personifică un caz de excepţie al cobzei (artistul transfigurează folclorul şi desţeleneşte percepţia publicului spre muzica românească) şi de Ion Creţeanu, în ţară trăiesc, în acest moment, mai puţin de 15 cobzari „practicanţi”. Dintre aceştia, îi amintim pe Mihai Căluşaru, Constantin Gaciu, Mirel Bria, Nica Vasile, Ion Strâmbeanu, Vasile Zidaru şi Dan Voinicu. Aşa se explică de ce, la fabrica de instrumente muzicale de la Reghin, se produc în medie, de 20 de ani încoace, doar vreo 20-25 de cobze anual. Dintre acestea, cinci bucăţi se duc direct la export, 10-12 sunt vân¬dute în Transilvania (ciudat, pentru că în această zonă nu se prea cântă la cobză, ceea ce ne determină să credem că sunt cumpărate tot pentru export), iar celelalte (adică 5-6) în res¬tul ţării, adică în zona de referinţă a cobzei.

Nu este exclus ca respectivele cursuri de cobză de la Muzeul Satului să fie doar începutul unei „reîmpăduriri folclorice”, şi cobza să devină un reper naţional respectat şi promovat. Aşa cum, în egală măsură, e posibil ca producţia de cobze de la Reghin să se dubleze în următorul an.

Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan

Ion Creţeanu este interpret vocal şi coordonator al tarafurilor din Morunglav-Olt, Greceşti-Dolj, Albotina-Bulgaria . A susţinut concerte în Teheran (Iran), Penne-Pescara (Italia), Valencia (Spania), Sofia şi Vidin (Bulgaria), Chişinău (Moldova). Nu cântă niciodată decât îmbrăcat în costumul tradiţional, cu opinci, bete şi ipingeaua veche de peste 150 de ani. “Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” – spune el. A inaugurat, la sugestia şi cu sprijinul subsemnatului, un nou concept de marketing cultural, în care cobza şi costumul tradiţional devin elemente de promovare la vernisaje şi lansări de carte. Apariţia şi prestaţia sa dau pregnanţă şi dimensiune spirituală acestor evenimente. În acelaşi tandem a lansat, în mediile cultural şi muzical, conceptul de Lira Tracă, aceasta fiind, de fapt, cobza.

Despre Ion Creţeanu, etnomuzicologul Constantin Arvinte spune următoarele: "Ion Creţeanu este inginer. Dar e pasionat de folclor şi de cobză. Iar un om pasionat, chiar dacă nu are studii de specialitate, află despre domeniul pasiunii lui lucruri pe care un specialist fără pasiune nu le va afla sau înţelege niciodată".

În toamna aceasta Ion Creţeanu va cânta la Roma, în cadrul proiectului: “Lira Tracă. Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac care coboară de pe Columnă”.