Romanii din Bulgaria

Din Formula AS.

Urme : Horele mute

In Bulgaria sunt peste o suta de mii de romani. Uitati, parasiti, ignorati de tara mama, a carei limba o vorbesc. Nici un stat din lume nu-si dispretuieste cu atata inconstienta radacinile istorice

La sud de Dunare

Taranul nu stia ce vrea jandarmul de la el. Il vazuse doar ca se tine la cativa pasi in urma lui, de cand iesise cu boii pe poarta. La inceput s-a gandit ca ar putea sa fie ceva la mijloc, dar, in ultimul timp, nu mai gresise cu nimic. Facea acum ceva rau? Isi ducea, ca in fiecare seara, boii la adapat, la Dunare. Boii erau ai lui. Se straduise din greu sa ii aiba, si acum ingrijea de ei cu tot dragul, pentru ca erau singura lui avere si singurul sprijin la munca pamantului. Ca adapa boii la Dunare, iarasi nu era nimic gresit: toti taranii din sat faceau la fel. Exista chiar un loc anume, cu intinsura,

unde animalele intrau ca sa-si inmoaie boturile in curgerea apei. Incercand sa isi risipeasca teama, omul merse mai departe, fluierand usurel. Jandarmul continua, insa, sa-l urmeze de la distanta. Ajuns pe malul Dunarii, Gheorghe s-a oprit. Jandarmul a venit langa el si s-a asezat pe pamantul jilav, oftand adanc, ca un om ce nu se mai descurca cu problemele vietii. Taranul l-a privit lung, cu oarecare neliniste. Facea ceva gresit si nu isi dadea seama? In cele din urma, si-a luat inima in dinti si i s-a adresat jandarmului:
- Dom' capitan, am gresit cu ceva? De ce ma urmariti? Am facut ceva ce nu trebuia?
Fara sa-l priveasca, jandarmul i-a raspuns cu aerul de superioritate al omului care stie ceva ce nu stie celalalt:
- Nu ai gresit cu nimic, ma, Gheorghiev. Hai, da boii la apa! Zi-le sa intre in apa. Nu ai gresit cu nimic, a ranjit el.
Fata lui Gheorghe a ramas nemiscata. Doar privirea i-a tresarit si s-a lasat in pamant. Asa era, trebuia sa dea boii la apa. Si pentru ca sa ajunga acolo, trebuia sa ii indemne sa intre pe intinsura. Cum de nu-i daduse prin cap?
- Haide, ma! Da-i la apa! Nu te uita la mine, fa-ti treaba!
Gheorghe se uita la boi. Apoi la jandarm. Apoi la mainile lui, care invarteau fara rost caciula. Se uita la Dunare cum curge, cum aluneca.
- Da, sa-i dau la apa, zice el. Dar nu se putea misca din loc. A stat asa un timp. Privirea ii ramasese agatata de malul romanesc. Barbia incepu sa ii tremure. Ca si cum o mare povara il apasa, se intoarse incet catre jandarm.
- Nu am cum sa ii dau la apa...
- Pai de ce? Uite apa aci! Ia boii si baga-i, zise jandarmul, scuturand niste scame imaginare de pe guler.
- Pai, daca stati dumneavoastra aici, nu ma asculta. Va rog, mergeti in treaba dumneavoastra si lasati-ma sa imi dau animalele la apa, zise Gheorghe cu o voce stinsa.
A urmat o tacere lunga.

Jandarmul s-a ridicat de jos si si-a indreptat uniforma. Si-a netezit parul ravasit de briza fluviului si si-a pus, incet, sapca pe cap. S-a apropiat de Gheorghe. L-a privit ca si cum ar fi inspectat ceva. S-a invartit in jurul lui si s-a oprit, asa, intr-o parte, cat sa fie in dreptul urechii lui Gheorghe:
- Baaa, ce ti-am zis eu? Te-am amendat, te-am batut in piata cu vana de bou, ba, tu vrei sa mori in puscarie? Nu ti-am zis eu sa nu mai vorbesti romaneste? Hai, acum baga animalele la apa! Da' pe bulgareste, ca aici esti in Bulgaria! Pe bulgareste sa te-aud!
Gheorghe statea nemiscat si asculta cu capul in pamant. Isi stergea lacrimile cu dosul palmei. In cele din urma, spuse mai mult ca pentru el:
- I-am avut de vitei, asa i-am invatat, cu vorba romaneasca, de mici... daca nu le vorbesc romaneste, nu ma asculta, dom' capitan... va rog frumos, mergeti mai departe un pic, sa ii pot adapa...
"Asa au trait bunicii nostri aici, la sud de Dunare", imi spune Ivo Gheorghiev si aprinde lumina din micul sau birou, aflat in centrul Vidinului.

Ivo

In spatele lui Ivo Gheorghiev, prinse de perete, sunt trei steaguri: al Romaniei, al Uniunii Europene si al Bulgariei. Camaruta-birou in care suntem este de fapt sediul Asociatiei AVE, cea mai activa dintre cele trei asociatii care se ocupa de drepturile romanilor din Bulgaria.

Chiar daca e aproape miezul noptii, Ivo Gheorghiev a acceptat sa ne intalnim. Poate este obisnuit cu situatiile de urgenta: lucreaza ca medic pe ambulanta. Stam fata in fata si spatiul dintre noi devine un moment de tacere, cateva secunde lungi. Apoi reia: "Asa au trait bunicii nostri aici, la sud de Dunare. In timpul regelui, in anii '30-'40. Apoi au venit comunistii. Au fost mai blanzi, dar procesul de asimilare a romanilor a fost dur. Au intretinut mai departe frica oamenilor care, incet-incet, au inceput sa se declare bulgari sau, in cel mai fericit caz, vlahi. Asa a fost pentru parintii nostri si am urmat noi. Din cauza presiunilor, la recensamant nu apar in mod oficial decat vreo 10 mii de romani si aromani. Dar daca mergeti numai in jurul Vidinului veti gasi zeci de sate, comunitati romanesti compacte. Ca sa nu mai spunem de cele care sunt de-a lungul Dunarii sau in Timocul Bulgaresc. Din socotelile mele, sunt aproximativ 100 de mii de romani in Bulgaria. Cel putin o suta de mii! Uitati, parasiti, ignorati de tara mama a carei limba o vorbesc! Dupa revolutia din '90, am inceput sa spun tare ca sunt roman. Au venit acasa la mine, m-au perchezitionat si mi-au plantat doua pistoale pe care tot ei le-au gasit si au avut motiv sa ma aresteze. Vor urma copiii nostri, care desi traiesc intr-o tara europeana, cu legi clare pentru minoritati, nu au de fapt nici un drept. Nu se respecta nimic din ce s-a semnat la Bruxelles."
Revolta lui Ivo nu se aude in tonul vocii sale. O simti insa. E in felul sau apasat de-a spune cuvintele. Deja de 20 de ani Ivo Gheorghiev lupta pentru drepturile romanilor din Bulgaria. Constitutia Uniunii Europene le garanteaza inclusiv dreptul de a avea reprezentanti in parlamentul bulgar, insa Ivo nu viseaza asa departe. Deocamdata, romanii de aici nu au nici macar o scoala in limba materna! Nici o scoala, in aceste zone de sate romanesti! S-a facut un liceu romanesc... la Sofia, adica la aproape trei sute de kilometri distanta, unde au fost o suta de absolventi, in zece ani. Multi dintre copiii din zona Vidinului prefera sa mearga la scoala in Craiova. Ba, mai mult, chiar si scolile in limba bulgara din zona s-au desfiintat. Unii oameni spun ca pentru a-i obliga pe romani sa mearga la scolile cu copii bulgari, sa fie asimilati mai usor. Biserica, o institutie cu un rol important in pastrarea identitatii culturale, are si ea norme restrictive: o singura biserica din Bulgaria are voie sa tina slujba in limba romana. Si asta, printr-o favoare, nu prin lege. Chiar daca cele mai vechi biserici din Vidin sunt ctitorite de domnitori romani.

Ivo se ridica de la masa in forma de T si ma conduce in camera alaturata. Aprinde lumina: rafturi cu carti imbraca de jur-imprejur peretii. Cate un carton iese dintre ele, pentru a te anunta cu un scris de mana stangaci: "istorie", sau "filosofie" sau "geografie". Sunt carti in limba romana. "Am reusit sa facem prima biblioteca din Balcani pentru romanii din afara granitelor. Cartile au fost aduse din Romania de mine si de voluntari de la Centrul de Cercetari Etnologice si Folclorice. Nu va ganditi ca a fost vreun program al Guvernului! Le-am carat noi, cu masinile noastre particulare, pana cand le-am facut praf. Toate sunt donatii de la prieteni, de la persoane particulare. Printre donatori sunt si cititori ai Formulei As. Le multumim tuturor din suflet: ne mangaiem cu cate o pagina in limba romana. E tot ce avem aici." Unele carti sunt puse in pungi de plastic transparent pentru a le proteja! Rafturi intregi! Le privesc uimit si realizez cat de importanta este biblioteca asta micuta, pentru romanii de aici. O biblioteca facuta cu portbagajul. Ivo imi raspunde inainte ca eu sa intreb: "O buna parte din ceea ce este in pungile de plastic este o colectie completa de reviste Magazin Istoric. Chiar un cititor al Formulei As ni le-a trimis! E nepretuita pentru noi!" Apasa comutatorul si intunericul se lasa peste sala de lectura. Plasticul pungilor din raft straluceste albastrui. Coboram in strada. Ivo imi strange mana cu putere. "Din ce am studiat eu, in afara granitelor Romaniei sunt peste 10 milioane de romani pierduti de istorie prin Bulgaria, Grecia, Albania si in alte parti ale lumii. E jumatate din populatia tarii. Poate am merita un minister la Bucuresti, nu doar un departament micut, ingropat in birocratie."
Vidinul este acoperit de valuri de ceata. Pare ca ceata sta pe loc si orasul este cel ce urca sau coboara, in aerul ca de vata.

Icoana invizibila

Poala neagra a sutanei flutura in vant. Pe umar are o traista taraneasca, in patratele negre si rosii. Parintele Valentin se intoarce in Rabrova, din satul vecin, unde a avut o pomana. Este singurul preot din Bulgaria care are voie sa tina slujba in limba romana. O favoare a Patriarhului Bulgariei, desi este de fapt un drept garantat de legea europeana. Si favoarea este doar pentru biserica din Rabrova. Locuitorii satelor invecinate s-au invatat cu slujba in limba bulgara, insa la evenimentele speciale, il cheama pe parintele Valentin: vor ca botezul sau inmormantarea sau pomana sa fie in limba strabunilor.
O ulita desfundata duce la marginea satului, acolo unde parintele Valentin are o casa obisnuita. Intr-una din camere, a improvizat o clasa de scoala. "Niciodata romanii din aceasta zona, peste 30 de sate intre Vidin si granita sarbeasca, nu au avut scoala cu predare in limba romana. Este miraculos cum limba s-a pastrat aici, doar vorbita in familie. Oamenii nu stiu sa citeasca sau sa scrie in limba romana, insa o vorbesc. Vin la mine 23 de copii la fiecare sfarsit de saptamana si le predau pe rand: celor ce sunt la abecedar si celor ce urmeaza sa dea la facultate. In general, abecedarele sunt trimise din Romania prin donatii, si multe dintre ele sunt doar niste copii xerox. Din pacate, doar la noi in sat putem sa facem asta. Acu' cinci ani, am primit ajutor din partea Romaniei cateva calculatoare, accesorii de birou, carti si caiete, insa invatatul propriu-zis se face pe genunchi, chiar in camera asta", imi spune parintele.

Alt ajutor din Romania l-a primit parintele Valentin pentru biserica: Becali a facut, in urma cu un an, o donatie de 25 de mii de euro. Biserica, facuta din crucile de piatra ale strabunilor, pentru ca nu au avut alt material, statea sa cada. Apa a sapat incet, pana cand a ajuns sa picure in altar, desenand pe tavanul alb o fresca miraculoasa. Parintele imi arata fotografii: un cap de Christ intr-o parte. Mai jos, un inger in zbor, caruia ii descifrezi clar chipul, aripile. Pare ca duce ceva in brate in zborul sau. Acum nu mai ploua in biserica, zidurile au fost renovate si intarite, dar banii nu au ajuns si pentru pictura. Oricum, este o minune ca biserica a supravietuit istoriei. In 1925, fascistii bulgari au venit si au ars icoanele si cartile in limba romana. Au scapat, nu se stie cum, doua carti. Parintele le scoate si mi le arata cu degete tremurande. Ca prin minune, nici fascistii si nici comunistii nu au vazut cea mai frumoasa si mai veche icoana a bisericii, cu inscrisuri in limba romana. Era pusa la vedere, chiar la intrarea in altar. "Pur si simplu nu au vazut-o, pentru ei icoana a fost invizibila", zambeste amar parintele. Purtand hramul Inaltarii Domnului, biserica are si o anumita putere: nu exista tanar venit aici sa se roage pentru casatorie, caruia sa nu i se fi implinit dorinta. Parintele nu a facut decat ceea ce a invatat de la preotul mai batran, dinainte: a luat camasa celui venit sa se roage si a pus-o in altar. Dupa 40 de zile de stat acolo, chiar langa locul unde se petrece Sfanta Taina, tanarul o ia si o imbraca. "Intotdeauna casatoria s-a implinit. De cand sunt eu aici au fost zeci de tineri", imi marturiseste parintele.

In zona, satele romanesti sunt risipite prin munti, la zeci de kilometri distanta unul de altul, printr-un decor ce seamana leit cu locurile unde traiesc istro-romanii in Croatia sau vlahii din Bosnia. Cotloane pierdute in munti, ferite de trecatori, unde probabil altadata stateau cu oile cei numiti aici vlahi. Ma plimb pe ulitele din Rabrova si parca as fi intr-unul din satele noastre. Oamenii raspund cu Buna ziua si ma intreaba daca sunt "terean", adica daca vin din tara. Timp de aproape 100 de ani, nimeni nu a avut curaj sa vorbeasca romaneste, mai departe de propria poarta. In public, teama era pe masura persecutiilor. Asa au disparut, pe rand, poeziile. Apoi colindele si traditiile. Astazi, nimeni nu mai merge, ca pe vremuri, cu colindul. Cantece s-au mai pastrat doar cateva. Blaguta, cel mai batran viorist din Rabrova, isi aprinde cu mainile tremurande un chistoc si imi spune: "Zeci de ani, la hore, nu mai avea nimeni curaj sa cante cu glas sau sa faca strigaturi, ca inainte. Horele au devenit mute. Cantecele tacute. Se batea pasu', se invarteau muierile si dibla, adica vioara canta mai departe, numai ca vocile oamenilor erau amutite." Acum, Blaguta traieste cu doua pisici, in curtea napadita de ierburi uriase, inconjurata de un gard de piatra, pe jumatate cazut. "Nu mai cant. Vioara s-a faramat si... imi tremura mana asta..." Sufla cu zgomot fumul si priveste chistocul ars pana la filtru. Il arunca jos cu lehamite si-si ridica privirea mai departe, undeva spre drum. "Singuratatea.

Singuratatea e cea mai grea. Sotia s-a dus. Am avut doi feciori si cel mare s-a prapadit. Era insurat. Imi tremura mana acum, nu mai pot canta. Am cantat destul. Era frumos. Stiam si de-alea batranesti. Ce mai dansa lumea!", spune si isi ascunde mana tremuranda in buzunar. Horile tacute din Rabrova.
Am cautat in sat macar costume populare ratacite, uitate prin podurile caselor. "Eheee, nu mai sunt costumele alea. Au plecat! S-au dus!", imi spune batranul Veselin, iesit la poarta pe inserat, si degetul sau arata spre cer. "Sunt in rai costumele romanesti!" Hainele de ingropaciune au fost mereu pentru cei de aici portul national, cel vechi, romanesc. Numai asa doreau batranii sa fie ingropati. Cu tot ce trebuie, de la opinci la caciula de oaie. Generatiile au trecut, batranii au tot murit si altii imbatraneau si le luau locul, ca sa ii urmeze. Costumele populare au disparut incet-incet, luate in lumea de dincolo. Nu s-a mai stiut a face canepa la melita. Ciobanii, numerosi inainte, au disparut si ei, lana a devenit putina, oamenii si-au urcat razboaiele in poduri. Au ramas cearsafurile si covoarele tesute, care se transmit si acum, din generatie in generatie. Nu sunt niciodata folosite, dar sunt preluate ca un tezaur ce trebuie neaparat transmis mai departe. Ca un fel de legamant. Ca o ultima dovada concreta, palpabila, a ceea ce sunt oamenii din Rabrova. Romani!

Nea Marin fluierarul

"Uite-aici! Pe 22 iunie, de Sfantu Duh!", spune triumfator Nea Marin, tras langa fereastra, in lumina albastrie a serii, incordandu-si privirea pe literele mici ale calendarului ortodox. "In ziua de Sfantu' Duh jucam noi Calusarii. Acum nu mai vine nimeni sa se vindece cu dansul asta, da' noi il jucam asa, din traditie. Cat mai traim si noi, ca astia tineri nu il mai stiu."

Am pornit din Vidin si am mers de-a lungul Dunarii aproape 100 de kilometri. Asa am ajuns in unul dintre satele insirate pe langa curgerea apei, Harlet. Sat romanesc despre care auzisem ca a pastrat, in forma lui originala, un dans tracic: calusarul. Pe Nea Marin l-am gasit apoi repede: toata lumea il cunoaste in sat pe "Fluieraru".
Ca sa-si respecte porecla, isi aduce repede fluierul. L-a luat prin surprindere vizita mea si e imbracat inca in haina albastra de lucru. Stam la masa si intre noi este fluierul rosiatic din lemn de cires. Il priveste atent, prin lentilele groase ale ochelarilor. Isi trece mana peste parul alb, tuns scurt. Parca asteapta momentul potrivit sa il ia si sa cante.
"Uite-asa te lua calusaru' si dansa cu tine in spate, sa te faca zdravan!", sparge tacerea nevasta lui Nea Marin. Se ridica si, tinandu-si bastonul pe spate, ca si cum ar fi fost dus in carca, incepe sa faca doi pasi la stanga si doi pasi la dreapta. "Asa m-au luat si pe mine in tinerete, cand am fost beteaga. Da' mai intai iti dadeau sa bei dintr-un castron o bautura de leac, facuta anume. Era cu vin, otet, usturoi si frunze de pelin. Toata lumea purta frunze de pelin la brau si beai bautura aceea din castron. Odata te lua o ameteala, asa, si cand cadeai din picioare, calusarii te puneau pe o cerga. Jucau in jurul tau pana iti reveneai si dupa aia te luau in brate si jucau hora cu tine. Te luau si in spate si jucau cu tine asa", spune batrana, dansand mai departe, cu bastonul pe spinare. Asa era dansul calusarilor care te vindeca de orice boala. Si in timp ce bateau pasii simpli, scoteau niste urlete ciudate, ca de lupi, ca de salbaticiuni necunoscute. Spargeau o oala pusa la capul bolnavului si atunci boala disparea si calusarii incepeau sa bata si mai tare cu batele in pamant si sa isi sune clopoteii de la picioare.
Nea Marin se intoarce cu privirea la micul fluier rosu asezat pe masa. Il ia si incepe sa cante. E de fapt un cantec simplu, din cateva note. In ritm insa poti simti ceva vechi, care se repeta iar si iar, ca si cum ar vrea sa te duca in spirala, catre alte lumi. Nea Marin este ultimul batran din sat care mai stie sa cante acest cantec. Inainte, calusarii jucau in cantec de vioara. De cand a murit vioristul satului, calusarii joaca dupa fluierul lui Nea Marin. Sotia sta pe pat si asculta. Ingana melodia si privirea ei este departe, probabil la tineretea in care juca impreuna cu calusarii. Erau alte vremuri pe-atunci. Satul era bogat, se faceau hore, se mergea de Joimarica cu clopote, si oamenii dadeau oua, se tamaia cu tamaie neagra ca sa te descante pentru roditul copiilor. Acum toate s-au stins. A ramas cantecul lui Nea Marin care mai palpaie. Care mai leaga vremurile de-atunci cu cele de-acum, prin cateva note la fluier. Batranul termina cantecul si lasa fluierul pe masa, privindu-l cu respect. In atitudinea sa e ceva din respectul samuraiului pentru propria sabie. Se face liniste. Afara e aproape noapte. "Am visat acu' doua nopti ca am fost in Romania. Era frumos", spune sotia din celalalt capat al camerei. "Nu am fost niciodata dincolo de Dunare. Da' in vis, era tare frumos. Asa-i ca-i frumos in teara?", ma intreaba ea.

Scara cerului

Painea e mare, rotunda, cafenie. Pe ea este semnul crucii. Femeia mi-o intinde: "Sa fie pentru Gheorghe. Zi bogdaproste!".

In mijlocul painii este infipt un bat de-o palma. Este ca un pom in miniatura, impodobit. De el sunt legate flori galbene si albe, o batista albastra, o bomboana, pe o crenguta este o bucata de rahat, in varf este o jumatate de mar. Preotul si-a pus patrafirul. Sta la capatul mesei, acolo unde este o galeata cu apa. "Apa slobozita", ce trebuia adusa de o fecioara de la ciutura, adica de la izvor. Insa in satul Colibe, aflat la granita Bulgariei cu Serbia, nu mai sunt fecioare: tinerii au plecat si au ramas doar cativa batrani. Satul parca s-a topit in timp. Din cateva sute de case nu mai sunt azi nici cincizeci, si alea imprastiate pe dealuri, printre smocuri de padure. Luminile, adica lumanarile, sunt aprinse. Masa este plina cu toata mancarea si toata bautura. Arata atat de frumos masa asta! De jur imprejurul ei, lucrurile au o culoare stearsa, de parca o lumina cenusie le invaluie. Poate din cauza saraciei. Poate din cauza batranetii. Dar masa pentru pomana lui Gheorghe este o masa boiereasca. A fost asezata cu grija fiecare bomboana, fiecare biscuite, fiecare felie de mar. Toate taiate si asezate in functie de culori, de forme, de gust. Preotul canta si spune rugaciunea. Oamenii asculta. Miroase a tamaie. In curand, intreaga camera o sa fie plina de acest fum dulce. Vin, tuica, sarmale, peste, placinte, coliva, banane, acadele, pana si floricele de porumb. Parca belsugul de pe lume este ascuns dincolo de sopronul saracacios si fara covoare. In satul Colibe nu mai sunt nici copii. Batranii care sunt la masa, mestecand incet, sunt ceea ce a mai ramas dintr-un sat altadata prosper.

- De ce ati impodobit asa painile?

- Ca sa fie ca in rai.

Pentru ca in rai e frumos. Acolo ai tot ce iti trebuie si fiecare lucrusor e la locul sau: nimic nu iti lipseste. Oamenii acestia cred ca toti cei ce mor cu o lumanare la capatai merg in rai.

Daca nu ai lumina la moarte, o ruda trebuie sa mearga sapte ani la biserica si sa aprinda pentru tine lumanari. Niste lumanari mari, legate cu prosoape si cu un fir pe care sunt facute zeci de noduri: o mica scara, pe care sufletul celui ce nu mai este viu poate urca mai usor spre lumina.

La iesirea din sat, vad biserica din Colibe. E din piatra. Sau a fost din piatra. Acum e o ruina fara ferestre si fara o jumatate din acoperis. Vantul a adunat frunzele uscate in biserica. Langa perete, exact sub o fereastra, sunt citeva icoane mari, imparatesti. Arse de soare, spalate de ploi, scorojite si faramitate de vanturi. In mod ciudat, icoanele s-au curatat in asa fel, incat chipurile sfintilor sunt ultimele care mai rezista, care inca nu s-au sters. Privirea sfintilor care se sting. Cate rugaciuni au fost facute catre aceste icoane? Cate buze le-au sarutat? Cati oameni au cazut in genunchi inaintea lor? Si acum stau acolo, asteptand moartea, in bisericuta aproape daramata. Si, deodata, mi s-a parut ca inteleg. Ca totul se leaga. Vad clar. Romanii de aici seamana intr-un fel cu aceste icoane. Incet-incet, isi pierd adevarata infatisare, vechiul chip. Romanii aflati la sud de Dunare dispar. A mai ramas un cantec, mana unui sfant, un dans, o jumatate din chipul Fecioarei. Icoanele vor deveni simple bucati de lemn. Cand se va uita cu totul ce au fost, cineva le va baga in foc. Cateva flacari rosiatice. Cenusa. Apoi nimic.


Lui Ivo Gheorghiev ii puteti scrie la e-mail: ifg@abv.bg. Telefon: 00359.8888.31.873; RO: 0040 767368190.Parintelui Valentin din satul Rabrova ii puteti scrie la adresa don_preot@abv.bg. Tel.: 00359897908705. Donatiile de carti romanesti, de manuale, CD-uri si orice material cultural si educational sunt binevenite.

Romanii uitati din Bulgaria

Daca in Ucraina sau Serbia comunitatile de romani sunt recunoscute - fie macar si partial - in Bulgaria prezenta romaneasca este negata cu vehementa de autoritati. Incepand cu anul 1965, la recensamintele bulgaresti nu a mai fost introdusa categoria de romani. Cu jumatate de gura, unii oficiali de la Sofia accepta existanta a circa 1000 de vlahi in regiunea Vidinului - desi vorbitori de limba romana pot fi gasiti de-a lungul intregii granite romano-bulgare. Membra in Consiliul Europei si in Uniunea Europeana, Bulgaria a adoptat un sistem legislativ pentru protejarea drepturilor minoritatilor. Insa, in cele mai multe cazuri, aceste legi nu sunt respectate - mai ales cand vine vorba de romani. Saptamana trecuta v-am prezentat situatia romanilor din Serbia, asa cum este prezentata de raportul alcatuit de Centrul de Studii pentru Resurse Romanesti. Continuam astazi cu capitolul dedicat comunitatilor romanesti din Bulgaria.(George DAMIAN) Demografie Conform primului recensamant al populatiei, din 1905, in Bulgaria traiau 80.000 de romani. Cinci ani mai tarziu, in 1910, numarul lor ramasese neschimbat. O scadere importanta s-a inregistrat dupa primul razboi mondial: recensamantul din 1920 consemna existenta a 57.312 romani in Bulgaria. In doar sase ani, insa, minoritatea romaneasca si-a depasit dimensiunile ante-belice, ajungand la 83.746 - potrivit recensamantului din 1926. Tendinta a fost, insa, brusc intrerupta. Recensamantul din 1934 marcheaza un moment de cotitura. In doar opt ani, numarul romanilor din Bulgaria s-a redus inexplicabil. Astfel, daca, in 1926, in regiunea Vidin erau inregistrati 42.414 romani, la recensamantul din 1934 mai erau consemnati aici doar 1213. Ultima mentiune oficiala a romanilor in documentele bulgaresti dateza din 1965, cand au fost inregistrati doar 6000. Ultimul recensamant, din 2001, nu cuprinde categoria romani. Trebuie semnalat faptul ca la acest recensamant au fost inregistrati 156.119 cetateni la categoriile "altii" (69.204), "fara etnie" (62.108) si "necunoscuta" (24.807). In lipsa unor statistici oficiale, organizatiile neguvernamentale ale romanilor din Bulgaria afirma ca in 35 de sate din zona Vidinului exista populatie vorbitoare de limba romana. In lipsa unui recensamant, cifra reala este supusa impreciziei. Educatia in limba materna Legislatia Bulgariei ar permite invatamantul in limba materna pentru comunitatile romanesti, insa, din pacate, acest lucru nu s-a intamplat pana acum cu sprijinul autoritatilor bulgare. Constitutia Bulgariei prevede (la art. 36 - 2) ca "cetatenii a caror limba materna nu este bulgara au dreptul sa studieze in si sa foloseasca propria limba alaturi de studiul obligatoriu al limbii bulgare". De asemenea, Legea Invatamantului afirma (la articolul 8 - 2) ca "Elevii a caror limba materna nu este bulgara, pe langa studiul obligatoriu al limbii bulgare, au dreptul sa studieze in limba lor materna in afara scolii de stat din Republica Bulgaria sub protectia si controlul statului". Singura institutie care asigura predarea unor ore in limba romana este Liceul Romanesc din Sofia, cu doua ore de limba pe saptamana, avand statutul de limba straina. In ciuda acestor prevederi legale, nu exista o forma continua de predare a limbii romane pentru cetatenii bulgari de origine romana. La initiativa organizatiilor neguvernamentale ale romanilor din Bulgaria, au fost infiintate cateva cursuri de predare a limbii romane in afara programei scolare - cum ar fi cazul scolii generale "P.R. Slaveicov" din Vidin. Mai mult, exista in permanenta pericolul inchiderii scolilor de stat cu predare in limba bulgara din satele locuite de romani - cum s-a intamplat in septembrie 2004, cand autoritatile bulgare au vrut sa desfiinteze scolile din satele Delaina si Rabrovo - sate locuite de romani - motivand ca nu exista destui elevi pentru mentinerea acestor institutii de invatamant. Exista, insa, posibilitatea pentru etnicii romani din Bulgaria sa studieze in Romania, pe baza burselor oferite de statul roman. Mass-media in limba materna Legislatia bulgara permite existenta presei in limba materna a minoritatilor nationale - articolul 12 al Legii radioului si televiziunii arata ca: "Programele radio si de televiziune vor fi emise in limba oficiala in conformitate cu Constitutia Bulgariei si pot fi transmise in alta limba daca (...) sunt destinate cetatenilor bulgari a caror limba materna nu este bulgara". La articolul 49 al aceleiasi legi se arata ca: "Radioul si televiziunea nationala bulgare vor produce programe nationale si regionale (...), programe adresate cetatenilor a caror limba materna nu este bulgara, inclusiv in limba lor materna". In ciuda acestor prevederi legale, in Bulgaria nu exista programe de radio sau de televiziune in limba romana, destinate comunitatilor romanesti. Incepand cu anul 1993, la Vidin a aparut ziarul in limba romana "Timpul" - un proiect al Asociatiei Vlahilor din Bulgaria. Publicatia a avut o aparitie neregulata din cauza lipsei fondurilor. In prezent, la Vidin mai apare in limba romana revista "AVE", editata de Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria - avand si ea o aparitie neregulata din aceleasi motive. Practicarea religiei in limba materna Legislatia actuala a Republicii Bulgaria nu interzice in mod expres practicarea religiei in limba materna. Insa, pana in acest an, nu a fost posibila tinerea serviciului religios in limba romana. Incercarile de a sluji in limba romana ale parintelui Valentin Tvetanov din Rabova au fost intampinate cu ostilitate de autoritatile religioase de la Sofia. Totusi, pe 28 martie 2007, Mitropolitul Vidinului, Domitian, a acordat libertatea de a se tine slujbe in limba romana in bisericile de sub jurisdictia sa unde exista comunitati romanesti. Activitatea organizatiilor neguvernamentale In Bulgaria functioneaza mai multe organizatii neguvernamentale ale romanilor. In luna octombrie 1991 s-a constituit Comitetul de initiativa pentru infiintarea "Asociatiei Vlahilor din Bulgaria" (AVB). Initial, autoritatile bulgare au refuzat inregistrarea acestei asociatii, inregistrare care s-a produs totusi la 30 aprilie 1992 - in urma unui proces. Incercarile de constituire de filiale ale asociatiei in alte localitati sau de a pune bazele unor structuri organizatorice locale, au generat iritarea si adversitatea autoritatilor bulgare care, in mod constant si consecvent, au tergiversat formalitatile legale. Incepand cu anul 2002, a fost infiintata o noua asociatie a romanilor din Bulgaria, denumita "Comunitatea romanilor din Bulgaria". De asemenea, in anul 2003 a fost infiintata Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria (AVE). Aceasta asociatie a adresat in luna mai a acestui an Consiliului Europei si Comisiei Europene o scrisoare in care enumera nerespectarea drepturilor sale de catre statul bulgar. Asociatiile romanesti din Bulgaria organizeaza anual un festival de dansuri populare la Vidin, festival care a ajuns la editia a X-a in anul 2007. Atitudinea publicafata de comunitatea romaneasca Desi nu au existat pana acum acte de agresiune la adresa etnicilor romani din Bulgaria, totusi presa de limba bulgara publica periodic articole defaimatoare la adresa romanilor. Este cazul ziarului "NIE" din Vidin, care in numarul din 1 aprilie 2007 a comparat comunitatea romanilor cu o haita de vampiri. De asemenea, publicatiile de limba bulgara sustin ca in Bulgaria nu ar exista romani, ci vlahi. Centrul de Studii pentru Resurse Romanesti

Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele Ave

Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele „AVE”, Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria.

"Binele romanilor din Bulgaria a plecat odata cu turcul, la 1877".

Dupa recensamintele oficiale, in satele de la sud de Dunare (din jurul Vidinului) si pana la granita cu Serbia, in Valea Timocului, ar locui circa 150.000 de "vlahi" si "romanofoni" - asa-zise "grupuri etnice", carora prietena si partenera noastra de aderare europeana Bulgaria, nu le da nici o importanta. In realitate, din numaratoarea intreprinsa chiar de asociatiile acestor "vlahi" rezulta ca numarul lor trece de 250.000. Si intr-un caz, si in altul, adevarul este cat se poate de simplu: asa-zisii "vlahi" sau "romanofoni" (dar niciodata "romani", in limbajul oficia

l bulgaresc!) sunt o minoritate etnica romaneasca. Ei nu sunt nici aromani, nici vlahi, sunt pur si simplu romani, urmasii tracilor romanizati care au populat candva marea provincie latina Tribalia. Traiesc pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, dar, din nefericire, ajunsi in zilele noastre, nu le este dat sa se bucure pe deplin ca sunt cetatenii unei tari membre a Ue. Bulgaria, mult laudata de oficialii de la Bruxelles pentru "progresele" ei in materie de drepturile omului si democratie, nu recunoaste, prin Constitutie, existenta minoritatilor etnice, ci doar a "grupurilor etnice" - ceea ce contravine Conventiei Cadru privind minoritatile a Uniunii Europene. Dintre aceste "grupuri", doar turcii si tiganii au partide politice si drepturi la educatie in limba materna, la viata culturala si religioasa. Pentru autoritatile de la Sofia, cei 250.000 de romani traitori in zeci de comunitati compacte, nici nu exista. Am fost la Vidin, la Ganzova si la Smardan si am vorbit olteneste, cu "fusei" si "ma dusei", cu multi sateni la fel de vrednici si de iuti ca fratii lor de la nordul Dunarii, in schimb Sofia imi spune mie, jurnalist roman, si Europei intregi, ca nu e adevarat, ca o minoritate romaneasca nu exista la sud de Calafat! Care sa fie explicatia? Aici e tot secretul: daca ar spune ca romanii sunt "romani", adica daca i-ar recunoaste ca minoritate etnica, Sofia ar fi nevoita sa finanteze si sa deschida scoli si licee in limba romana, biserici, edituri, ziare, posturi de radio si Tv etc. Asa cum a deschis statul roman pentru micile comunitati bulgare de pe teritoriul sau! Ca sa nu intre la cheltuiala, Bulgaria prefera sa bage capul in nisip, ca strutul, si sa poarte la brau, ca jandarmii regali de acum 70 de ani, foarfecele de taiat zavelcile si camesoaiele romanilor. Acesta este ceea ce propaganda oficiala numeste "modelul etnic bulgar".

Medicul Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe), un roman curajos din satul Rabova, a pus bazele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria (Ave), uniune cu sediul central la Vidin si cu membri si filiale din Timoc pana la Kozlodui, Silistra, Plovdiv (Pestera) si Sofia. Pentru indrazneala sa de a repune pe harta Bulgariei o importanta minoritate etnica, doctorul Gheorghiev a fost arestat, in 1994, sub acuzatia ridicola de "terorism si posesie de arme fara autorizatie" - "armele" fiind o pusca cu cremene, de muzeu, si cateva tevi de cupru pentru instalatii sanitare. Acum doi ani, la presiunile unui economist de la Sanepid, care nu vedea cu ochi buni implicarea sa in organizarea comunitatilor romanesti si nu-l scotea din "vlah imputit" si "mamaligar", a fost nevoit sa-si dea demisia. Cu greu si-a gasit o alta slujba. In urma cu un an, s-a aflat foarte aproape de moarte, dupa un infarct cardiac provocat de amenintarea unor "oameni de bine", ca va fi arestat ca agent al Bucurestiului. A stat cateva saptamani cu valiza la usa, iar un prieten apropiat era gata in orice clipa sa-i duca sotia si copiii la Ambasada Romaniei din Sofia.

"Noi suntem rumani"

- Cata vreme statul bulgar nu va recunoste ca minoritate etnica, ci doar ca simplu "grup etnic", care prin definitie nu poate revendica drepturi la viata etno-comunitara, care sunt obiectivele Uniunii Ave?

- In primul rand, vrem sa salvam si sa revendicam ceea ce am pierdut de-a lungul anilor: limba si credinta. Pentru ca limba si credinta sunt intr-o corelatie foarte stransa cu traditiile, obiceiurile si neamul. Poate suna pompos, dar neamul nostru romanesc, din sudul Dunarii, este un neam vechi si foarte puternic, format odata cu maramuresenii, cu oltenii, cu moldovenii, cu ardelenii si banatenii. Bulgarii ne numesc in continuare "vlahi", sau "slavi vorbitori de limba latina", dar asta este problema lor. Noi nu vrem sa ne numim "vlahi", pentru ca bunicii nostri spuneau: "Noi suntem rumani". Asa cum isi spun si romanii din Timocul sarbesc, de la Bor sau Malainita.

- In Razboiul de Independenta de la 1877-1878, zeci de mii de ostasi romani s-au jertfit pentru eliberarea fratilor bulgari. Ar fi fost de asteptat o minima recunostinta din partea lor. Cand a inceput, de fapt, raul pentru romanii din sudul Dunarii?

- Noi avem un proverb: "Binele a plecat odata cu turcul". Imediat dupa jugul turcului, scolile romanesti, permise de stapanirea otomana, au fost inchise sau transformate in scoli bulgaresti, si asa au ramas pana in ziua de azi. In anii `30 ai secolului trecut, guvernul regal de la Sofia a interzis folosirea limbii romane, chiar si in biserici. Interdictie care a fost legiferata de comunisti in 1947 si care a ramas valabila pana de curand. Pentru ca, spre lauda sa, Ips Dometian, mitropolitul de Vidin, a dezlegat din nou, in aceasta primavara, slujba in limba romana, dar numai in eparhia sa. Aceasta nu este o hotarare a parlamentului sau a guvernului, ci o decizie locala a unui ierarh luminat. Practic, Legea din 1947 nu a fost inca abrogata de autoritatile statului.

"Jandarmii bulgari aveau foarfecele

in dotarea standard a uniformei"

- Intr-o istorie a romanilor timoceni, se vorbeste de un "etnocid" practicat sistematic de autoritatile bulgare, dar si de cele sarbesti, impotriva neamului nostru, incepand cu anii `30 ai secolului trecut. Cum a fost?

- Ordinul a fost de asimilare totala a neamului romanesc si s-a aplicat cu o duritate comparabila cu aceea maghiara din Transilvania. Era considerat un mare pericol apartenenta la acest neam, si autoritatile au facut tot ce era mai josnic pentru a descuraja romanismul. Primul pas a vizat eliminarea portului national care-i diferentia pe romani de ceilalti. Navaleau jandarmii calari in targ la Vidin si taiau cu foarfecele poalele camesilor barbatilor si fustele (zavelcile) femeilor. Intr-atat de inraiti au fost pe tema aceasta, incat jandarmii aveau foarfecele in dotarea standard a uniformei, alaturi de pusca, sabie si bici din vana de bou - un alt instrument de "bagat mintile in cap" bietilor romani atunci cand erau auziti vorbind romaneste. Siguranta ii supraveghea in permanenta, si nu o data, agentii navaleau in casele taranilor, stalcindu-i in batai, atunci cand ii auzeau vorbind pe limba lor. Ca sa vorbesti romaneste in casa ta, cu femeia sau copiii tai, sa canti sau sa te rogi, era musai sa ai lampa stinsa, sa se creada ca dormi, altminteri te trezeai ca oamenii in uniforma sparg usa si intra peste tine. S-a ajuns la situatii incredibile. Spre exemplu, strabunica mea, pe cand avea 20 de ani, venea cu carul cu boi la targ, sa vanda cateva banite de grau. A oprit-o jandarmul si, fara prea multa vorba, i-a taiat ia, lasand-o cu sanii goi. Biata fata, umilita si speriata, si-a ascuns goliciunea cu smocuri de iarba, ca sa se poata intoarce acasa prin sate si sa se poata infatisa lui tatane-sau. Altadata, un taran de la noi din sat s-a dus la Dunare sa-si adape boii. Jandarmul, aflat de fata, avea misiunea sa-l urmareasca, sa nu cumva sa le vorbeasca boilor romaneste. Ajunsi la apa, boii nu si-au aplecat boturile sa bea, pentru ca nu intelegeau comenzile bulgaresti ale stapanului. Iar taranul nu indraznea sa porunceasca pe romaneste: "Bea, Floricel, bea, Magurene", stiindu-se supravegheat. In cele din urma, intr-un licar de mila pentru animale, cand si-a dat seama ca boii nu inteleg decat romana, jandarmul s-a dus mai incolo, sa nu-l auda pe badea Vasile cum isi indemna plavanii sa bea in limba interzisa. Caci daca l-ar fi auzit, era obligat sa-l aresteze.

- In afara unui scurt razboi in 1913, Romania si Bulgaria nu au avut multe motive de dusmanie. In timpul regimului comunist, tarile noastre aveau relatii "fratesti". De unde atata ura impotriva romanilor?

- Bulgarii, pe timpul turcilor, au fost un popor umilit, lipsit de drepturi. Sute de ani au fost obligati sa-si schimbe religia, numele si limba. Li se interzicea sa vorbeasca bulgareste, erau fortati sa-si abandoneze identitatea. Astfel, au invatat numai rele de la stapani. Ca urmare, cand s-au vazut eliberati, au aplicat asupra noastra ceea ce au invatat de la turci.

"Fostul lider comunist, Todor Jivkov,

era roman dupa mama"

- Sa revenim la actualitate. Cand ati inceput sa va organizati pentru a va cere drepturile de minoritate etnica si ce ati obtinut pana in prezent?

- In 1991, a fost infiintata "Comunitatea Romanilor din Bulgaria", al carei membru fondator sunt, iar in 1992, "Asociatia Vlahilor", considerate atunci un mare act de curaj si entuziasm romanesc. Asociatia a editat multi ani o publicatie bilingva, "Timpul", la care era abonat pe viata, insusi fostul lider comunist Todor Jivkov. In paranteza fie spus, Jivkov era roman dupa mama, la partidele de vanatoare cu Ceausescu n-avea nevoie de translator, vorbea bine romaneste. Din pacate, asta nu ne-a ajutat prea mult, liderul romano-bulgar nu a facut nimic pentru pastrarea identitatii noastre nationale. In fine, in anul 2003, am pus bazele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria, o organizatie cu impact larg in randul romanilor, a carei seriozitate a fost apreciata si de Departamentul Romanilor de Pretutindeni, de pe langa Ministerul de Externe din Bucuresti.

- Cum colaborati cu Departamentul Romanilor de Pretutindeni?

- Noi lucram foarte bine cu acest departament. Am primit ajutoare pentru dotarea cu birotica a Uniunii, pentru organizarea unor actiuni culturale romanesti, pentru crearea filialelor din toata tara, dar mai ales pentru organizarea scolilor de duminica din satele noastre. Intregul material didactic, calculatoarele (desigur inca insuficiente), manualele si tot ce mai e necesar pentru cele 17 scoli pe care le-am deschis pana acum in casele unor invatatori pensionari, care s-au oferit sa gazduiasca peste 700 de pui de romani dornici de invatatura, ne-au fost trimise de la Bucuresti. Faptul ca partea bulgara a permis, scrasnind din dinti, aceste relatii, este laudabil. E un pas important catre momentul cand speram ca va fi dreptate si pentru noi in tara asta, in care vrem sa traim, si ai carei cetateni loiali suntem. Dar pana cand Bulgaria va lua in serios Conventia Cadru a Ue si va intelege ca are obligatia sa deschida scoli de stat, sa finanteze editarea de manuale, ziare si reviste pentru minoritatea etnica romana - asa cum face Romania pentru minoritatile sale, inclusiv pentru cea bulgara - sunt bune si scolile de duminica. Aici, ca pe timpul lui Antim Ivireanu, vin pruncii satelor sa cante, sa graiasca si sa se roage in limba lui Eminescu. Ceea ce nu s-a mai intamplat de pe timpul turcului.

"Cand va lumina soarele si pentru noi?"

- Stiu ca ati trimis scrisori peste tot. Ati primit vreun raspuns?

- Am scris la Sofia, la Bucuresti si la Bruxelles, si am spus tuturor care este drama noastra. De la Sofia, am primit raspuns de la vicepresedintele Parlamentului, profesorul Ognean Ghirgikov, care a spus ca planul nostru e frumos, ca scolile in limba romana sunt interesante, dar am fost intrebati cu cinism, daca avem bani sa le sustinem. E limpede ca Sofia nu gandeste europeneste, nu si-a schimbat optica, e ceva inradacinat in mentalitatea lor cu privire la romani. De la Bucuresti, am primit si continuam sa primim ajutoarele necesare, iar de la Bruxelles, n-a sosit inca nici un semn. Se spune ca marii calugari aromani, Chiril si Metodiu, creatorii alfabetului chirilic de la sfarsitul primului mileniu crestin, s-au dus la Papa de la Roma si i-au cerut dezlegare pentru introducerea noului alfabet in bisericile din Est, intreband retoric: "Eminenta Voastra, oare soarele nu lumineaza egal pentru toata lumea? Cand va lumina si pentru noi, cei din Rasarit"? Si Papa le-a dat dezlegare sa foloseasca alfabetul slav. Noi, romanii din Bulgaria, la randul nostru, am ajuns sa ne intrebam, cu privirea indreptata spre capitala tarii noastre Sofia: "Domnilor guvernanti, oare nu lumineaza soarele si pentru noi pe pamant, ca pentru toata lumea?".

Lui Ivo Gheorghiev ii puteti scrie la e-mail: ifg@abv.bg Telefon : BG:00359.8888.31.873 sau Ro:0767.368.190. Donatiile de carti romanesti, de manuale, Cd-uri si orice material cultural si educational sunt binevenite. Ele pot fi trimise pe adresa redactiei noastre sau direct in Bulgaria, la Uniunea Etnicilor Romani, str. Tzar Mahail III Sisman nr. 57, cod 3700 Vidin.

Războiul din 1877-1878

Războiul pentru Independenţa României dintre anii 1877-1878 a fost un pas important spre unificarea deplină. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus pentru a-şi declara independenţa faţă de cele două mari puteri (puterea suzerană era Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Ţarist) şi a devenit un actor important în Balcani.

În 1866 prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obţinerea independenţei. În 1877 Carol a condus forţele armate române într-un război de independenţă plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881.

Evoluţiile care au anticipat intrarea efectivă a ţării noastre în luptă au reprezentat nu numai un îndelungat şi asiduu efort al conducerii politice române pentru închegarea unei eventuale alianţe militare a popoarelor balcanice, aflate sub dominaţia Înaltei Porţi, dar şi un real sprijin acordat emigraţiei revoluţionare bulgare şi sârbe care lupta pentru eliberarea propriilor popoare. Mai mult, din cauza atitudinii politice ameninţătoare a Imperiului Otoman, sprijinul României a trebuit acordat în cel mai mare secret. Între altele menţionăm că Înalta Poartă refuzase statului român dreptul de a bate monedă, de a acorda decoraţii şi dreptul de a se numi “România” şi din cauza faptului că acesta permitea înarmarea şi organizarea cetelor de bulgari şi sârbi pe teritoriul său.

Acţiunea de susţinere a dezideratelor naţionale bulgare dura de mai multe decenii, cunoscute fiind acordarea de către cercurile conducătoare şi populaţia românească de azil emigranţilor bulgari, permisiunea de a forma organizaţii precum Comitetul Central Revoluţionar Bulgar de la Bucureşti, oferirea de modele de dezvoltare culturală, amplificarea dezideratelor bulgăreşti prin presa românească pentru a fi cunoscute de către întreaga Europă, etc. În final, România a luat poziţie deschisă faţă de situaţia din Bulgaria protestând la 20 iulie 1873, pe lângă Marile Puteri europene faţă de starea în care se afla poporul bulgar: „Ororile, al căror teatru au fost şi sunt încă provinciile bulgare ale Turciei, nu mai înseamnă astăzi o taină pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amănunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantând autenticitatea acestor informaţii. Este o situaţie plină de primejdii şi ar fi imposibil să ne facem cea mai mică iluzie în această privinţă; căci nu ştiu ce guvern ar putea să reziste multă vreme sentimentelor de revoltă a unei întregi populaţii care îşi vede fraţii şi coreligionarii masacraţi şi bunurile lor distruse. Şi astăzi, când mii de bulgari şi chiar români sunt ucişi, când în Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocităţi, Europa creştină nu găseşte în forţa sa, în regulile civilizaţiei, în legile umanităţii, alte mijloace să vină în ajutorul acestor nefericite populaţii decât o tăcere insultătoare?”.

În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relaţiile dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman s-au deteriorat, prevestind izbucnirea războiului, guvernul român a apreciat că era imperios necesar să se ajungă la o înţelegere cu cel dintâi. Cu toate insistenţele Domnitorului Carol şi ale marelui om politic Ion C. Brătianu de a încheia un tratat general care să cuprindă nu numai probleme militare, ci care să asigure şi recunoaşterea independenţei României şi să garanteze integritatea tuturor fruntariilor ţării, dorinţa Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care să evite chestiunile politice şi să permită armatei ţariste să traverseze teritoriul României, ceea ce a dus la încheierea Convenţia din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial să respecte „integritatea existentă” şi „drepturile politice” ale României. Ratificarea Convenţiei a fost urmată la scurt timp de implicarea decisă a ţării noastre în evenimente, prin declaraţia de război adresată Imperiul Otoman, urmare a generării unei stări conflictuale „de facto” de către acesta pe întreaga linie a Dunării. La 9 mai Adunarea Deputaţilor a votat actul Independenţei,iar a doua zi, la 10 mai 1877, aceasta a fost proclamată prin sancţionarea de către domnitor şi promulgarea în Monitorul Oficial. Proclamarea independenţei era expresia voinţei tuturor românilor, dar în capitalele europene gestul României a fost privit diferit în funcţie de interesele particulare ale respectivelor state. Se încheia o etapă istorică, dar trebuia parcursă o alta, aceea a obţinerii recunoaşterii independenţei pe câmpul de luptă pentru a putea fi impusă Porţii Otomane, singura cale de urmat în situaţia dată.

Războiul ruso-otoman a început în primăvara anului 1877 şi s-a desfăşurat pe 2 fronturi: unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armatele ruse a luptat armata română, la solicitarea expresă a Curţii de la Sankt-Petersburg, dar şi sârbi, muntenegreni şi bulgari, organizaţi în trupe de voluntari pe teritoriul României. Principalele operaţiuni s-au desfăşurat în Balcani. Dealtfel, utilizarea teritoriului românesc de către armata rusă avea un rol definitoriu în planurile făcute de Imperiul Ţarist.

Un tratat de alianţă militară între Rusia şi România nu a existat, dar a devenit o realitate prin îndeplinirea de către armata română a unor operaţiuni militare în lunile aprilie-iulie 1877, care au constat în ocuparea unor dispozitive de apărare în lungul Dunării de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea în Oltenia a 4 divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre şi imobilizarea unor forţe turceşti care nu au putut astfel interveni în sectorul unde ruşii forţau Dunărea, dar şi înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetăţii Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la Plevna.

Pe 6-7 august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în luptă a armatei române. Trei divizii româneşti au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea ei, ceea ce a însemnat o importantă jertfă pentru ţara noastră.

În octombrie trupele române au luat parte la luptele de la Teliş-Gorni-Dubnik şi Semeraţ-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes nemijlocit românesc în noiembrie 1877. La 28 noiembrie armata română cucerea fortificaţiile de la Opanez pentru ca în prima parte a lunii ianuarie, divizia română a II-a infanterie să elibereze vatra românească a Vidinului. Aceasta, împreună cu întreaga Vale a Timocului era strâns legată de România, prin numeroasa sa populaţie românească (vlahă) aflată în contact neîntrerupt de-a lungul timpului şi în pofida tuturor vicisitudinilor istorice cu malul stâng al Dunării, cu patria-mamă. O demonstrează şi primirea pe care Primarul Vidinului şi locuitorii săi au făcut-o armatei române şi principelui Carol, care a fost una extrem de entuziastă. La 23 ianuarie 1878 Imperiul Otoman a cerut armistiţiul care s-a încheiat la Kazanlîc.

România a participat la război cu o armată de 58700 oameni şi 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieţi omeneşti s-au ridicat la peste 10000 persoane. Curajul şi abnegaţia cu care au luptat românii au fost apreciate în repetate rânduri în presa românească, în presa străină şi de către personalităţi europene precum marchizul Gramez de Wardes, Prinţul Gorceakov sau Izzet Fuad Paşa. Edificatoare în acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogălniceanu din scrisoarea trimisă către agentul diplomatic al României la Viena, Ion Bălăceanu, care spunea: "România a participat la războiul din 1877-1878 în modul cel mai activ şi mai onorabil, ea a adus servicii de seamă acţiunii militare dusă în comun. În timpul cât s-au purtat lupte, România a avut în chip notoriu şi oficial rolul unui stat aliat şi nu a precupeţit nimic pentru a-şi îndeplini cu lealitate acest rol."

Românii aduseseră un aport militar foarte important, în anumite momente hotărâtor pentru campania antiotomană, în interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semilună, care a uşurat şi a scurtat durata războiului. Cu toate acestea, delegatul guvernului român nu a fost admis să participe la negocierile de armistiţiu şi de pace, care s-au încheiat prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano, lângă Constantinopol, la 19 februarie 1878. Principatele Unite Române, Serbia şi Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă. Totodată se hotăra autonomia administrativă a Bosniei şi Herţegovinei. Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urmă îşi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, pierdută pe nedrept, în opinia Curţii de la Sankt-Petersburg, la 1856.

Tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în beneficiul Imperiului Ţarist, îndeosebi prin apariţia unui aşa-numit Principat autonom al Bulgariei, în realitate un cap de pod al tradiţionalelor interese ruseşti în zona Strâmtorilor, căruia i se atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula Balcanică. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele păstrării echilibrului de forţe paneuropean.

Ca urmare, în iulie 1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. Principatele Unite Române (şi Serbia) nu erau admise să participe decât cu rol consultativ pe motiv că independenţa acestora nu fusese încă recunoscută "de jure". Primul-ministru român, Ion C. Brătianu şi ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu au reprezentat România la Berlin şi au susţinut poziţia ţării conform "dreptului cel vechi" şi jertfelor făcute în război. Expunerea delegaţilor români nu a fost luată însă în consideraţie.

Prin Tratat s-a recunoscut independenţa României în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia de la est de Silistra - sud de Mangalia. Opoziţia categorică a delegaţiei ţariste, lesne de înţeles prin prisma intereselor sale urmărite sub stindardul înşelător al panslavismului, a dus la eşecul intenţiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra, traseul definitiv la frontierei româno-bulgare urmând a fi stabilit abia în 1880 de către o comisie internaţională. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail - reveneau Rusiei, însă Tratatul de la Berlin nu a pus în legătură revenirea Dobrogei la România cu cedarea celor trei judeţe mai sus-amintite. O va face însă Curtea imperială de la Sankt-Petersburg, prin forţarea unui "schimb" de teritorii, care nu i-au aparţinut niciodată de drept, stârnind revolta unanimă a clasei politice româneşti faţă de cedarea Bugeacului în schimbul Dobrogei de Nord, stare de fapt speculată ulterior de istoriografia bulgară pentru a demonstra aşa-zisa lipsa de dorinţă a românilor pentru a prelua teritoriul "eminamente bulgăresc" dintre Dunăre şi Marea Neagră, posesiune politică românească pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Participarea României la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor populaţii balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la evoluţia acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului naţional.

TRADIȚII ROMÂNEȘTI RENĂSCUTE ÎN TIMOC

La câțiva kilometri de Vidin se află ruinele unei mănăstiri săpate în stâncă de pe

vremea lui Srațimir și a țarinei Ana. La poiana Albotina, aflată la poalele stâncilor, se

întâlneau românii din satele din județul Vidin în fiecare an de „ziua frâsânelului”, în a doua zi

de Paște, unii venind de la zeci de kilometri!

Mănăstirea mai era numită și “cetatea latină” de la Albotina și pe aici a trecut vestitul

Baba Novac, român timocean din zonă, devenit cunoscutul general al lui Mihai Viteazul și

tot aici a fost unul din locurile de ascunzătoare ale celebrului haiduc de la începutul

deceniul 5 al secolului al XIX – lea Stoian Stângă, pe numele lui adevărat Gheorghe

Obedean, născut în Satul Nou al Banatului la 1807, erou al unor balade cântate și astăzi,

pânã “mai ieri-alaltãieri”, în ținutul Vidinului și în zona învecinată a Crainei Negotinului (în

Serbia) și executat de turci la “Târgul de boi” din afara Vidinului în 1844.

Scria Sandu Cristea Timoc: “Am uitat să vă mai spun că încă de când eram copil, de pe

la vreo 7 ani, jandarmeria sârbească era prezentă în sat şi ne interzicea să ne adunăm la

sărbătorile noastre câmpeneşti care se ţineau după ritualuri străvechi din epoca

primitivismului nostru în onoarea unor flori cum erau bujorul, liliacul, frâsânelul, şi altele.

Am fost întorşi din drum tocmai când urcam spre platoul ce se numea Poieniţi, o palmă

de pământ ca un disc ce se ridica drept deasupra Timocului şi de unde se vedea Dunărea

şi vapoarele care alunecau pe ea. Aici veneam cu carele pline cu bunătăţi, se întindeau

2

mesele, cântau lăutarii şi se întâlneau români din trei ţări, din „Sârbie, Bugărie şi

Rumânie”. Sărbătoarea aceasta a liliacului cădea la vreo săptămână după Paşti şi platoul

era plin de omenire ca la un bâlci de odinioară. Încetul cu încetul s-a avut grijă ca să

dispară aceste sărbători şi întâlniri, cum a dispărut şi la Albotina de lângă Vidin, iar astăzi

cei care ne mai amintim de semenea vremuri avem impresia că au fost vremuri de mare

belşug şi libertate. De atunci şi până în prezent, guvernanţii de la Belgrad indiferent că au

fost monarhişti, comunişti, naţionalişti, radicali, liberali sau democraţi ca azi, le-au purtat

sâmbetele românilor din Timoc fortându-i

să-şi schimbe până şi etnogeneza, să spună

că sunt vlahi în loc de „rumâni”.”

Și totuși, tradiția nu s-a pierdut.

În Timocul bugăresc, inimosul doctor

Ivo Gheorghief din Rabova, Președintele

Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria -

”AVE”, alături de Doamna Leda Videnova, Președinta

Uniunii Românilor/Vlahilor din Bulgaria - U.R./V.B și de

Dl. Ivan Juvetov, Directorul Centrului Cultural Român

din Vidin - C. C. R., au oganizat la locul sfânt, Albotina, de

ziua frâsânelului, cea de-a II-a ediţie a Festivalului

Folcloric „Sărbătoarea Folclorului Autentic Românesc”.

Concomitent cu această reală sărbătoare a artei

folclorice autentice româneşti, va fi vernisat un reviu de

porturi, obiceiuri şi tradiţii populare sud-dunărene”.

În ziua următoare, pe malul celălalt al Timocului,

după Sfânta Liturghie oficiată de părintele Boian, va fi

ținută manifestarea culturală “Festivalul Românilor de

Paşti la Mălainiţa“ organizată de Federația Rumânilor

din Sârbie la care vor participa urmatoarele ansambluri

folclorice:

- Ansamblul din Cobişnița şi Bucopcea,

- Ansamblul din Criveli,

- Interpreți de muzică românească din Pomoravlie şi Craina.

Graiul dulce ce ne infrățeste,/ Niciodată nu va fi uitat, /Căci în el se ascunde și trăiește,/ Tot ce-i mai

frumos și mai curat. /Pe câmpie și în munți răsună, /Glasul vitejesc clocotitor, /Care toate inimile

adună, /Pentru un destin nemuritor./ El este goarna ce vă auziți /Și spune tuturor ce-i despărțiți:/ Tot

ce e românesc nu piere!/ Și nici nu va pieri!/ Oricât vom îndura/ Jurăm să fie așa /Căci tot ce-i

românesc nu piere/ Și nici nu va pieri! /Românul știe să înfrunte ceasul greu /El crede în dreptatea lui

și-n Dumnezeu....

Jean Moscopol n.1903-d.1980

Regal folcloric la Albotina

de George Mitricof şi Marin Dumitru

În a doua zi a Sfintelor Paşte, în localitatea Albotina va avea loc cea de-a III-a ediţie a Festivalului folcloric al cântecului şi dansului autentic românesc. În această zonă mirifică, situată între satele bulgăreşti Rabova şi Gradet, este programat un festival de obiceiuri şi tradiţii populare pentru românii din Timocul bulgăresc. Amplele manifestări sunt organizate de AVE (Uniunea etnicilor români din Bulgaria – preşedinte dr. Ivo Gheorghiev), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România, prin Departamentul pentru relaţiile românilor de pretutindeni şi al altor asociaţii culturale din zonă. La acest megaconcert îşi vor da concursul formaţii artistice din România, Serbia şi Bulgaria. Într-un regal folcloric, rapsodul Ion Creţeanu (foto), împreună cu taraful de la Morunglav (judeţul Olt), va susţine un repertoriu original alcătuit din cântece vechi de prin secolul al XIX-lea. Mentorul unor asemenea întâmplări muzicale, dr. Ivo Gheorghiev, aprecia că acestea reprezintă o gură de oxigen pentru cei care locuiesc în această zonă. Cu convingerea că şi anul viitor, de Sfintele Paşte, la Albotina va fi aceeaşi emulaţie artistică, organizatorii se gândesc încă de pe acum ca la următoarele ediţii să invite cât mai multe formaţii artistice din ţările balcanice.