Urme romanesti in Bulgaria - Scoala din curtea casei

Liceul romanesc din Sofia

Lipsiti de scoli in limba materna, copiii romani din Bulgaria invata, cu sutele, in case de tara si in apartamente de bloc. Limba stramoseasca este pentru ei si pentru parintii lor singurul mod de a-si salva identitatea amenintata. In sudul Dunarii, dascalii sunt adevarati eroi

Ratacind prin ploaie

Timp de doua zile am umblat prin Sofia pe o ploaie mocaneasca, neintrerupta. Orasul avea zi si noapte o lumina intunecata, constanta, ce il facea sa semene cu un labirint nesfarsit. "Bine, dar exista un liceu romanesc la Sofia!", imi rasuna pentru a mia oara in cap. Un taximetrist carunt si pomadat, fost pilot de avion, cu o dantura perfecta, mi-o da la telefon pe sotia sa. Ea, cu o voce mai tanara, vorbind perfect engleza, imi spune ca nu a auzit de vreun liceu romanesc in Sofia. Un alt taximetrist ma duce prin cartiere marginase. A inceput sa vorbeasca romaneste cu mine. La el in sat, pe

malul Dunarii, se vorbea romaneste. Ne invartim pe strazile Sofiei. Nici urma de liceu. Un alt taximetrist imi spune "Yes, yes!". Si dupa o plimbare de o ora, ma lasa in fata unui birou de traduceri din bulgara in romana. Altul ma plimba prin centru si abia la sfarsit vad ca are tariful triplu. Ma dau jos undeva, pe un bulevard larg, cu magazine sic. Ploua, ploua, ploua. "Bine, dar exista un liceu romanesc la Sofia!", imi spun inciudat. Intreb trecatorii, un vanzator de ziare cu o palarie gaurita, o doamna asteptand troleul, cu o punga in cap. Nimeni nu are nici o tresarire. Merg la intamplare pe strazi. Sofia seamana destul de mult cu Bucurestiul. Un amestec de cladiri vechi, restaurate, si cladiri noi, din otel si sticla, rasarite te miri unde, haotic. Cartiere luxoase si cartiere sarace, blocuri jupuite sau restaurante si cafenele de lux in centru, baruri in cartiere dosite, unde oamenii coboara in papuci sa bea o cafea, sa rasfoiasca ziarul, un aer de familiaritate si solidaritate in saracie, ceva ce ii uneste in lumea de jos, indiferent ce se intampla sus, unde premierul Boris Borisov a trebuit sa recunoasca ca a mintit UE si ca deficitul bugetar al Bulgariei e mai mare. Traficul, desi nu e imposibil ca in Bucuresti, este totusi greoi, cu trolee vechi, neschimbate de 20 de ani, si cu tramvaie cam tot de-atunci, trancanind pe sine, cu un metrou care tocmai se construieste. Intr-o cafenea, cativa elevi ma asculta si, in cele din urma, unul dintre ei imi spune ca stie ce caut. Imi scrie in carnetel ceva cu litere chirilice. Arat hartia primului taximetrist.

Directoarea liceului romanesc din Sofia impreuna cu profesoara Kostova

Pe niste stradute intortocheate, intre blocuri, ajung la o cladire patratoasa. Seamana cu o scoala, dupa ferestrele mari, aliniate, si curtea asfaltata. Intrebari obsedante imi rasuna in minte: "Sunt peste doua sute de mii de romani in Bulgaria?". "Copiii romani din Bulgaria nu au unde sa invete?". "Tinerii romani din Bulgaria merg la scoala in Romania, pentru ca nu au invatamant in limba materna?". "Romanii nu sunt recunoscuti nici macar ca minoritate in Bulgaria?". Liceul bulgar de la Bucuresti a primit anul asta o finantare de 600 de mii de euro! La toate astea, oficialitatile bulgare si cele romanesti raspund in cor: "Bine, dar avem un liceu romanesc la Sofia!". Argumentul suprem, replica dupa care se face tacere in problema romanilor de dincolo de Dunare, dovada palpabila e chiar in fata mea: mare, stacojie. Pe timpul lui Nicolae Iorga, exista un Institut Cultural Romanesc, intr-o casa boiereasca foarte frumoasa, unde invatau sute de elevi. Dar ce are a face! Intr-o alta forma, liceul romanesc exista, legenda este adevarata. Paznicul de la intrare ma intreaba ce caut. Spun simplu: "Liceul Mihai Eminescu". De data asta, bulgarul din fata mea stie despre ce este vorba. Imi arata patru degete si apoi un singur deget in sus. Etajul patru.

Liceul romanesc "Mihai Eminescu"
"Care etnici romani?"

De fapt, Liceul Romanesc "Mihai Eminescu" detine doar un singur etaj din aceasta cladire. Etajul al patrulea. O scoala obisnuita, cu holuri lungi si golase. Pe cativa pereti vad lipite fotografii cu Eminescu si alte afise din care nu inteleg nimic, pentru ca sunt scrise in bulgara. O harta a Romaniei "pe intelesul copiilor". Intr-un soi de hol mai larg, exista mai multe tablouri ale scriitorilor romani celebri. Cateva fotolii, si intre ele doua steaguri: al Romaniei si al Bulgariei. Directoarea m-a primit in birou, impreuna cu una dintre profesoare. Au fost chemati si copiii intr-un soi de consiliu. Am discutat la masuta joasa, mai mult despre performantele scolii si despre planurile de viitor. Lucrurile par in ordine.

Elevi si profesori la liceul din Sofia

Ce s-a putut face s-a facut: ambasada romana ii sprijina, unii dintre elevi sunt chiar olimpici la limba romana. Directoarea si profesorii au luptat sa faca performanta si se pare ca au si reusit, desi mijloacele materiale sunt putine. "Am primit sprijin si de la Ministerul Invatamantului din Bulgaria si de la Ambasada Romaniei. Ambasadorul ne-a vizitat deja de trei ori, de cand a fost numit, si ne-a sprijinit in tot ceea ce ne-am propus. Acum, discutam despre posibilitatea unui Institut Cultural Roman, care se va face aici, la Sofia. In felul asta, copiii vor avea si activitati culturale: filme in limba romana, intalniri cu personalitati romanesti sau spectacole. Un ciclu complet de invatare a limbii romane, timp de cinci ani, are la noi peste 1600 de ore. Daca la asta se va adauga si o legatura culturala mai stransa, cred ca rezultatele vor fi si mai bune", imi spune zambind doamna Taseva Nezabravka, directoare a liceului de doi ani. Alaturi de ea este Snejana Kostova, cea mai veche profesoara de limba romana. Vorbeste perfect romaneste si este imbujorata de intamplarea fericita de a vorbi cu un roman. Si elevii care stau ciorchine pe canapea si pe fotolii in jurul nostru sunt emotionati. Simeon e clasa a noua. Imi vorbeste timid, frangandu-si mainile si privind pe furis la profesoara, pentru a primi tacit confirmarea ca pronunta corect: "Mie imi place foarte mult limba romana. Am fost in Romania si este foarte frumos! Am fost la olimpiada si am luat premiu. Invat limba romana, pentru ca vreau sa merg la facultatea de medicina in Romania. Sau poate la arhitectura, inca nu am decis, dar vreau sa fac studiile in Romania, pentru ca eu cred ca este un invatamant mai bun". Langa el sta Georgia, clasa a zecea. Si ea este olimpica. Se imbujoreaza, ochii albastri se fac mai mari si vorbeste fara sa clipeasca: "Imi place foarte mult Romania. Vreau sa merg acolo si sa studiez la Facultatea de Stiinte Politice. Am auzit ca este o facultate buna si eu ma gandesc sa urmez o astfel de cariera, poate in domeniul relatiilor internationale". Abia la sfarsit respira si ma priveste fix, sa vada daca am inteles, daca nu cumva a facut vreun dezacord, care sa ma puna in incurcatura. Ce pot sa fac? Le zambesc si ii felicit pentru felul corect in care vorbesc. Am senzatia ca nu sunt destul de amabil cu ei, inconfortabil in incercarea mea de a le intoarce acest sentiment magulitor si profund, de a vedea un tanar imbujorat, pronuntand cu emotie si cu mare grija cuvinte in limba mea. Apoi, fara sa imi dau seama ce fac, i-am intrebat cati dintre ei provin din familii in care se vorbeste limba romana. Vorbeau atat de bine incat eram convins ca majoritatea celor prezenti vorbesc in mod curent romaneste, acasa. Numai ca intrebarea mea a produs un moment de tacere. Copiii s-au uitat unii la altii, apoi la directoare, directoarea la profesoara, si in cele din urma uimirea lor a ajuns la mine.

Ora de traditii si folclor in Ganzova

Cele cateva secunde de tensiune au fost sparte de profesoara Kostova: "Cred ca este o fetita in clasa a zecea, dar nu este aici. Este o fetita care provine dintr-o familie in care se vorbeste limba romana. Cei de-aici sunt din familii de bulgari si vorbesc limba bulgara acasa". Deci, nici unul dintre tinerii prezenti nu este de etnie romana. Brusc, situatia lua cu totul alta intorsatura. Pe masura ce eu intrebam despre "elevii de etnie romana" profesoarele schimbau priviri uimite si revoltate, ca si cum eu tocmai incercam sa le pun in spate o problema inexistenta. "Care etnici romani?", m-a intrebat directoarea. Le-am povestit despre romanii din zona Vidinului, din Timocul Bulgaresc si de pe toata valea Dunarii, pana la Ruse. Sute de mii de romani! Ma priveau interzise. Nu stiau. Nu auzisera niciodata. Pur si simplu, nu credeau ca e vorba despre sute de copii, nu auzisera de scoli improvizate prin sate, iar existenta a zeci de sate pur romanesti parea o exagerare. Pana la urma, mi-am zis, o astfel de reactie e normala: oficial, aceasta problema nu exista in Bulgaria, minoritatea romaneasca nu este recunoscuta in sudul Dunarii. In cel mai bun caz, exista cativa "vlahi", termen ambiguu la Sofia, care a capatat in ultimele decenii si o conotatie negativa, de om sarac, sau tigan, din cauza ca zonele in care traiesc romanii sau vlahii, in nordul Bulgariei, sunt cele mai sarace, mai corect, au fost lasate sa se saraceasca cu dinadins. Mi-am intors din nou privirea catre elevii care ne priveau, la randul lor nedumeriti. De data asta i-am vazut altfel. Am observat, brusc, ca sunt imbracati curat, cu lucruri noi, ca au un aer de tineri care locuiesc intr-o capitala europeana, la urma urmei. Am inteles ca le place limba romana si Romania, ca sunt niste elevi foarte buni, care invata foarte bine o limba straina, asa cum sunt si elevii romani de la scolile cu invatamant intensiv de engleza sau de franceza din Bucuresti. Oricum, liceul romanesc de la Sofia nu este o scoala pentru copii romani, nu este un loc in care tinerii sa isi redescopere radacinile si trecutul. Este o scoala pentru tinerii bulgari din Sofia, care vor sa aiba o sansa in plus in viitor, mergand la studii intr-o tara renumita pentru invatamantul ei. Liceul "Mihai Eminescu" de la Sofia merita laudat. Foarte bine ca exista! Este un mijloc perfect de apropieri culturale intre Romania si Bulgaria. Dar problema etnicilor romani este cu totul alta, desi, pentru oficialii bulgari ea nu reprezinta o problema.

Scoala de la Vidin
"Ni s-a transmis de la Bucuresti sa nu mai punem piciorul aici"

- Imediat va arat despre ce este vorba, spune gazda mea si dispare pe usa. Raman singur, in livingul spatios, cu o cafea si un pahar cu suc de portocale in fata. E o casa moderna, decorata simplu si cu bun gust.

Prof. Iulian Anghelov din Vidin

Mobila joasa, bucatarie americana, deschisa, cateva tablouri, dintre care doua pictate in nuante de gri. Sunt acasa la Iulian Anghelov, profesor de istorie la cel mai bun liceu bulgaresc din Vidin. In timpul saptamanii, preda istoria in limba bulgara, sambata si duminica, preda limba romana. Nu este ceva oficial, desi fiind un oras mic, se stie ca el tine astfel de cursuri. Pana anul trecut, a predat limba romana in biblioteca unei asociatii. Acum, directorul liceului a acceptat sa il lase sa tina aceste cursuri intr-una dintre clasele liceului. Acolo se intalneste Iulian cu aproape 100 de elevi, impartiti in doua grupe.
- Uite aici, se intoarce profesorul victorios, aratandu-mi o carte pe care e scris cu majuscule: "Limba romana pentru straini". E ironic titlul, nu-i asa? Noi simtim romaneste, in sufletul nostru suntem romani, dar... invatam si noi dupa ce putem. Ei bine, cartea asta am primit-o in doar 12 exemplare. Cum sa o impart eu la 100 de elevi? Nici nu le-am spus tuturor ca o am. O pastrez si o ofer in secret celor mai buni de la curs. Asa, ca o favoare, ca un premiu... Si ii rog sa nu le spuna celorlalti, ca se supara, si nu am de unde sa le dau tuturor carti.
De cativa ani, Iulian lucreaza cu pasiune pentru cursul sau de limba romana. Si-a sacrificat tot timpul liber pentru asta. A adunat carti de gramatica din Romania, si pe masura ce a lucrat cu elevii, a selectat exercitiile si metodele cele mai potrivite. A pus totul cap la cap si a facut un fel de manual de limba romana, potrivit pentru bulgarii de etnie romana. Nu are cum sa il tipareasca, asa ca manualul circula in parte in samizdat, printre elevi, in parte il folosesc proiectat pe un perete la cursuri, ca toata lumea sa isi poata nota exercitiile.
- Daca s-ar gasi cineva sa ne ajute, macar cu tiparirea a 50 de manuale, am avea cate doi elevi la o carte, si tot ar fi ceva. Lipsuri sunt multe... Ne-ar trebui un laptop, ca folosesc calculatorul meu personal, la scoala deja sunt discutii ca folosim proiectorul lor... Eu am propus in consiliul profesorilor sa fie limba romana recunoscuta oficial, cata vreme sunt atatia copii interesati. Propunerea mea s-a votat si a fost acceptata pe loc, in unanimitate, inclusiv de director. Apoi a mers la Inspectorat si nu stiu ce i s-a spus acolo, ca mi-a zis doar ca nu vrea sa mai auda ideea asta. Fara justificare, nici fata de mine, nici fata de ceilalti profesori. Asa ca ne descurcam cum putem.
La Vidin, problema cursurilor de limba romana este dureroasa. Nu doar pentru elevi, dar si pentru profesorii care vor sa isi imbunatateasca nivelul de gramatica. Multi dintre ei au mers la cursuri de pregatire la Craiova. Anul trecut, au semnat chiar o petitie, si un grup de profesori a venit de la Craiova si a tinut cursuri de limba romana contra-cost.

Curs de limba romana la Ganzova

A fost o initiativa excelenta, mai multi intelectuali, printre care si Iulian, au putut sa obtina chiar si un atestat de limba romana. Anul acesta, cand i-au chemat din nou pe universitarii de la Craiova, raspunsul a fost: "Ni s-a transmis de la Bucuresti sa nu mai punem piciorul la Vidin!". Profesorul Iulian este insa optimist: "Sotia mea este bulgaroaica si nu intelege nimic din limba romana. Cu toate astea, intelege pasiunea si dragostea mea pentru aceasta limba. Romania are o politica foarte buna de deschidere fata de minoritatile ei. La fel ar trebui sa faca si Bulgaria. Ar fi cel mai intelept. Pentru ca sunt profesor de istorie, imi dau mai bine seama: istoria se scrie pe regiuni, nu pe granite. Mai ales acum, ca suntem in Uniunea Europeana, si granitele chiar nu mai conteaza. Asa ca nationalismul si reprimarea minoritatilor nu au nici un sens. Cred ca statul bulgar o sa inteleaga asta. Eu sunt mandru ca sunt bulgar, dar imi place limba romana. Nu e nimic rau, nu e nimic gresit. Sper ca Ambasada Romaniei sa nu faca un centru cultural doar la Sofia. Aici, la Vidin, ar fi mult mai necesar. Aici e o urgenta".

Scoala din Ganzova
"Limba batarilor mei"

Floricele de porumb pe o tava de argint. Copiii intind mana si iau cate un pumn. O masa lunga, langa biblioteca. Si-au deschis caietele. Se face liniste ca intr-o sala de spectacol inainte de ridicarea cortinei. Batranul domn Simeon, cu un deget tremurand, apasa butonul galbui. Proiectorul vechi se aprinde si incepe sa caraie egal si continuu. Din el iese o raza de lumina albastrie ce fixeaza pe zidul camerei un scris de mana rotund, caligrafic.

Invatatorii Simeon si Olga din Ganzova. La romanii din Bulgaria, "luminatorii poporului" sunt din nou la putere

Ca intr-un ritual, copiii privesc uimiti, alaturi de invatator, literele. Dupa un timp, peste paraitul de fond al masinariei, se aude vocea domoala a lui Simeon citind literele luminoase: "Luni". "Luuuni", raspund copiii in cor. "Marti". "Maaarti". "Miercuri". "Mieeeercuri"...
In fiecare sambata la pranz, copiii din toate catunele aflate in apropiere se strang in satul Ganzova, acasa la Simeon si Olga Nikov, ca sa invete limba romana. In total sunt 40 de copii, dintre care 10 sunt la gradinita si restul la scoala. Vin cu totii, adusi de rude sau cu vreo masina "de ocazie", pentru ca intre sate nu mai exista transport. Fiecare dintre ei merge undeva la o scoala in limba bulgara, insa aici vin special, ca sa invete limba romana. Patruzeci de copii renunta de bunavoie la timpul liber de la sfarsitul saptamanii, vin cu ce gasesc pana aici, ca sa invete romaneste. Cursul are doua ore de limba romana si doua ore de traditii romanesti. Sotii Simeon si Olga, profesori de franceza si fizica, pensionati acum, il tin si ei voluntar, transformandu-si casa, pentru cateva ore, in scoala, asa cum se facea acum o suta de ani. Asta, desi doar la cativa pasi mai jos de casa lor, o scoala mare sta inchisa, cu ferestrele batute in cuie, "din lipsa de elevi". Limba romana nu este acceptata de autoritatile bulgare. In mod oficial, locuitorii celor 32 de sate romanesti compacte din zona Vidinului (Timocul Bulgaresc), ca si restul de peste doua sute de mii de vorbitori de limba romana, sunt considerate de etnie... vlaha, asa cum peste Prut, comunistii s-au incapatanat sa vorbeasca despre "limba moldoveneasca".

Simeon, sufletul romanesc al satului

Daca in prima camera Simeon citeste, deja, in limba romana cu elevii mai mari, in camera alaturata Olga repeta cu cativa prichindei poezioare usoare si invata cifrele: acolo este gradinita. Stirbi sau cu dintii mari si rari, copiii repeta cu ochii fixati la dascalita, spun in cor sau pe rand versuri simple. Recita pe nerasuflate, apoi se precipita asupra paharelor mari cu limonada. Pentru ei, cea mai interesanta parte a cursului este, de fapt, cea de traditii si obiceiuri. Afara, pe iarba, cursul pare un joc, compus din gesturi si cantece. Rad fericiti atunci cand sunt aruncati in sus de o "mireasa" de 12 ani, sau cand sunt leganati la repetitia ritualului de botez. Intre ei, copiii, si cei mari, si cei mici, vorbesc in bulgara. Doar exercitiile sunt in limba romana. Multi dintre ei provin din familii mixte, cu un parinte de etnie romana si celalalt de etnie bulgara.
Dileana este considerata "sefa de grup", pentru ca stie cel mai bine romaneste. Parintii au decis de comun acord sa o lase sa invete limba romana. Au semnat pentru asta, la fel ca toti ceilalti parinti, o cerere catre cei doi invatatori. Este, de fapt, o hartie care sa-i acopere in fata autoritatilor, in cazul acuzatiilor de "actiuni antinationale". Un vechi reflex, ramas din timpurile prigoanei si ale deznationalizarii sistematice a romanilor aflati la sud de Dunare. Dileana, un inger de 13 ani, nu a apucat acele vremuri; imi spune senina: "Eu cand m-am nascut am trait in satul Ganzova, si m-am pomenit cu limba romana. Stramosii mei, bunicii mei, vorbesc limba romana. Eu nu vreau sa plec din Bulgaria, dar imi place sa stiu limba batarilor mei".
Atmosfera la toate cursurile este destinsa. Copiii glumesc, rad, se joaca, si in acelasi timp invata. Obiceiurile traditionale au fost culese de cei doi invatatori, inca din anii '60, salvate din praful uitarii.
- Ar veni oriunde in Romania, poate la Muzeul Satului, sa cante, sa arate traditiile sau doar sa vada romanii vorbind romaneste. "Cat v-ar trebui ca sa va pregatiti de plecare in Romania?", intreaba intr-o doara doamna Olga, intorcandu-se spre copii.
- O secunda! striga una dintre fete, si toti chicotesc, sar in sus si bat din palme.
- Ne-ar trebui aici un calculator, un copiator, imi spune timid invatatorul Simeon. Ne ia timp, ca scriem totul de mana.
In satul Ganzova, de pe prima ulita de langa biserica, se aude in fiecare sambata la pranz trompeta lui Simeon. Impreuna cu Olga si cu copiii, repeta traditiile, cuvintele, gesturile. Ca un exercitiu absurd, de Sisif, cu atat mai tragic, cu cat e facut cu zambetul pe buze. Un efort de memorie, ca o incordare finala si epuizanta in fata uitarii. Sa nu uite cine sunt. Sa nu uite ce inseamna luni, marti, miercuri... Copiii rad si se bucura. Batranii zambesc, dar e ceva grav in privirea lor. Pentru cei mici e o joaca.

O parte din elevii romani din Ganzova

Pentru cei mari e o lupta pentru supravietuire, pentru a sti cine sunt, pentru a opri o sangerare a sufletului, care dureaza de aproape o suta de ani. Aici sunt 40 de copii, dar in alte 15 sate, alti invatatori invata la fel, cu alti copii. In Harlet, in Rabova, Koslodui, Silistra. De la Vidin, de pe toata valea Dunarii, pana la Ruse, peste 300 de copii sunt trimisi de parinti sa-si salveze memoria romaneasca. Ca niste ingeri trimisi solie inaintea viitorului, pentru a-l imbuna. Saraci, fara posibilitati materiale. Efortul lor e de a pastra o picatura dintr-o realitate ce pare ca se dezintegreaza, ii aneantizeaza: cine sunt. Macar atat sa pastreze. Nu e vorba de Romania, sau de politica, sau de vreun castig material. E vorba despre cine sunt, ce sunt. Ceva foarte concret care le explica cuvintele auzite in casa, limba bunicilor, emotiile batranilor vorbind o limba veche, ciudata, numita cand vlaheasca, cand romana. Inteleg si se emotioneaza impreuna, in fata unor gesturi. Sacii cu grau pusi la un loc in curte si rugaciunea din jurul lor inainte de semanat, lumanarile aprinse pe painile rituale... Copiii se joaca, scriu literele rotunde, repeta dupa vocea de bunic a lui Simeon. Mai tarziu vor intelege. In cuvintele lor domoale se ghiceste lupta, efortul, grozavia uitarii si dorinta uriasa de a razbate mai departe. Ei, copiii aceia cu ochi mari, ce clipesc des si privesc uimiti, repetand: "martie, aprilie, mai...".
- Diumniezieeeeeu...
- Nu, nu, ii corecteaza Simeon. Dumnazeu!
- Dumnazeu, repeta si copiii in cor.
Apoi tacere. Cu totii mai iau, fericiti, un pumn de floricele de pe tava de argint.

Cine doreste sa-i sprijine pe romanii din Bulgaria se poate adresa Asociatiei AVE la e-mail: ave@strat.bg sau tel. 00359/888831873

• Catalin Manole

PRELUAT DE LA FORMULA AS

Urme romanesti in Bulgaria - IVO GHEORGHIEV

- Presedintele etnicilor romani din Bulgaria -

"Regiunile unde romanii sunt majoritari au fost lasate de izbeliste"

IVO GHEORGHIEV este un luptator. Un roman din Bulgaria, care stie ca neamul lui a fost acolo dintotdeauna. De pe timpul imparatilor Ionita si Petru Asan, ba chiar cu mult mai-nainte, urmasi directi ai dacilor si getilor sud-dunareni. Neam de neamul lor au vorbit romaneste, s-au imbracat romaneste, si-au tinut neclintita traditia romaneasca. Dar in Bulgaria "europeana" de astazi, romanii nu sunt recunoscuti nici macar ca minoritate. Lasati in cea mai crancena saracie, cu numele de familie slavizate, li se spune "vlahi", cu

inteles de "tigani". N-au scoli romanesti, n-au biserici cu slujba in limba romana, n-au nici o speranta de viitor, desi in multe zone ei reprezinta majoritatea. Comunitatea Europeana face pe surda la jalbele lor, autoritatile romanesti sunt "incremenite in proiect"... Singura bogatie a romanilor din Bulgaria este identitatea. Faptul ca sunt romani, ca vorbesc romaneste, ca trebuie sa isi apere traditiile si limba: crezul de o viata al lui Ivo Gheorghiev, luptatorul neinfricat, cu ochii albastri ca cerul si cu o inima care lumineaza ca soarele. S-a nascut la 7 martie 1968, in satul Rabova, la 30 de kilometri de Vidin. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, apoi a urmat Facultatea de medicina la Craiova. Lupta pentru cauza romanilor de la sudul Dunarii, inca de la caderea regimului comunist, si este, cum altfel?, presedintele "Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria".
Incepand cu numarul acesta, "Formula AS" va propune o incursiune in viata romanilor din Bulgaria. Scrisa cu sufletul! Fratii nostri de peste Dunare ne privesc cu aceeasi nadejde ca si fratii de peste Prut. Au nevoie de iubire si de ajutor.
"Formula AS"

"Vlahi, adica romani"

- Absolvent de studii superioare ce puteau sa va tina departe de zonele primejdioase ale vietii, ati ales viata in linia intai. Ce anume v-a determinat sa deveniti un militant pentru pastrarea si afirmarea identitatii nationale a romanilor din Bulgaria?

- Am simtit aceasta chemare inca din timpul comunismului, dar ca in orice dictatura, era aproape imposibil sa faci ceva atunci. Imediat dupa schimbarea regimului, am activat in Asociatia Vlahilor din Bulgaria, singura noastra asociatie la vremea aceea. Era o organizatie puternica, reprezentativa, la intalnirile noastre veneau sute de oameni. Dar, la un moment dat, am simtit ca trebuie sa fac ceva mai mult. A fost momentul decisiv pentru a infiinta Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria. Intr-o zi, trecand pe langa un ogor, am vazut cum un batran ara tragand la jug alaturi de un magar, in vreme ce o biata femeie tinea de coarnele plugului. M-a impresionat foarte mult cerbicia acestor oameni. Acel batran prefera sa traga la jug, dar nu se lepada de limba sa, de identitatea sa. Spun asta, pentru ca una din parghiile de asimilare a unui popor este saracia. Lasa-l flamand, si fie se va stinge de foame, fie va pleca in zone mai bogate, unde va fi minoritar si va fi inghitit de majoritate. Asa s-a intamplat si cu romanii de aici. Sunt zone exclusiv bulgaresti, care au fost ajutate de stat sa se dezvolte si sa prospere, iar regiunile unde romanii sunt majoritari au fost lasate de izbeliste. Si atunci, multi romani au plecat la o viata mai buna, dar in zone cu 100% bulgari, unde nu si-au mai vorbit limba si unde au fost asimilati usor. M-a impresionat situatia acelui batran, cu atat mai mult cu cat astazi exista aici romani care se caznesc sa convinga lumea ca vlahii si romanii sunt popoare diferite si ca in Bulgaria nu exista romani.

- De ce fac asta, sunt platiti sau chiar cred in aceasta teorie?

- Unii sunt cumparati, altii chiar cred ca vlahii sunt altceva decat romanii. Eu nu sunt de acord cu folosirea termenului de vlah, decat impreuna cu cel de roman: vlah/roman. Numele de vlahi ne-a fost dat de altii, dar noi suntem romani. Pentru ca nu putem sa scoatem din capul tuturor numele de vlah, il vom folosi in paralel cu cel de roman. Limba unui popor este definitorie pentru identitatea sa, or, nu exista limba vlaha, ci limba romana.

- Cati romani traiesc aici, in regiunea Vidinului?

- Acum zece ani am facut o estimare pe baza numarului populatiei din satele integral romanesti si, cu o marja de eroare de un procent sau doua, am ajuns la rezultatul de 148.000 de romani. Azi, insa, nu mai putem vorbi de cifrele astea, pentru ca o parte din satele noastre sunt depopulate. Oamenii au plecat la munca in strainatate. Oricum, romanii reprezinta, numai in zona Vidinului, 60% din populatie.

- Dar nu s-a facut si un recensamant oficial?

- Ba da, acum vreo 20 de ani. Insa cei care umblau prin casele oamenilor cu recensamantul aveau ordin sa-i treaca pe toti bulgari, turci si tigani. Daca s-ar fi facut un recensamant corect, s-ar fi vazut ca bulgarii sunt minoritari in propria lor tara. Pe noi, romanii, nu voiau sa ne treaca nici macar vlahi. Eu si sotia mea am cerut sa fim inscrisi ca romani, dar persoana care ne-a completat formularele nu a vrut si ne-a trecut vlahi, desi sotia mea e cetatean roman, venita aici din Maramures. Cu astfel de abuzuri, nu e de mirare ca la rezultatele recensamantului au aparut nu stiu cat la suta bulgari, restul turci si tigani, un mic procentaj fiind la capitolul "si altii", fara a preciza originea etnica. Deci, nici macar ca vlahi nu ne regasim in statisticile oficiale.

- Statul bulgar se limiteaza la a contraface statisticile sau lucreaza cu program pentru asimilarea romanilor?

- Este o presiune permanenta pentru asimilare. Nu suntem recunoscuti, nu avem invatamant de stat in limba romana, satele si orasele locuite de noi sunt premeditat subdezvoltate economic, nu primim ca asociatie etnica nici un sprijin de la stat, iar la inceputul anilor '90, metodele de intimidare erau si mai dure.

- V-ati confruntat dvs. personal cu ele?

- Mi s-a inscenat un proces pentru detinere ilegala de arme. Intr-o dimineata, prin 1996, au intrat politistii peste mine, fara mandat, fara nimic. Eram deja student in Romania si au vrut sa ma impiedice sa ajung la Facultate, ca se gandeau ca de acolo voi veni cu mai multe idei romanesti. Si au vrut sa ma sperie, ca sa renunt la cauza mea. Mi-au facut perchezitie si mi-au confiscat doua sabii vechi si foarte valoroase, dintre care una era estimata la 25.000 de marci germane, si o pusca din aceea cu cremene, care nu era in stare de functionare. Le aveam de la strabunii mei si le tineam de frumusete, pe un perete. Ei mi le-au luat pe acestea, dar in procesul verbal au scris ca au gasit alte arme, de foc, moderne si in stare de functionare. Mi-au mai luat din casa toate cartile in alfabet latin, ca invatam pentru facultate si aveam tot felul de tratate, dar si alte volume si albume de arta, in total vreo 30 de volume, care pentru mine erau foarte valoroase. Mi-au zis ca e literatura de propaganda romaneasca si ca se confisca in folosul statului. Nu mi-au dat nici o hartie la mana. Am stat arestat sapte zile, timp in care m-au batut si m-au tinut intr-un mediu crunt, in frig si cu apa pe jos. Pe urma m-au eliberat, mi-au facut un proces, dar am fost achitat, pentru ca nu erau dovezi ca armele sunt ale mele. Nu mi-au mai dat insa inapoi armele decorative si nici cartile.

- De unde pornirea aceasta impotriva romanilor?

- Am fost vazuti mereu ca un pericol, chiar daca statul roman i-a ajutat totdeauna pe carturarii si revolutionarii bulgari, chiar daca s-au practicat si se practica casatoriile mixte pe ambele maluri ale Dunarii, in ciuda schimburilor economice diverse si intense, intre romani si bulgari, inca din vechime. Dupa razboaiele balcanice s-a inrautatit mult situatia romanilor de aici si de atunci s-a intensificat lupta lor contra noastra. N-am mai avut voie sa vorbim romaneste in locurile publice, nu au mai fost permise slujbele in biserici in limba romana, cartile romanesti din biserici si biblioteci au fost arse, monumentele care aduceau aminte de eroismul nostru din razboiul de independenta au fost daramate si asa mai departe. In anii '30, a aparut o lege "pentru apararea tarii", de fapt una de asimilare, care prevedea ca numele fiecarui cetatean primeste sufixul "ov" sau si "ev/ eva". De exemplu, Gheorghe devenea Gheorghiev/ Gheorghieva, Ion devenea Ivanov/ Ivanova... Au mers pana acolo, incat au bulgarizat si numele unor personalitati istorice, cum sunt cele ale regilor romani din perioada Imperiului Romano-Bulgar, Asanestii: lui Ionita Caloian i se spune Ivan, lui Ioan Stracimir - Ivan Stratimir. Pe urma, in comunism a fost data o lista cu nume bulgaresti din care aveai voie sa-ti alegi nume pentru copil. Dupa 1990, am fi putut sa ne schimbam numele cu cele romanesti originale, dar la noi este credinta ca un om poarta numele de la botez pana la moarte, ca daca si-l schimba, va fi rau de el. Oricum, pentru o schimbare de nume este o birocratie care te poarta pe drumuri ani de zile. Insa, putem sa le punem copiilor nostri nume romanesti. Ai mei au nume romanesti: Filip si Ioana.

- Desi ati fost supusi unui permanent proces de asimilare, v-ati pastrat limba, traditia si cultura. Cum ati reusit?

- Pe aceste pamanturi am fost mereu in numar mare, exista si astazi sate suta la suta romanesti si chiar cand nu am avut scoli in limba romana, aici s-a vorbit romaneste. Mai sunt si alte motive. Unul este acela ca pe timpul turcilor, acestia nu au incercat sa ne deznationalizeze. In comunism, eram indoctrinati ca suntem bulgari, dar bunicii si parintii nostri ne spuneau ca suntem rumani - ca asa se pronunta la noi. Nu faceau asta toti romanii, ca unora le era frica, altora rusine - pentru ca propaganda a pus semnul egal intre vlah si tigan. Intr-un sat, l-am intrebat odata pe un copil ce este, si a raspuns ca e bulgar. Si-i zic: "Pai cum esti tu bulgar, daca parintii tai sunt romani?". "Da, ei sunt romani, dar eu sunt bulgar". Iata de ce e important sa avem invatamant in limba noastra, sa-i constientizam pe copii ca suntem romani si ca asta nu e nici o rusine.

- Dvs. cum ati invatat sa scrieti si sa cititi in limba romana?

- Cand eram copil, tata m-a invatat sa citesc de pe revista "Apicultura Romana", una dintre putinele publicatii romanesti la care ne puteam abona, pentru ca era de specialitate. Dar sa scriu si sa vorbesc cum trebuie, am invatat in Romania, la facultate.

"Credibilitatea Bisericii a fost stricata, iar credinta s-a pierdut"

- Biserica mai are un rol in pastrarea identitatii nationale?

- Categoric, nu. Cartile bisericesti in limba romana au fost distruse, credibilitatea Bisericii a fost stricata, iar credinta s-a pierdut. Au fost trei masuri care au dus la asta. Intai, a fost interzisa limba romana in biserica, si atunci, romanii, care nu mai intelegeau ce spune preotul, ca majoritatea nu stiau o boaba bulgareste, nu s-au mai dus la biserica. Au preferat sa-si faca un colt de rugaciune, cu icoane, acasa. Doi: preotii romani au fost inlocuiti cu preoti bulgari, din care cei mai multi abia stiau sa citeasca si se ocupau cu acte de banditism. Trei: in comunism, Biserica a fost prigonita mai rau aici decat in Romania, nu aveam voie sa mergem la slujbe, oamenii se botezau si se cununau pe furis, daca totusi aveau curaj, dar majoritatea renuntau la serviciile divine. Nici acum nu se tin slujbe in romaneste, decat in doua biserici din zona Vidinului: in satele din Rabova si din Florentin.

- Ce ar trebui facut ca romanii de aici sa nu fie bulgarizati fortat?

- Trebuie ca forurile internationale sa ceara Bulgariei stoparea procesului de asimilare, sa organizeze invatamant de stat in limba romana, sa ne sprijine manifestarile culturale prin care incercam sa ne pastram traditiile si obiceiurilor noastre. Ar mai fi nevoie si de o infuzie masiva de capital romanesc, care sa ridice economic zona si sa opreasca migratia.

- Situatia romanilor din Bulgaria este cunoscuta la Bucuresti si la Bruxelles?

- Da, am facut demersuri si se stie bine ce se intampla. La Bucuresti exista o preocupare pentru noi, dar inca foarte vaga. Suntem uneori ajutati cu bani pentru organizarea unor manifestari culturale. De exemplu, am fost sponsorizati de catre Institutul Cultural Roman, pentru un festival de folclor la Albotina, in a doua zi de Pasti, unde au participat 17 grupuri folclorice din Bulgaria, Serbia si Romania. De la Bruxelles, nu am primit nici un raspuns la scrisorile noastre. Este nedrept ca minoritatea bulgareasca din Romania are toate drepturile, iar noi nimic.

• Claudiu Tarziu

Sectiunea Pagina: 1 2 3 4 5 6 - Euroregiunea Dunarea 21 -

Terorism Psihologic Liderii comunitatilor romanesti din Timocul sarbesc sunt supusi unei desantate campanii de intimidare Cornel RUSU Ordinul Ziaristilor Clasa I, Aur ...respecte legislatia europeana, practic sa nu se alinieze la comandamentele specifice legitime, subliniez, legitime, ce se cuvin fiecarei minoritat i, fiecarei etnii dintr-o tara sau alta, pentru ca nu este vina acelor comunitati, ca la momentul cand s-au stabilit granitele ele au ramas in afara patriei mama. Cornel Rusu: Cu atat mai mult ca aceste comunitati, la un moment dat, chiar au obligatia de a face un raport catre Comisia Europeana, in care sa arate modul in care sunt tratate in sanul majoritarilor, inainte de aderare la Uniunea Europeana. Dar eu simt ca deja altceva se misca, intrucat de pe Romanian Global News, o agentie de presa a romanilor de pretutindeni, singura, se pare, agentie de presa a romanilor de pretutindeni, ne-au survenit mai multe informatii in legatura cu activitatea romanilor. E drept, o parte in Voivodina, acolo unde romanii sunt bine tratati si unde au o cultura bine dezvoltata, au teatre, au scoli in limba romana, au festivaluri. Iata chiar acolo a avut loc un colocviu despre cartea romaneasca de beletristica si istorie tiparita in Romania si in Serbia si s-a desfasurat la Institutul pentru Cultura al Voivodinei, din orasul Novi Sad, in cadrul manifestarii interna- tionale, “Memorialul Radu Flora”. La colocviul acesta despre cartea romaneasca din Novi Sad au participat pe langa invitati din Romania, Serbia si Germania, numeroase cadre didactice de la catedrele de limba romana ale unitatilor cu invatamant romanesc din Voivodina, deci un lucru bine castigat de romanii de acolo dar s-a extins activitatea aceasta intelectuala si de tiparire a cartii si in randul cadrelor didactice. Poate ca e bine sa amintim ascultatorilor nostri cine a fost savantul roman Radu Flora. El a fost prezent pe lungimile noastre de unda in emisiuni, a trait intre anii 1922 si 1989, si a contribuit la pastrarea patrimoniului cultural si national al romanilor din Voivodina, al istroroma nilor, precum si al romanilor timoceni. Dan Lupescu: O precizare, acum cateva zile, practic in prima decada a lunii septembrie, cand la Slatioara si nu doar la Slatioara, la Bistrita, la Arnota, la Hurezi, la Voinesti, se desfasurau diverse secvente ale celei de-a X-a editii a Festivalului international “Eco-Etno-Film” organizat de Fundatia “Niste tarani” condusa de scriitorul Dinu Sararu. In festival au fost proiectate 63 din cele 170 de filme prezente in prima faza a concursului din 32 de tari si din trei continente; in cadrul acestui festival m-am intalnit cu scriitorul Ioan Baba. El este de ani multi, de doua decenii si jumatate, cel ce coordoneaza emisiunile in limba romana si la radio Novi Sad si la televiziunea Novi Sad, marea lui bucurie pe care a tinut sa ne-o impartaseasca tuturor a fost aceea ca, din aceasta toamna, odata cu trecerea la grila de toamna, acestea nu vor fi doar emisiuni in care sa se deruleze dupa o anume cadenta, ci vor capata statut de program in limba romana al posturilor publice de radio si de televiziune din Novi Sad. Cornel Rusu: As continua cu alta informatie care mi se pare benefica pentru mersul cultural si social al romanilor din Timoc. Recent, a avut loc in Serbia, la Torak, in organizarea Societatii Culturale “Vichentie Petrovici Vocalut” din Torak, un maraton de festivaluri romanesti, trei la numar, toate in aceeasi zi. S-a inceput cu un festival al epigramistilor, dupa care a urmat un Te Deum in memoria celor care au fost Teodor Munteanu si multi altii, si sfintirea unei placi comemorative, iar in orele serii s-a desfasurat marele festival de satira si umor satesc “Esus 2008” aflat la editia a VIIIa. Este o stire din domeniul cultural dar as veni si cu una din domeniul politic care se intampla tot Noi am ramas sa traim aici, din pacate nu am avut scoli, n-avem nici astazi, biserici n-am avut, dar acum avem una, vom avea mai multe biserici. Multi vor sa spuna ca asta este alta limba si nu e limba romaneasca, daca m-ati inteles, asta e o dovada ce limba este. Pe 21 noiembrie, cand este soborul Sfintilor Arhangheli pe stil vechi, noi sarbatorim hramul bisericii si va fi sfintita pictura bisericii, si va invit pe toti sa veniti. Dan Lupescu: Dupa o apreciere exigenta, au fost peste 200 de participanti de toate varstele. Cornel Rusu: In afara de cei de acolo, ne-ai spus ca au fost prezenti si din Romania, parintele Ioan de la Timisoara si chiar si corul. Dan Lupescu: De fapt, din judetul Timis a venit un autocar plin si cateva autoturisme. A mai fost si profesorul Tudor Nedelcea, echipaje de la diverse institutii de presa, inclusiv de la TVR Craiova. Ivo Gheorghiev, presedinte al Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria: Aici este casa noastra, ne simtim la fel de bine si in Timocul saresc, exact cum am fi la noi acasa. Azi e prima data cand o delegatie din Bulgaria a venit sa cinsteasca sfanta sarbatoare si sa zicem ca aceasta sa fie un prim pas pentru ca neamul nostru sa biruiasca in timp. Cornel Rusu: Ne reamintim de episcopia Severinului, care candva trimitea carti la bisericile si la manastirile din Serbia, si unde trimite si acum Mitropolia Olteniei. Dan Lupescu: Inclusiv Gheroghe Dumitrescu- Bistrita edita revista Izvorasul, revista care se distribuia masiv, gratuit, in comunitatile romanesti, in special cele de la sudul Dunarii, asa cum incercam si noi prin revista Lamura sa facem, revista pe care o editam la Craiova si in care vom ilustra pe larg tot ceea ce s-a intamplat in zona Negotinului. in Serbia, in cadrul unei sedinte a consilierilor comunei Bor, la ei, cum era raionul la noi, asa este la ei comuna... Dan Lupescu: Da, denumirea de comuna defineste de fapt un raion, o reuniune de mai multe localitati! Cornel Rusu: Deci in cadrul acestei sedinte, ca urmare a formarii unei coalitii a partidelor cu o orientare pro europeana, in premiera, functia de presedinte al Consiliului Local al comunei, a revenit reprezentantului “Aliantei Romanesti”, doctor Predrag Balasevici. Este pentru prima data cand un lider al partidelor romanesti accede la o asemenea functie in cadrul administratiei locale din Timoc. Predrag Balasevici a fost prezent si la noi la radio, am avut si emisiuni cu el. Ce parere aveti despre acest fapt? Dan Lupescu: Este un lucru extrem de semnificativ care dovedeste, iata, foarte aproape de noi, foarte recent, ca se fac pasi spre normalizarea recunoasterii statutului comunitatii roma nesti din Serbia, nu doar la Voivodina, unde, asa cum bine subliniati, dintotdeauna romanii au beneficiat de toate drepturile legitime, dar si aici, in Serbia de Rasarit, unde de 180 de ani ei nu mai beneficiaza de asa ceva. Dar, pentru ca suntem la stadiul realizarilor in aceasta emisiune, imi ingaduiti sa mai fac o precizare referitoare la primul proiect european de dezvoltare a mass-media din Serbia. Cornel Rusu: Numai o secunda, sa terminam cu Predrag Balasevici pentru ca este ceva foarte important de spus! Preluarea acestei functii este o victorie a romanilor din Timoc, care, astfel, vor avea ceva de spus in deciziile care se iau si care ii privesc direct, pentru ca in comuna Bor, in raionul Bor sunt 12 sate din care 11 sunt romanesti. Dan Lupescu: Accesul direct la tribuna cea mai inalta, in care se pot exprima, sustine si argumenta opiniile, este Consiliul Local al comunei. Cateva detalii! In aceasta saptamana s-a semnat la Ministerul Finantelor din Belgrad, contractul de grant pentru realizarea proiectului transfrontalier “Intoarcerea la radacini” in valoare totala de 44.000 de euro. Din partea Serbiei, aplicant de proiect este Asociatia Culturala Romaneasca “Victoria”, radio “Victoria” din Varset, reprezentata de Ioan Tudoran iar din partea Romaniei, aplicantul este Centrul de Dezvoltare Sarbo-Roman prin radio Banat Link, reprezentat de Zeliko Agici. Proiectul reprezinta unicul demers din domeniul dezvoltarii mijloacele mass-media destinate minoritatilor, aprobat de Agentia Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Promotor al proiectului este cunoscutul muzician Bane Karstici din Novi Sad. 28 septembrie 2008 Cornel Rusu: In ultimele editii am vorbit foarte mult de biserica de la Malainita, o biserica ce a fost construita cu multi ani in urma, pe pamantul preotul Boian Alexandrovici. El continua demersul sau intr-u spiritualitate ortodoxa si a realizat o liturghie, o slujba deosebita la care ai participat. Dan Lupescu: A fost vorba despre o suita de momente vibrante, de traire autentic romaneasca si crestineasca, organizate de Federatia Romanilor din Serbia, al carei presedinte este Dusan Prvulovici. Primul dintre momente a fost chiar la bisericuta din Malainita, la care, in saptamanile trecute, s-a incheiat pictarea interioara, frescele. La aceasta slujba au participat romani din trei tari, cum sublinia inspirat parintele Boian, din Serbia, din Bulgaria, din Timocul Bulgaresc si din patria mama, din Romania. Cornel Rusu: Spuneai ca acolo au fost prezente multe personalitati. De la Ambasada a fost prezent cineva? Dan Lupescu: Si de aceasta data, Ambasada a fost bine reprezentata de insusi atasatul cultural, tanarul dar promitatorul diplomat Gabriel Andrei. Ca institutii oficiale a fost evident reprezentat si Ministerul Culturii si Cultelor, prim delegatia venita de la Directia pentru Cultura Culte si Patrimoniu Cultural National a judetului Dolj. Cornel Rusu: Aceasta slujba a facut parte dintr-un festival mai larg, dintr-o manifestare mai complexa organizata acolo. Dan Lupescu: Ei l-au numit Festivalul Culturii si Religiei Romane la troita din Sarmanovat. Boian Alexandrovici, Preot Serbia: Cum am spus aici suntem din trei tari, din Serbia, din tara mama, Romania, si din Bulgaria. Asta arata ca noi romanii, in orice tara am trai, suntem un neam, si suntem spiritual legati. Granitele nu sunt granite pentru duhul si spiritul romanesc, sunt granite intre state. Aici este, dupa istoria pe care noi am aflat-o, leaganul romanismului. De aici, dupa unii istorici, neamul romanesc, o parte din neamul romanesc de la sudul Dunarii a trecut peste Dunare in Romania si s-a format neamul romanesc din tara mama, ori nord-Duna- rean de astazi. www.romaniuitati.eu site dedicat romanilor din Peninsula Balcanica

Carti despre limba dacilor

Iubitorii trecutului romanesc au noi motive de bucurie. Volume de mare interes la Editura "Dacica"

Istoria unei limbi trebuie sa inceapa, ca orice istorie, cu stratul sau cel mai vechi. La noi insa, acest strat, considerat de fapt "substrat", a fost cel mai putin favorizat in cercetarea lingvistica. Cauzele au fost multe, dar cel mai adesea s-a invocat faptul ca, atata vreme cat limba dacilor a disparut, nu putem afla nimic despre ea si deci nu are rost sa speculam. Radacinile acestei atitudini se gasesc insa si in vremea Scolii Ardelene, care a incercat sa-i scoata pe "barbarii" de daci din istorie, revendicand o descendenta pura, din "gintea latina". Limba dacilor a ramas de-a lungul timpului un mister si un

domeniu tabu in acelasi timp. Cateva nume au punctat totusi drumul spinos al cercetarilor in acest domeniu: marele scriitor si invatat Bogdan Petriceicu Hasdeu, cel dintai care a abordat cercetarea substratului, infruntand curentul epocii, Ion Iosif Russu - savant clujean care, la o suta de ani dupa Hasdeu, dadea un impuls urias prin lucrarile sale, si Grigore Brancus, cel mai mare specialist al zilelor noastre, in chestiuni de substrat. Cartile lor (dar si ale altor cercetatori) au inceput sa fie (re)editate de catre Editura "Dacica", in efortul de a repune in circulatie date si informatii fundamentale, stiintifice, cu privire la limba dacilor.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, genialul

Intr-o vreme in care latinitatea noastra era litera de lege in cultura romaneasca si tot ce era "barbar" era rusinos si trebuia eliminat, Hasdeu si-a asumat "curajul erorii", cum insusi spune, si a luptat pentru echilibrarea balantei: nu ne tragem doar de la Ram, nu au fost nimiciti toti dacii, nu a fost abandonata Dacia dupa retragerea aureliana, iar limba noastra nu este o limba pur latineasca, ci a pastrat multe elemente de la vechii daci. "Departe de a ma fali, regret de a fi cel dentai care am intreprins limpezirea elementului dacic al limbei romane. Am fost impins la aceasta nu de ambitiunea de a deschide o cale noua, ci de necesitatea de a imple o veche lacuna, de care se izbeau, pe rand, toti acei ce voiau sa inteleaga inceputurile nationalitatii romane. Aruncandu-ma pe o cale atat de nestrabatuta, a trebuit sa ma armez cu acea deciziune de a nu ma teme chiar sa ratacesc, pe care marele Grimm o numeste curajul erorii". Prima sa lucrare de seama, "Pierit-au dacii?", este un pamflet savuros impotriva invatatilor Scolii Ardelene, emblematic ca atitudine si argumentare. Acest titlu a ramas in istorie, si intrebarea inca este valabila. "Pogorandu-se de preste plaiuri impreuna cu cartile sau chiar cu persoanele lui Clain, Maior, Laurian, Papiu si ale atator alti doctori ardeleni, un vartej de indaratnicie a fost buimacit mintile noastre intru a ne socoti de romani curati, puind intre alte temeiuri fara temei si acela cum ca toti dacii ar fi pierit pana la cel din urma sub armele lui Traian. Apoi da! Pentru popoare, precum si pentru insi, sunt timpuri de innebuneala, cu acea numai deosebire, ca pe un ins lepsit, inchid din data cei sanatosi, carii sunt mai multi, iar de innebuneste un popor intreg, apoi vai si amar de cei putintei cuminti ce se mai afla in sanul sau... Cine are neclintita bunavointa de a da crezare si de acum inainte, numai lucrurilor de necrezut, creaza catu-i va placea barfirilor ex cathedra; in cat despre mine, care sunt nu numai ne-ardelean, ci si ne-doctor, am o neinvinsa plecare de a ma increde, intru orice priveste istoria veche, nu in mantii lungi, diplome si mai lungi si vorbe afara din cale de lungi, ci in marturisirile scriitorilor contimpureni cucerirei Daciei". Firea lui Hasdeu il impingea sa se revolte si sa riste, sa emita idei la limita compromiterii. Datorita acestui curaj, dacii au iesit din umbra istoriei si s-a creat drum pentru cercetarea istoriei si limbii lor.
Acest inegalabil pamflet deschide volumul cu acelasi nume ingrijit si prefatat de profesorul Grigore Brancus, aparut recent la Editura "Dacica". In volum sunt reunite, pentru prima oara, cele mai importante articole ale lui Hasdeu despre limba si istoria dacilor, pana acum imprastiate in lucrari mai greu accesibile: "Originile pastoriei la romani", "Studii gramaticale asupra limbii dacilor", "Zimbrul in Dacia", "Fragmente pentru istoria limbii romane - elemente dacice", "Doina. Originea poeziei poporane la romani", "Bour, melc si culbec - dacii si latinii intr-o scoica", "Cine sunt albanezii", "Strat si substrat" si "Basaraba". Puse laolalta, aceste studii dau seama, cu asupra de masura, de geniul lui Hasdeu, manifestat in cercetarea limbii si civilizatiei dacilor. Foarte bine pregatit, spirit enciclopedic, intuitiv si cu conexiuni spectaculoase in idei, Hasdeu a fost mereu o figura controversata. Desi contestat de multi, atat in vremea sa cat si astazi, din pricina exagerarilor si a firii sale exaltate, Hasdeu ramane totusi cel dintai si cel mai sclipitor cercetator al limbii dacilor.

I. I. Russu, criticul

Poate nu este o intamplare faptul ca la Cluj-Napoca s-a format, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cea mai puternica scoala de arheologi si lingvisti in domeniul dacologiei. Profesorul Ion Iosif Russu, lingvist si epigrafist, a fost cel care a abordat cu profesionalism problema limbii traco-dacilor, in mai multe lucrari. Era intr-o vreme cand proliferau studii exaltate, comandate de regim, fara baza stiintifica.

Russu a dus o munca uriasa de culegere de informatii, de analiza si interpretare, de selectare si clasare. Practic, nu a ramas nimic necercetat - de la nume traco-dacice de locuri si de persoane, glose, inscriptii, la cuvintele din limba romana considerate ca provenind din substratul dacic. Lucrarile lui reprezinta o piatra de temelie in cercetarile lingvistice asupra limbii dacilor si, probabil, timp de multa vreme, nu vor putea fi egalate. Completari ulterioare s-au mai facut, dar nivelul si cantitatea muncii sale au ramas unice. I. I. Russu a avut o personalitate puternica. Spiritul sau critic, polemic, se simte la tot pasul in lucrarile sale. A polemizat cu marii lingvisti ai vremii sale, atat romani cat si straini, pe tema substratului, si a fost privit adesea cu rezerve de catre colegii sai, pentru ca a avut curajul sa extinda cercetarea din acest domeniu, facand apel la reconstructia indo-europeana, considerata riscanta de cei mai multi. Insa dubla sa pregatire - de istoric si lingvist - a asigurat o temeinicie remarcabila lucrarilor sale.
Doua dintre lucrarile fundamentale au fost reeditate de curand la Editura "Dacica": "Limba traco-dacilor" si "Elemente autohtone in limba romana". Prima reprezinta singura sinteza stiintifica in domeniu aparuta la noi, bazata pe strangerea si interpretarea tuturor resturilor limbii traco-dacilor. Cea de-a doua vine ca o completare, inventariind si analizand etimologic cuvintele de substrat din limba romana, pornind de la cele mai sigure - anume cele comune cu albaneza. Cadrul cercetarilor avea sa se extinda in lucrarile viitoare.

Grigore Brancus, singuraticul

In mediul academic actual, cercetarile legate de substrat sunt insotite de un "iz de epoca". Astazi, in toata lumea, sunt privilegiate directiile de avangarda - lingvistica computationala, neurolingvistica, psiholingvistica, sociolingvistica si prea putin lingvistica istorica. Iar in cadrul lingvisticii istorice, foarte putin se vorbeste despre straturile cele mai adanci ale limbii, pentru ca, cu cat sunt mai adanci, cu atat sunt mai problematice. Asa incat, un specialist in substratul limbii romane astazi nu poate fi decat un singuratic. Asa este si academicianul Grigore Brancus, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Modest si retras, dar cu o minte stralucitoare, Grigore Brancus este, intr-un fel, "ultimul mohican" al cercetarii academice a limbii dacilor. Lucrarile sale, bazate in special pe comparatia istorica cu albaneza, sunt accesibile doar specialistilor. Editura "Dacica" a lansat insa recent, in aceeasi colectie cu cele doua volume ale lui I. Russu - colectie numita simplu si sugestiv "Substrat", volumul "Cercetari asupra fondului traco-dac al limbii romane", semnat de Grigore Brancus. Volumul reuneste mai multe studii ce acopera toate compartimentele limbii - fonetica, morfologie, sintaxa, lexic - incluzand aspecte fonetice precum rotacismul, originea structurii numeralului, postpunerea articolului definit si pasionante probleme de vocabular, cu largi incursiuni in onomastica.
Din pacate, generatia de cercetatori ce va veni dupa Grigore Brancus nu promite o revigorare a acestui domeniu. Nici Academia Romana, nici catedrele de istoria limbii romane din cadrul universitatilor nu privilegiaza cercetarea substratului. Consecintele acestui fapt se reflecta in interesul tot mai ridicat al publicului larg si incercarile diletante ale nespecialistilor de a gasi raspunsuri cu privire la limba dacilor. Iar daca aceste raspunsuri nu le dau forurile academice, le vor da acestia - cu riscurile de rigoare.

Urmarea este ca, datorita ideilor exagerate care au napadit acest domeniu, orice incercare de "restaurare" a statutului legitim de ramura serioasa a dacologiei este catalogata drept tendinta "dacomana". Aceste ilogice acuzatii de dacomanie au astazi exact acelasi resort profund pe care il aveau odinioara acuzatiile latinistilor. "Ma folosesc de a putea raspunde aci la oarecari invinovatiri din partea unor limbuti" - isi incheie Hasdeu pamfletul. "Dupre chibzuinta lor, toata osteneala mea intru descoperirea adevaratului punt de purcedere al istoriei romane ar fi o fapta antinationala. Ei se vanzolesc pana si a presupune in mine planuri diabolice, niste planuri cari de as sti ca vor putea vreodata a se furisa in gandul meu, mi-as taia limba si manele, pentru ca urata cugetare sa ramana stearpa, fara putere de a iesi afara prin scriere sau grai. Raspunsul meu, pentru asta intaie data, va fi scurt. Voi sa dovedesc ca nationalitatea noastra s-a format din cateva eleminte, din cari nici unul n-a fost predomnitor. Alta data vom vorbi mai mult; pana atunci sa sfarsesc paragraful de fata, precum si cele trecute, prin intrebarea: Pierit-au dacii?"
Cartile Editurii "Dacica" pot fi comandate la tel. 021/312.13.42, 0749/11.47.11 sau la www.dacica.ro.

· Aurora Petan

Romanii din Bulgaria

In nordul Bulgariei exista doua comunitati romanesti, care se diferentiaza etnografic. Romanii timoceni traiesc in regiunea dintre Vidin si Timoc, in zona bulgareasca si sunt localizati compact in 31 de sate, in orasul Bregova, punctul de granita cu Serbia, si in orasul Vidin (numit de romani Dii). Din estimarile asociatiilor romanesti, numarul acestora ar fi fost candva de 125.000-130.000, iar in intreaga Bulgarie de 300.000. Cifrele nu mai sunt actuale intrucat peste 50% din populatia rurala din regiunea nordica a Bulgariei a emigrat in strainatate sau a plecat catre marile orase din Bulgaria. De la Lom catre Silistra, in regiunile Montana, Vrata, Pleven, Lovech, Veliko Tarnovo, Ruse si Silistra, cu preponderenta in Vrata, Plevna si Veliko Tarnovo, se afla aproape 100 de sate locuite, in proportii diferite, de la 10 % la 80 %, de populatie de origine romana. La recensamantul din anul 1905 au fost recenzati 89.847 romani, iar in anul 1910 - 96.502. Conform recensamantului din anul 1920 existau 75.065 romani, iar in anul 1926 - 83.746. In recensamintele oficiale actuale din Bulgaria, de pilda in cel din anul 2001 - in care populatia romaneasca e divizata in mod tendentios in doua categorii distincte, vlahi si romani -, numarul acestora este de numai 10.566 de „vlasi" si 1.088 de romani.

In regiunea satelor de padureni din Timoc, la 20 km de Vidin, pe drumul care duce de la Gradet spre satul Rabova, exista o poiana cunoscuta sub numele de Albotina sau, asa cum spun localnicii, La manastire. Memoria acestui toponim spiritual e puternic inradacinata in mentalul colectiv al romanilor timoceni.

In poiana Albotina, la fosta manastire rupestra, datand din epoca medievala, astazi distrusa, romanii se aduna in fiecare an, in cea de a doua zi a Sfintelor Sarbatori de Pasti, si asta fara incetare de cateva bune sute de ani.

Date istorice despre manastirea sapata in calcar, ale carei ruine strajuiesc poiana, nu exista. Ramane deci, in lipsa unor studii si cercetari de istoria artei si arhitectura, un camp liber speculatiilor.

„ (...) manastirea Albotina, asa zisa, de unde o fi venit vorbele nu stiu de Albotina, dar se spune ca, cica, Albotina ar veni dintr-un bot alb, adica un colt de piatra care avea culoare alba la tot acest peisaj frumos verde si, si toate culorile. Si de aici ar fi venit si cuvantul de Albotina. Dar cert este ca poarta numele la un sat Albotina, care a fost sat roman sau cum se obisnuieste este sat latin. Nu exista cercetari istorice sau arheologice. Totul ce va spun acuma se transmite din gura in gura, de la copii la nepoti, de la tati la copii si asa mai departe. Se stie cu certitudine ca aicea manastirea este sapata in piatra. Sunt manastiri si langa Ivanovo, sapate tot cam in perioada aceea, langa Ruse. Acele manastiri se spune ca au fost din perioada de cand se primea crestinismul pe meleagurile astea. Eu nu pot sa confirm aceasta teorie, nu pot nici sa neg, este transmisa". (Ivo Gheorghiev - presedintele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria - AVE).

„La Albotina a existat un ansamblu manastiresc, functional in secolele XIII-XIV, conform inscriptiilor si obiectelor gasite. Istoria locului este strans legata de vremea legendara a primilor Basarabi, intemeietori de tara. Localnicii intelectuali ai comunitatii romanilor timoceni, ne asigura ca in aceste locuri a vietuit fata lui Basarab Intaiul, Elena, casatorita cu tarul Ivan Alexandru, se pare pe la 1322. Atat Basarab Intaiul, cat si fiul sau, Nicolae Alexandru, au incercat, prin alianta familiala cu tarii bulgari si sarbi, sa asigure stabilitatea zonei impotriva maghiarilor si turcilor. La 1335, tarul Ivan Alexandru isi alege o noua sotie, o evreica pe nume Sara, iar Elena se calugareste, sub numele Teodora, retragandu-se la o manastire de langa Albotina. Mai apoi, urmasul lui Ivan Alexandru si al Elenei, Ioan Stracimir, se casatoreste la randul sau cu fata lui Nicolae Alexandru Basarab, verisoara sa" (P.P. Panaitescu, Istoria Romanilor, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1943, pp. 75-76).

Urmele sapate in roca de calcar a vechii manastirii se afla la o altitudine de aproximativ 25 de metri fata de poiana, avand forme bizantine. Se pare ca a fost un complex de chilii, in jurul unei biserici cu doua nave. Fatada manastirii era probabil realizata din lemn, putandu-se observa si astazi, in piatra, gaurile de sustinere pentru stalpi. Manastirea, aflata la jumatatea inaltimii dealului in care a fost sapata, avea avantajul ca era aparata de vant. Dar amplasarea deasupra poienei, intr-un spatiu deschis, a permis accesul si, implicit, distrugerea manastirii. Astazi, din picturi nu se mai poate deslusi nimic, totul este fie distrus, fie afumat pana la indistinctie. In fata chiliilor se afla gauri sapate in piatra, amplasate cate una, doua sau trei, unde au fost inmormantati calugari, in total 29. De asemenea, se pare ca ar fi existat, jos, in poiana, un cimitir in care ar fi fost inmormantati pelerinii care, bolnavi fiind, si sperand in harul vindecator al manastirii, si-ar fi gasit aici sfarsitul. - date oferite de Emil Tarcomnicu, cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor C. Brailoiu, Bucuresti

Wed, 19 May 2010

Donaţie de carte românească la Vidin

Print This Post

Publicat pe 17 May 2010 in Comunicate, Noutati

Vineri, 14 mai 2010, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a donat peste 2.200 de cărţi pentru copiii comunităţii româneşti din Bulgaria. Publicaţiile au fost preluate de reprezentanţii “Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria -AVE”, din Vidin şi urmează a fi distribuite copiilor români din această ţară. Cu această ocazie, delegaţia DRP a avut mai multe întâlniri cu membrii comunităţii româneşti din Bulgaria şi cu profesorii care predau limba română în cadrul claselor pilot organizate cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. În timpul discuţiilor s-a accentuat necesitatea continuării studierii limbii române în cadrul comunităţilor româneşti de la sud de Dunăre şi respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare. În Bulgaria trăiesc în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română, localizaţi mai ales în valea Dunării, Varna, Veliko Târnovo, Burgas, Silistra şi în regiunea Rodopi.

Expoziţie foto “Românii de lângă noi” – Bulgaria

Publicat pe 14 Apr 2010 in Noutati

Clubul Ţăranului Român găzduieşte zilele acestea expoziţia de fotografie “Valea Dunării (Bulgaria) – între Timoc, Vidin şi Silistra”. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, lansat de Institutul “Fraţii Golescu” pentru relaţia cu românii din străinatate, intitulat generic “Românii din vecinătatea imediată”. Fotografiile au fost realizate de doi etnografi, Dorin Lozovanu, cercetător la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Republica Moldova şi Emil Ţîrcomnicu, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor “C. Brăiloiu” din cadrul Academiei Române. La vernisajul expoziţiei a participat şi Eugen Tomac, Secreterul de Stat pentru Românii de Pretutindeni care a subliniat faptul că România va continua să acorde suport etnicilor români din Bulgaria. DRP susţine iniţiativele comunităţii româneşti din Bulgaria care urmăresc promovarea tradiţiilor, culturii şi spiritualităţii româneşti. În Bulgaria trăiesc în jur de 150.000 de vorbitori de limbă română, localizaţi mai ales în valea Dunării, Varna, Veliko Târnovo, Burgas, Silistra şi în regiunea Rodopi.

Românii din Bulgaria vor studia limba maternă în şcoli

Autorităţile de la Sofia vor asigura spaţii de emisie la radio şi televiziunea bulgară pentru comunitatea românească din Bulgaria, care va beneficia de toate drepturile, mai ales în ceea ce priveşte folosirea limbii române în şcoli, potrivit discuţiilor dintre premierul Boc şi omologul său bulgar.

)

Modalităţile de sprijin a comunităţii româneşti au fost convenite în întâlnirea premierului român, aflat în vizită la Sofia, cu omologul său bulgar, Boc apreciind că discuţiile cu acesta au deschis "toate canalele de comunicare necesare", pentru a da comunităţii româneşti posibilitatea de a beneficia de toate drepturile.

Într-o întâlnire avută, vineri, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria - comunitatea vlahilor, reprezentanţi ai aromânilor, oameni de afaceri români şi cetăţeni români care lucrează în Bulgaria -, Boc a susţinut că autorităţile de la Bucureşti vor sprijini proiectele care promovează studierea limbii române, prin punerea la dispoziţie de spaţii destinate cursurilor sau de cărţi şi alte materiale didactice.

"Vom acorda finanţări nerambursabile pentru susţinerea limbii si culturii române prin intermediul programelor derulate de Departamentul pentru românii de pretutindeni", a spus Boc.

El s-a arătat optimist ca, în urma dialogului cu omologul său bulgar, să poată fi asigurate spaţii de emisie la radio şi televiziunea bulgară pentru comunitatea românească din Bulgaria.

La întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii române din Bulgaria, au mai participat miniştrii Elena Udrea, Teodor Baconschi, Adriean Videanu, Radu Berceanu, precum şi secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac

mediafax.ro