Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele Ave

Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele „AVE”, Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria.

"Binele romanilor din Bulgaria a plecat odata cu turcul, la 1877".

Dupa recensamintele oficiale, in satele de la sud de Dunare (din jurul Vidinului) si pana la granita cu Serbia, in Valea Timocului, ar locui circa 150.000 de "vlahi" si "romanofoni" - asa-zise "grupuri etnice", carora prietena si partenera noastra de aderare europeana Bulgaria, nu le da nici o importanta. In realitate, din numaratoarea intreprinsa chiar de asociatiile acestor "vlahi" rezulta ca numarul lor trece de 250.000. Si intr-un caz, si in altul, adevarul este cat se poate de simplu: asa-zisii "vlahi" sau "romanofoni" (dar niciodata "romani", in limbajul oficia

l bulgaresc!) sunt o minoritate etnica romaneasca. Ei nu sunt nici aromani, nici vlahi, sunt pur si simplu romani, urmasii tracilor romanizati care au populat candva marea provincie latina Tribalia. Traiesc pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, dar, din nefericire, ajunsi in zilele noastre, nu le este dat sa se bucure pe deplin ca sunt cetatenii unei tari membre a Ue. Bulgaria, mult laudata de oficialii de la Bruxelles pentru "progresele" ei in materie de drepturile omului si democratie, nu recunoaste, prin Constitutie, existenta minoritatilor etnice, ci doar a "grupurilor etnice" - ceea ce contravine Conventiei Cadru privind minoritatile a Uniunii Europene. Dintre aceste "grupuri", doar turcii si tiganii au partide politice si drepturi la educatie in limba materna, la viata culturala si religioasa. Pentru autoritatile de la Sofia, cei 250.000 de romani traitori in zeci de comunitati compacte, nici nu exista. Am fost la Vidin, la Ganzova si la Smardan si am vorbit olteneste, cu "fusei" si "ma dusei", cu multi sateni la fel de vrednici si de iuti ca fratii lor de la nordul Dunarii, in schimb Sofia imi spune mie, jurnalist roman, si Europei intregi, ca nu e adevarat, ca o minoritate romaneasca nu exista la sud de Calafat! Care sa fie explicatia? Aici e tot secretul: daca ar spune ca romanii sunt "romani", adica daca i-ar recunoaste ca minoritate etnica, Sofia ar fi nevoita sa finanteze si sa deschida scoli si licee in limba romana, biserici, edituri, ziare, posturi de radio si Tv etc. Asa cum a deschis statul roman pentru micile comunitati bulgare de pe teritoriul sau! Ca sa nu intre la cheltuiala, Bulgaria prefera sa bage capul in nisip, ca strutul, si sa poarte la brau, ca jandarmii regali de acum 70 de ani, foarfecele de taiat zavelcile si camesoaiele romanilor. Acesta este ceea ce propaganda oficiala numeste "modelul etnic bulgar".

Medicul Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe), un roman curajos din satul Rabova, a pus bazele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria (Ave), uniune cu sediul central la Vidin si cu membri si filiale din Timoc pana la Kozlodui, Silistra, Plovdiv (Pestera) si Sofia. Pentru indrazneala sa de a repune pe harta Bulgariei o importanta minoritate etnica, doctorul Gheorghiev a fost arestat, in 1994, sub acuzatia ridicola de "terorism si posesie de arme fara autorizatie" - "armele" fiind o pusca cu cremene, de muzeu, si cateva tevi de cupru pentru instalatii sanitare. Acum doi ani, la presiunile unui economist de la Sanepid, care nu vedea cu ochi buni implicarea sa in organizarea comunitatilor romanesti si nu-l scotea din "vlah imputit" si "mamaligar", a fost nevoit sa-si dea demisia. Cu greu si-a gasit o alta slujba. In urma cu un an, s-a aflat foarte aproape de moarte, dupa un infarct cardiac provocat de amenintarea unor "oameni de bine", ca va fi arestat ca agent al Bucurestiului. A stat cateva saptamani cu valiza la usa, iar un prieten apropiat era gata in orice clipa sa-i duca sotia si copiii la Ambasada Romaniei din Sofia.

"Noi suntem rumani"

- Cata vreme statul bulgar nu va recunoste ca minoritate etnica, ci doar ca simplu "grup etnic", care prin definitie nu poate revendica drepturi la viata etno-comunitara, care sunt obiectivele Uniunii Ave?

- In primul rand, vrem sa salvam si sa revendicam ceea ce am pierdut de-a lungul anilor: limba si credinta. Pentru ca limba si credinta sunt intr-o corelatie foarte stransa cu traditiile, obiceiurile si neamul. Poate suna pompos, dar neamul nostru romanesc, din sudul Dunarii, este un neam vechi si foarte puternic, format odata cu maramuresenii, cu oltenii, cu moldovenii, cu ardelenii si banatenii. Bulgarii ne numesc in continuare "vlahi", sau "slavi vorbitori de limba latina", dar asta este problema lor. Noi nu vrem sa ne numim "vlahi", pentru ca bunicii nostri spuneau: "Noi suntem rumani". Asa cum isi spun si romanii din Timocul sarbesc, de la Bor sau Malainita.

- In Razboiul de Independenta de la 1877-1878, zeci de mii de ostasi romani s-au jertfit pentru eliberarea fratilor bulgari. Ar fi fost de asteptat o minima recunostinta din partea lor. Cand a inceput, de fapt, raul pentru romanii din sudul Dunarii?

- Noi avem un proverb: "Binele a plecat odata cu turcul". Imediat dupa jugul turcului, scolile romanesti, permise de stapanirea otomana, au fost inchise sau transformate in scoli bulgaresti, si asa au ramas pana in ziua de azi. In anii `30 ai secolului trecut, guvernul regal de la Sofia a interzis folosirea limbii romane, chiar si in biserici. Interdictie care a fost legiferata de comunisti in 1947 si care a ramas valabila pana de curand. Pentru ca, spre lauda sa, Ips Dometian, mitropolitul de Vidin, a dezlegat din nou, in aceasta primavara, slujba in limba romana, dar numai in eparhia sa. Aceasta nu este o hotarare a parlamentului sau a guvernului, ci o decizie locala a unui ierarh luminat. Practic, Legea din 1947 nu a fost inca abrogata de autoritatile statului.

"Jandarmii bulgari aveau foarfecele

in dotarea standard a uniformei"

- Intr-o istorie a romanilor timoceni, se vorbeste de un "etnocid" practicat sistematic de autoritatile bulgare, dar si de cele sarbesti, impotriva neamului nostru, incepand cu anii `30 ai secolului trecut. Cum a fost?

- Ordinul a fost de asimilare totala a neamului romanesc si s-a aplicat cu o duritate comparabila cu aceea maghiara din Transilvania. Era considerat un mare pericol apartenenta la acest neam, si autoritatile au facut tot ce era mai josnic pentru a descuraja romanismul. Primul pas a vizat eliminarea portului national care-i diferentia pe romani de ceilalti. Navaleau jandarmii calari in targ la Vidin si taiau cu foarfecele poalele camesilor barbatilor si fustele (zavelcile) femeilor. Intr-atat de inraiti au fost pe tema aceasta, incat jandarmii aveau foarfecele in dotarea standard a uniformei, alaturi de pusca, sabie si bici din vana de bou - un alt instrument de "bagat mintile in cap" bietilor romani atunci cand erau auziti vorbind romaneste. Siguranta ii supraveghea in permanenta, si nu o data, agentii navaleau in casele taranilor, stalcindu-i in batai, atunci cand ii auzeau vorbind pe limba lor. Ca sa vorbesti romaneste in casa ta, cu femeia sau copiii tai, sa canti sau sa te rogi, era musai sa ai lampa stinsa, sa se creada ca dormi, altminteri te trezeai ca oamenii in uniforma sparg usa si intra peste tine. S-a ajuns la situatii incredibile. Spre exemplu, strabunica mea, pe cand avea 20 de ani, venea cu carul cu boi la targ, sa vanda cateva banite de grau. A oprit-o jandarmul si, fara prea multa vorba, i-a taiat ia, lasand-o cu sanii goi. Biata fata, umilita si speriata, si-a ascuns goliciunea cu smocuri de iarba, ca sa se poata intoarce acasa prin sate si sa se poata infatisa lui tatane-sau. Altadata, un taran de la noi din sat s-a dus la Dunare sa-si adape boii. Jandarmul, aflat de fata, avea misiunea sa-l urmareasca, sa nu cumva sa le vorbeasca boilor romaneste. Ajunsi la apa, boii nu si-au aplecat boturile sa bea, pentru ca nu intelegeau comenzile bulgaresti ale stapanului. Iar taranul nu indraznea sa porunceasca pe romaneste: "Bea, Floricel, bea, Magurene", stiindu-se supravegheat. In cele din urma, intr-un licar de mila pentru animale, cand si-a dat seama ca boii nu inteleg decat romana, jandarmul s-a dus mai incolo, sa nu-l auda pe badea Vasile cum isi indemna plavanii sa bea in limba interzisa. Caci daca l-ar fi auzit, era obligat sa-l aresteze.

- In afara unui scurt razboi in 1913, Romania si Bulgaria nu au avut multe motive de dusmanie. In timpul regimului comunist, tarile noastre aveau relatii "fratesti". De unde atata ura impotriva romanilor?

- Bulgarii, pe timpul turcilor, au fost un popor umilit, lipsit de drepturi. Sute de ani au fost obligati sa-si schimbe religia, numele si limba. Li se interzicea sa vorbeasca bulgareste, erau fortati sa-si abandoneze identitatea. Astfel, au invatat numai rele de la stapani. Ca urmare, cand s-au vazut eliberati, au aplicat asupra noastra ceea ce au invatat de la turci.

"Fostul lider comunist, Todor Jivkov,

era roman dupa mama"

- Sa revenim la actualitate. Cand ati inceput sa va organizati pentru a va cere drepturile de minoritate etnica si ce ati obtinut pana in prezent?

- In 1991, a fost infiintata "Comunitatea Romanilor din Bulgaria", al carei membru fondator sunt, iar in 1992, "Asociatia Vlahilor", considerate atunci un mare act de curaj si entuziasm romanesc. Asociatia a editat multi ani o publicatie bilingva, "Timpul", la care era abonat pe viata, insusi fostul lider comunist Todor Jivkov. In paranteza fie spus, Jivkov era roman dupa mama, la partidele de vanatoare cu Ceausescu n-avea nevoie de translator, vorbea bine romaneste. Din pacate, asta nu ne-a ajutat prea mult, liderul romano-bulgar nu a facut nimic pentru pastrarea identitatii noastre nationale. In fine, in anul 2003, am pus bazele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria, o organizatie cu impact larg in randul romanilor, a carei seriozitate a fost apreciata si de Departamentul Romanilor de Pretutindeni, de pe langa Ministerul de Externe din Bucuresti.

- Cum colaborati cu Departamentul Romanilor de Pretutindeni?

- Noi lucram foarte bine cu acest departament. Am primit ajutoare pentru dotarea cu birotica a Uniunii, pentru organizarea unor actiuni culturale romanesti, pentru crearea filialelor din toata tara, dar mai ales pentru organizarea scolilor de duminica din satele noastre. Intregul material didactic, calculatoarele (desigur inca insuficiente), manualele si tot ce mai e necesar pentru cele 17 scoli pe care le-am deschis pana acum in casele unor invatatori pensionari, care s-au oferit sa gazduiasca peste 700 de pui de romani dornici de invatatura, ne-au fost trimise de la Bucuresti. Faptul ca partea bulgara a permis, scrasnind din dinti, aceste relatii, este laudabil. E un pas important catre momentul cand speram ca va fi dreptate si pentru noi in tara asta, in care vrem sa traim, si ai carei cetateni loiali suntem. Dar pana cand Bulgaria va lua in serios Conventia Cadru a Ue si va intelege ca are obligatia sa deschida scoli de stat, sa finanteze editarea de manuale, ziare si reviste pentru minoritatea etnica romana - asa cum face Romania pentru minoritatile sale, inclusiv pentru cea bulgara - sunt bune si scolile de duminica. Aici, ca pe timpul lui Antim Ivireanu, vin pruncii satelor sa cante, sa graiasca si sa se roage in limba lui Eminescu. Ceea ce nu s-a mai intamplat de pe timpul turcului.

"Cand va lumina soarele si pentru noi?"

- Stiu ca ati trimis scrisori peste tot. Ati primit vreun raspuns?

- Am scris la Sofia, la Bucuresti si la Bruxelles, si am spus tuturor care este drama noastra. De la Sofia, am primit raspuns de la vicepresedintele Parlamentului, profesorul Ognean Ghirgikov, care a spus ca planul nostru e frumos, ca scolile in limba romana sunt interesante, dar am fost intrebati cu cinism, daca avem bani sa le sustinem. E limpede ca Sofia nu gandeste europeneste, nu si-a schimbat optica, e ceva inradacinat in mentalitatea lor cu privire la romani. De la Bucuresti, am primit si continuam sa primim ajutoarele necesare, iar de la Bruxelles, n-a sosit inca nici un semn. Se spune ca marii calugari aromani, Chiril si Metodiu, creatorii alfabetului chirilic de la sfarsitul primului mileniu crestin, s-au dus la Papa de la Roma si i-au cerut dezlegare pentru introducerea noului alfabet in bisericile din Est, intreband retoric: "Eminenta Voastra, oare soarele nu lumineaza egal pentru toata lumea? Cand va lumina si pentru noi, cei din Rasarit"? Si Papa le-a dat dezlegare sa foloseasca alfabetul slav. Noi, romanii din Bulgaria, la randul nostru, am ajuns sa ne intrebam, cu privirea indreptata spre capitala tarii noastre Sofia: "Domnilor guvernanti, oare nu lumineaza soarele si pentru noi pe pamant, ca pentru toata lumea?".

Lui Ivo Gheorghiev ii puteti scrie la e-mail: ifg@abv.bg Telefon : BG:00359.8888.31.873 sau Ro:0767.368.190. Donatiile de carti romanesti, de manuale, Cd-uri si orice material cultural si educational sunt binevenite. Ele pot fi trimise pe adresa redactiei noastre sau direct in Bulgaria, la Uniunea Etnicilor Romani, str. Tzar Mahail III Sisman nr. 57, cod 3700 Vidin.

Războiul din 1877-1878

Războiul pentru Independenţa României dintre anii 1877-1878 a fost un pas important spre unificarea deplină. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus pentru a-şi declara independenţa faţă de cele două mari puteri (puterea suzerană era Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Ţarist) şi a devenit un actor important în Balcani.

În 1866 prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obţinerea independenţei. În 1877 Carol a condus forţele armate române într-un război de independenţă plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881.

Evoluţiile care au anticipat intrarea efectivă a ţării noastre în luptă au reprezentat nu numai un îndelungat şi asiduu efort al conducerii politice române pentru închegarea unei eventuale alianţe militare a popoarelor balcanice, aflate sub dominaţia Înaltei Porţi, dar şi un real sprijin acordat emigraţiei revoluţionare bulgare şi sârbe care lupta pentru eliberarea propriilor popoare. Mai mult, din cauza atitudinii politice ameninţătoare a Imperiului Otoman, sprijinul României a trebuit acordat în cel mai mare secret. Între altele menţionăm că Înalta Poartă refuzase statului român dreptul de a bate monedă, de a acorda decoraţii şi dreptul de a se numi “România” şi din cauza faptului că acesta permitea înarmarea şi organizarea cetelor de bulgari şi sârbi pe teritoriul său.

Acţiunea de susţinere a dezideratelor naţionale bulgare dura de mai multe decenii, cunoscute fiind acordarea de către cercurile conducătoare şi populaţia românească de azil emigranţilor bulgari, permisiunea de a forma organizaţii precum Comitetul Central Revoluţionar Bulgar de la Bucureşti, oferirea de modele de dezvoltare culturală, amplificarea dezideratelor bulgăreşti prin presa românească pentru a fi cunoscute de către întreaga Europă, etc. În final, România a luat poziţie deschisă faţă de situaţia din Bulgaria protestând la 20 iulie 1873, pe lângă Marile Puteri europene faţă de starea în care se afla poporul bulgar: „Ororile, al căror teatru au fost şi sunt încă provinciile bulgare ale Turciei, nu mai înseamnă astăzi o taină pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amănunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantând autenticitatea acestor informaţii. Este o situaţie plină de primejdii şi ar fi imposibil să ne facem cea mai mică iluzie în această privinţă; căci nu ştiu ce guvern ar putea să reziste multă vreme sentimentelor de revoltă a unei întregi populaţii care îşi vede fraţii şi coreligionarii masacraţi şi bunurile lor distruse. Şi astăzi, când mii de bulgari şi chiar români sunt ucişi, când în Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocităţi, Europa creştină nu găseşte în forţa sa, în regulile civilizaţiei, în legile umanităţii, alte mijloace să vină în ajutorul acestor nefericite populaţii decât o tăcere insultătoare?”.

În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relaţiile dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman s-au deteriorat, prevestind izbucnirea războiului, guvernul român a apreciat că era imperios necesar să se ajungă la o înţelegere cu cel dintâi. Cu toate insistenţele Domnitorului Carol şi ale marelui om politic Ion C. Brătianu de a încheia un tratat general care să cuprindă nu numai probleme militare, ci care să asigure şi recunoaşterea independenţei României şi să garanteze integritatea tuturor fruntariilor ţării, dorinţa Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care să evite chestiunile politice şi să permită armatei ţariste să traverseze teritoriul României, ceea ce a dus la încheierea Convenţia din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial să respecte „integritatea existentă” şi „drepturile politice” ale României. Ratificarea Convenţiei a fost urmată la scurt timp de implicarea decisă a ţării noastre în evenimente, prin declaraţia de război adresată Imperiul Otoman, urmare a generării unei stări conflictuale „de facto” de către acesta pe întreaga linie a Dunării. La 9 mai Adunarea Deputaţilor a votat actul Independenţei,iar a doua zi, la 10 mai 1877, aceasta a fost proclamată prin sancţionarea de către domnitor şi promulgarea în Monitorul Oficial. Proclamarea independenţei era expresia voinţei tuturor românilor, dar în capitalele europene gestul României a fost privit diferit în funcţie de interesele particulare ale respectivelor state. Se încheia o etapă istorică, dar trebuia parcursă o alta, aceea a obţinerii recunoaşterii independenţei pe câmpul de luptă pentru a putea fi impusă Porţii Otomane, singura cale de urmat în situaţia dată.

Războiul ruso-otoman a început în primăvara anului 1877 şi s-a desfăşurat pe 2 fronturi: unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armatele ruse a luptat armata română, la solicitarea expresă a Curţii de la Sankt-Petersburg, dar şi sârbi, muntenegreni şi bulgari, organizaţi în trupe de voluntari pe teritoriul României. Principalele operaţiuni s-au desfăşurat în Balcani. Dealtfel, utilizarea teritoriului românesc de către armata rusă avea un rol definitoriu în planurile făcute de Imperiul Ţarist.

Un tratat de alianţă militară între Rusia şi România nu a existat, dar a devenit o realitate prin îndeplinirea de către armata română a unor operaţiuni militare în lunile aprilie-iulie 1877, care au constat în ocuparea unor dispozitive de apărare în lungul Dunării de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea în Oltenia a 4 divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre şi imobilizarea unor forţe turceşti care nu au putut astfel interveni în sectorul unde ruşii forţau Dunărea, dar şi înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetăţii Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la Plevna.

Pe 6-7 august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în luptă a armatei române. Trei divizii româneşti au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea ei, ceea ce a însemnat o importantă jertfă pentru ţara noastră.

În octombrie trupele române au luat parte la luptele de la Teliş-Gorni-Dubnik şi Semeraţ-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes nemijlocit românesc în noiembrie 1877. La 28 noiembrie armata română cucerea fortificaţiile de la Opanez pentru ca în prima parte a lunii ianuarie, divizia română a II-a infanterie să elibereze vatra românească a Vidinului. Aceasta, împreună cu întreaga Vale a Timocului era strâns legată de România, prin numeroasa sa populaţie românească (vlahă) aflată în contact neîntrerupt de-a lungul timpului şi în pofida tuturor vicisitudinilor istorice cu malul stâng al Dunării, cu patria-mamă. O demonstrează şi primirea pe care Primarul Vidinului şi locuitorii săi au făcut-o armatei române şi principelui Carol, care a fost una extrem de entuziastă. La 23 ianuarie 1878 Imperiul Otoman a cerut armistiţiul care s-a încheiat la Kazanlîc.

România a participat la război cu o armată de 58700 oameni şi 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieţi omeneşti s-au ridicat la peste 10000 persoane. Curajul şi abnegaţia cu care au luptat românii au fost apreciate în repetate rânduri în presa românească, în presa străină şi de către personalităţi europene precum marchizul Gramez de Wardes, Prinţul Gorceakov sau Izzet Fuad Paşa. Edificatoare în acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogălniceanu din scrisoarea trimisă către agentul diplomatic al României la Viena, Ion Bălăceanu, care spunea: "România a participat la războiul din 1877-1878 în modul cel mai activ şi mai onorabil, ea a adus servicii de seamă acţiunii militare dusă în comun. În timpul cât s-au purtat lupte, România a avut în chip notoriu şi oficial rolul unui stat aliat şi nu a precupeţit nimic pentru a-şi îndeplini cu lealitate acest rol."

Românii aduseseră un aport militar foarte important, în anumite momente hotărâtor pentru campania antiotomană, în interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semilună, care a uşurat şi a scurtat durata războiului. Cu toate acestea, delegatul guvernului român nu a fost admis să participe la negocierile de armistiţiu şi de pace, care s-au încheiat prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano, lângă Constantinopol, la 19 februarie 1878. Principatele Unite Române, Serbia şi Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă. Totodată se hotăra autonomia administrativă a Bosniei şi Herţegovinei. Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urmă îşi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, pierdută pe nedrept, în opinia Curţii de la Sankt-Petersburg, la 1856.

Tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în beneficiul Imperiului Ţarist, îndeosebi prin apariţia unui aşa-numit Principat autonom al Bulgariei, în realitate un cap de pod al tradiţionalelor interese ruseşti în zona Strâmtorilor, căruia i se atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula Balcanică. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele păstrării echilibrului de forţe paneuropean.

Ca urmare, în iulie 1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. Principatele Unite Române (şi Serbia) nu erau admise să participe decât cu rol consultativ pe motiv că independenţa acestora nu fusese încă recunoscută "de jure". Primul-ministru român, Ion C. Brătianu şi ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu au reprezentat România la Berlin şi au susţinut poziţia ţării conform "dreptului cel vechi" şi jertfelor făcute în război. Expunerea delegaţilor români nu a fost luată însă în consideraţie.

Prin Tratat s-a recunoscut independenţa României în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia de la est de Silistra - sud de Mangalia. Opoziţia categorică a delegaţiei ţariste, lesne de înţeles prin prisma intereselor sale urmărite sub stindardul înşelător al panslavismului, a dus la eşecul intenţiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra, traseul definitiv la frontierei româno-bulgare urmând a fi stabilit abia în 1880 de către o comisie internaţională. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail - reveneau Rusiei, însă Tratatul de la Berlin nu a pus în legătură revenirea Dobrogei la România cu cedarea celor trei judeţe mai sus-amintite. O va face însă Curtea imperială de la Sankt-Petersburg, prin forţarea unui "schimb" de teritorii, care nu i-au aparţinut niciodată de drept, stârnind revolta unanimă a clasei politice româneşti faţă de cedarea Bugeacului în schimbul Dobrogei de Nord, stare de fapt speculată ulterior de istoriografia bulgară pentru a demonstra aşa-zisa lipsa de dorinţă a românilor pentru a prelua teritoriul "eminamente bulgăresc" dintre Dunăre şi Marea Neagră, posesiune politică românească pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Participarea României la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor populaţii balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la evoluţia acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului naţional.

TRADIȚII ROMÂNEȘTI RENĂSCUTE ÎN TIMOC

La câțiva kilometri de Vidin se află ruinele unei mănăstiri săpate în stâncă de pe

vremea lui Srațimir și a țarinei Ana. La poiana Albotina, aflată la poalele stâncilor, se

întâlneau românii din satele din județul Vidin în fiecare an de „ziua frâsânelului”, în a doua zi

de Paște, unii venind de la zeci de kilometri!

Mănăstirea mai era numită și “cetatea latină” de la Albotina și pe aici a trecut vestitul

Baba Novac, român timocean din zonă, devenit cunoscutul general al lui Mihai Viteazul și

tot aici a fost unul din locurile de ascunzătoare ale celebrului haiduc de la începutul

deceniul 5 al secolului al XIX – lea Stoian Stângă, pe numele lui adevărat Gheorghe

Obedean, născut în Satul Nou al Banatului la 1807, erou al unor balade cântate și astăzi,

pânã “mai ieri-alaltãieri”, în ținutul Vidinului și în zona învecinată a Crainei Negotinului (în

Serbia) și executat de turci la “Târgul de boi” din afara Vidinului în 1844.

Scria Sandu Cristea Timoc: “Am uitat să vă mai spun că încă de când eram copil, de pe

la vreo 7 ani, jandarmeria sârbească era prezentă în sat şi ne interzicea să ne adunăm la

sărbătorile noastre câmpeneşti care se ţineau după ritualuri străvechi din epoca

primitivismului nostru în onoarea unor flori cum erau bujorul, liliacul, frâsânelul, şi altele.

Am fost întorşi din drum tocmai când urcam spre platoul ce se numea Poieniţi, o palmă

de pământ ca un disc ce se ridica drept deasupra Timocului şi de unde se vedea Dunărea

şi vapoarele care alunecau pe ea. Aici veneam cu carele pline cu bunătăţi, se întindeau

2

mesele, cântau lăutarii şi se întâlneau români din trei ţări, din „Sârbie, Bugărie şi

Rumânie”. Sărbătoarea aceasta a liliacului cădea la vreo săptămână după Paşti şi platoul

era plin de omenire ca la un bâlci de odinioară. Încetul cu încetul s-a avut grijă ca să

dispară aceste sărbători şi întâlniri, cum a dispărut şi la Albotina de lângă Vidin, iar astăzi

cei care ne mai amintim de semenea vremuri avem impresia că au fost vremuri de mare

belşug şi libertate. De atunci şi până în prezent, guvernanţii de la Belgrad indiferent că au

fost monarhişti, comunişti, naţionalişti, radicali, liberali sau democraţi ca azi, le-au purtat

sâmbetele românilor din Timoc fortându-i

să-şi schimbe până şi etnogeneza, să spună

că sunt vlahi în loc de „rumâni”.”

Și totuși, tradiția nu s-a pierdut.

În Timocul bugăresc, inimosul doctor

Ivo Gheorghief din Rabova, Președintele

Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria -

”AVE”, alături de Doamna Leda Videnova, Președinta

Uniunii Românilor/Vlahilor din Bulgaria - U.R./V.B și de

Dl. Ivan Juvetov, Directorul Centrului Cultural Român

din Vidin - C. C. R., au oganizat la locul sfânt, Albotina, de

ziua frâsânelului, cea de-a II-a ediţie a Festivalului

Folcloric „Sărbătoarea Folclorului Autentic Românesc”.

Concomitent cu această reală sărbătoare a artei

folclorice autentice româneşti, va fi vernisat un reviu de

porturi, obiceiuri şi tradiţii populare sud-dunărene”.

În ziua următoare, pe malul celălalt al Timocului,

după Sfânta Liturghie oficiată de părintele Boian, va fi

ținută manifestarea culturală “Festivalul Românilor de

Paşti la Mălainiţa“ organizată de Federația Rumânilor

din Sârbie la care vor participa urmatoarele ansambluri

folclorice:

- Ansamblul din Cobişnița şi Bucopcea,

- Ansamblul din Criveli,

- Interpreți de muzică românească din Pomoravlie şi Craina.

Graiul dulce ce ne infrățeste,/ Niciodată nu va fi uitat, /Căci în el se ascunde și trăiește,/ Tot ce-i mai

frumos și mai curat. /Pe câmpie și în munți răsună, /Glasul vitejesc clocotitor, /Care toate inimile

adună, /Pentru un destin nemuritor./ El este goarna ce vă auziți /Și spune tuturor ce-i despărțiți:/ Tot

ce e românesc nu piere!/ Și nici nu va pieri!/ Oricât vom îndura/ Jurăm să fie așa /Căci tot ce-i

românesc nu piere/ Și nici nu va pieri! /Românul știe să înfrunte ceasul greu /El crede în dreptatea lui

și-n Dumnezeu....

Jean Moscopol n.1903-d.1980

Regal folcloric la Albotina

de George Mitricof şi Marin Dumitru

În a doua zi a Sfintelor Paşte, în localitatea Albotina va avea loc cea de-a III-a ediţie a Festivalului folcloric al cântecului şi dansului autentic românesc. În această zonă mirifică, situată între satele bulgăreşti Rabova şi Gradet, este programat un festival de obiceiuri şi tradiţii populare pentru românii din Timocul bulgăresc. Amplele manifestări sunt organizate de AVE (Uniunea etnicilor români din Bulgaria – preşedinte dr. Ivo Gheorghiev), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România, prin Departamentul pentru relaţiile românilor de pretutindeni şi al altor asociaţii culturale din zonă. La acest megaconcert îşi vor da concursul formaţii artistice din România, Serbia şi Bulgaria. Într-un regal folcloric, rapsodul Ion Creţeanu (foto), împreună cu taraful de la Morunglav (judeţul Olt), va susţine un repertoriu original alcătuit din cântece vechi de prin secolul al XIX-lea. Mentorul unor asemenea întâmplări muzicale, dr. Ivo Gheorghiev, aprecia că acestea reprezintă o gură de oxigen pentru cei care locuiesc în această zonă. Cu convingerea că şi anul viitor, de Sfintele Paşte, la Albotina va fi aceeaşi emulaţie artistică, organizatorii se gândesc încă de pe acum ca la următoarele ediţii să invite cât mai multe formaţii artistice din ţările balcanice.

Prima bibliotecă românească din Balcani

Vidin, Bulgaria/TimocPress/marţi, 23 iunie 2009/ - În predoslovia Molitvenicului, tipărit la Câmpulung în 1635, domnitorul cărturar Matei Basarab aruncă repede o privire în ograda domniei sale, unde constată că „e foamete şi sete, nu însă de pâine şi apă, ci de vădită hrană şi adăpare sufletească”, adică de carte. Şi găseşte şi pricina „împuţinării cărţilor”: „desele năvăliri şi împresurări ale diferitelor popoare”, dar şi remediul: „unei astfel de foamete prea amare, să-i potolim truda. Şi am priceput, deci, că răul a venit din pricina sărăciei cărţilor […], iar prin înmulţirea acestora va dispare acel rău”.Păstrând proporţiile, peste ani, medicul Ivo Filipov Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria „Ave”, a sesizat şi el acelaşi rău: lipsa cărţii româneşti în zona Vidinului pentru românii de aici şi a unei biblioteci funcţionale. Între numeroasele sale iniţiative privind acordarea de minime drepturi consângenilor săi, sintetizate într-un Memorandum adresat ofocialităţilor bulgare şi româneşti (două state membre ale Comunităţii Europene, obligate, ca atare, să respecte legislaţia europeană privind drepturile minorităţilor naţionale), Ivo Filipov Gheorghiev, ajutat benefic de soţia sa, Lucica, a înscris şi crearea unei biblioteci de carte românească în Vidin. Pe tăcute, dar sârguincios, a solicitat şi obţinut donaţii de carte din România şi, astfel, s-a creat un prim embrion. O încercare de creare de fond de carte românească se datorează lui Ivan Juvetov, directorul Centrului Cultural din Vidin, dar spaţiul foarte mic nu i-a permis crearea unei biblioteci în sensul real al cuvântului. Cele circa 75 de volume existente în Centrul său le-a transferat bibliotecii recent înfiinţate.

Spre a acorda importanţa cuvenită unei asemenea iniţiative, Ivo Filipov Gheorghiev a inaugurat oficial biblioteca românească, adăpostită la sediul AVE, sâmbătă 13 iunie 2009, în preajma zilei de intrare în eternitate a „omului deplin al culturii româneşti”, adică a lui Eminescu. Au participat oficialităţi româneşti (ataşatul cultural al Ambasadei României din Sofia, Grigore Gherceanu, consulul României la Sofia, Silviu Catană, reprezentantul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Mircea Gherboveţ), personalităţi culturale şi ştiinţifice din România (aromânul Lascu Stoica, conf. univ. dr. la Universitatea „Ovidiu” din Constanţa, meglenoromânul Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale, filiala Constanţa, prof. dr. Robert Stănciugel, discipolul lui Gheorghe Zbuchea şi coorganizatorul acestei manifestaţii, prof. dr. Marian Barbu şi prof. dr. Tudor Nedelcea din Craiova, prof. univ. dr. Nicu Vintilă de la Universiatea „Spiru Haret”, dr. Dorel Bondoc, arheolog la Muzeul Olteniei, solistul de muzică populară I. Creţeanu, prof. Dan Vană din Calafat). Din partea românilor din Bulgaria au participat Ivan Juvetov, directorul Centrului Cultural din Vidin, membrii ai Uniunii „AVE”, octogenarul poet român Milan Anghelov Cosoveanu şi numeroşi studenţi ai filialei din Vidin a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. În acest mod, spiritul marelui reformator al învăţământului românesc, Spiru Haret, s-a extins şi asupra românilor din Bulgaria. Au lipsit, fără motivaţie, ceilalţi lideri ai românilor din Bulgaria şi chiar oficialităţi bulgare locale (prezente, totuşi, la alte manifestări iniţiate de etnicii români).

Inaugurarea Bibliotecii, cu numele „Albotina”(nume venerat de românii din Bulgaria), a prilejuit desfăşurarea ad-hoc a unei mese rotunde, cu laude şi critici, dar şi propuneri înţelepte. S-a propus, printre altele, ca în această bibliotecă românească să existe şi carte bulgară, cursuri universitare şi de învăţare a limbii române, să se studieze posibilitatea găsirii unui spaţiu mai mare; în Memorandumul amintit, se cerea un sediu pentru Casa Românească din Vidin ( propunere luată în obiectiv de conducerea Universităţii „Spiru Haret”). S-a propus, de asemenea, reînfiinţarea Institutului Cultural Român, din perioada interbelică, condus de Vasile Stoica, clase pilot pentru învăţarea limbii române, program de training pentru atragerea de fonduri europene şi româneşti, organizarea lunară de acţiuni ştiinţifice şi culturale propuse de studenţii români din Bulgaria, editarea unui CD cu muzica românilor din Timocul bulgăresc etc.

Criticile au fost reţinute şi mai mult sub formă de recomandări, aşa cum era şi firesc. Laudele au fost îndreptăţite, mai ales la adresa Uniunii Etnicilor Români AVE şi a lui Ivo Filipov Gheorghiev. Au fost apreciate iniţiativele Fundaţiei „Scrisul Românesc” care are un program editorial special pentru românii din jurul României, prin celebra colecţie „Români uitaţi”, dar şi prin tipărirea şi donarea altor cărţi bilingve (româno-bulgare sau româno-sârbe) pentru românii din sudul Dunării pentru ca aceştia să poată citi şi scrie în limba română (aici este un fenomen curios: românii ştiu să vorbească limba română în grai oltenesc sau bănăţean – Timocul sârbesc – dar nu cunosc încă alfabetul latin). De altfel, Fundaţia „Scrisul Românesc” a iniţiat şi organizat primele trei ediţii ale Simpozionului Internaţional „Latinitate şi Românitate în U.E.”, finalizate prin tipărirea acestor comunicări în volume, sub egida Academiei Române, creând cadrul legal de dezbatere privind identitatea naţională a românilor din Ucraina, R. Moldova, Bulgaria, Serbia, etnonimul vlah/român sau „limbă” (?!) moldovenească, vlahă sau aromână. Şi tot la iniţiativa Fundaţiei „Scrisul Românesc” s-a creat Centrul de Studii pentru Comunităţile de Români din Balcani, care reuneşte organizaţii şi asociaţii din Bulgaria şi Serbia, propunându-şi promovarea drepturilor minorităţii române din Valea Timocului în sensul respectării riguroase a dispoziţiilor juridice şi constituţionale din ţările de care aparţin şi a celor preluate din Convenţia Cadru a Uniunii Europene privind protecţia minorităţilor naţionale şi să colaboreze în domeniul cultural, publicistic şi de organizare în comun a unor manifestări dedicate istoriei, culturii şi tradiţiilor româneşti.

Inaugurarea acestei biblioteci româneşti la Vidin este, după cum au afirmat vorbitorii, un autentic act de cultură (Marian Barbu), este, de fapt, prima bibliotecă românească din Balcani creată după 1944 (Stoica Lascu). Este un pas mic pentru etnicii români din Bulgaria, dar destul de mare pentru ideea de românitate. Iar îmbogăţirea acestei biblioteci cu alte comori spirituale depinde acum numai de românii din Ţară, fie oficialităţi, ONG sau simpli donatori de carte.

Dacă pe frontispiciul bibliotecii din Teba stă scris „ Cartea – leac pentru suflet”, iar pe uşa bibliotecii domnitorului martir Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Hurezu stă scris „ Bibliotecă de hrană dorită sufletească, această casă a cărţilor îmbie prea înţeleaptă îmbelşugare”, Biblioteca românească din Vidin este cel mai bun leac şi hrană deopotrivă pentru sufletul românilor din Bulgaria.

TUDOR NEDELCEA

Scrisoarea romanilor din Bulgaria catre premierul Stanisev

La 19 septembrie 2007, premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, s-a aflat la Sofia unde a participat la deschiderea reprezentantei Mobexpert din capitala Bulgariei. Cu aceasta ocazie, premierul roman s-a intalnit cu omologul sau bulgar Serghei Stanisev, cu care a discutat problemele de cooperare bilaterala. La sfarsitul dejunului de lucru oferit de premierul bulgar, Tariceanu a aratat ca problemele cu care se confrunta cele doua tari sunt asemanatoare. "Problemele noastre au fost similare, de la componenta de pre-aderare la cea de post-aderare. As spune ca ne confruntam cu aceleasi probleme, dar si cu aceleasi dezastre naturale", a afirmat Tariceanu. El a subliniat ca este de datoria celor doi demnitari sa incerce "ca relatiile politice sa ajute la dezvoltarea relatiilor economice". Cu aceasta ocazie, premierului bulgar i-a fost transmisa o scrisoare in care etnicii romani din Bulgaria se plang de greutatile intampinate, scrisoare din care reproducem principalele fragmente in randurile ce urmeaza. Intertitlurile apartin redactiei. Asimilarea romanilor In ciuda existentei romanilor (vlahilor) de cateva mii de ani in Bulgaria si a loialitatii lor fata de legislatia si Constitutia bulgara, consideram ca impotriva acestora a fost aplicat procesul de asimilare din partea mai multor guverne. Fapt care reiese si din statisticile realizate in Bulgaria. Credem ca, in calitate de cetateni ai Republicii Bulgaria, respectiv ai Europei, este inadmisibil ca noi romanii (vlahii) sa nu avem posibilitatea sa invatam limba materna in scoli, conform legislatiei Bulgariei si a principiilor europene cuprinse in Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale. Ne manifestam dorinta, in acord cu cea a parintilor si a copiilor din etnia noastra, sustinuta cu semnaturi din partea parintilor, pentru invatarea limbii materne in scoli. Solicitam sprijinul dumneavoastra in vederea introducerii invatamantului in limba romana in localitatile cu populatie predominant romaneasca, acolo unde exista cereri in acest sens, precum si deschiderea unui liceu pentru invatarea limbii romane la Vidin, care este si centrul geografic al celor treizeci si doua de sate cu populatie predominant romaneasca (vlaha). Prin acest act, avem ca scop stoparea procesului de asimilare si, in acelasi timp, contam pe dumneavoastra si noua gandire europeana in statul nostru, in vederea respectarii cerintelor etniei noastre de a-si conserva propria ei valoare etnica si culturala. Respect, nu "integrare" Din raspunsurile multiple ale scrisorii noastre din partea unor institutii de stat, constatam ca ne lovim mereu de termenul "integrarea" minoritatilor. Aici, probabil aveti in vedere unele minoritati care au fost izolate din comunitate, precum rromii. In cazul nostru, al minoritatii romane din Bulgaria, situatia este diferita, deoarece noi - care facem parte din minoritatea romana (vlaha) - credem ca suntem destul de bine integrati si, ca exemplu, va amintim de numerosi mari savanti si politiceni din ultimele decenii. Prin urmare, integrarea nu este o prioritate pentru noi, noi avem nevoie sa ni se asigure cadrul propice pastrarii noastre ca si etnie si dorim sa fie oprit procesul de asimilare, deoarece suntem convinsi ca acesta exista inca si continua sa-si faca victimile absurde. Aceasta ar trebui sa fie politica statului. In ceea ce priveste minoritatile nationale, statul ar trebui sa ajute minoritatile sa-si pastreze valorile, nu sa le integreze si, ca sa fiu mai exact, este vorba de minoritatile care nu au nevoie de integrare. Tratament superficial In scrisoarea de raspuns a Consiliului Ministerial, la pagina a doua scrie "in Republica Bulgaria, Conventia-cadru trebuie sa fie aplicata tuturor cetatenilor, care au ales sa fie tratati ca parte dintr-o anumita comunitate etnica, religioasa sau lingvistica". Va asigur ca, si in acest caz, problema se trateaza superficial si unilateral. Noi nu dorim sa fim tratati si integrati, ci tocmai invers, adica sa fim primiti ca o parte din societatea bulgara. Prin termenul tratati noi intelegem ca am fi supusi unor relatii mai speciale, dar discriminarea, chiar si pozitiva, produce urmari negative in societate si chiar cei care sunt supusi la discriminare pozitiva nu o doresc. Ca exemplu: populatia de culoare din SUA. In statul nostru, discriminati pozitiv erau rromii, iar acum vedem urmarile negative prin refuzul lor de a-si plati curentul in cartiere etc. Reprezentantii Ministerului Culturii sunt ferm convinsi ca in Republica Bulgaria nu exista romani. Domnii probabil nu stiu sau nu sunt bine informati, dar pentru aceasta noi nu avem nici o vina. Chiar si in raportul Republicii Bulgaria catre Consiliul Europei se vorbeste de populatia tracica. In Preambul se mentioneaza ca populatiile slava si tracica se aflau pe teritoriul acesta cand a venit Han Asparuh cu bulgarii din Asia si ca aici s-a format mai tarziu statul bulgar, dar din istorie stim ca slavii au venit pe aceste meleaguri mai tarziu. Pamantul nostru a fost populat de traci, fapt ce apare si in izvoarele istorice grecesti, fiind intarit si in zilele noastre, cand zilnic se fac descoperiri arheologice ca dovada a existentei acestora. Etnia romana s-a format din traci si romani, asa ca populatia tracica autohtona este formata aici, respectiv, noi etnicii romani (vlahi) existam. Graiul care se vorbeste in regiunea Vidinului si de-a lungul Dunarii este caracteristic regiunii in care este utilizat, dar acest lucru nu inseamna ca nu este romanesc (vlah), precum incearca sa ne convinga unii. Mentionam ca in regiunea Vidin exista 32 de sate cu masa compacta romaneasca, iar acest fapt se poate dovedi stand de vorba cu populatia respectiva. Presedinte AVE Dr. I. F. Gheorghiev

MEMORANDUM

PRIVIND DREPTURILE ROMÂNILOR (VLAHILOR) DIN BULGARIA ŞI SERBIA, CONFORM CONVENŢIEI-CADRU PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR MINORITĂŢILOR, RATIFICATĂ DE ŢĂRILE MEMBRE, ADOPTAT ÎN CADRUL SIMPOZIONULUI ORGANIZAT DE APLOMB-CALAFAT ŞI „AVE” UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA CU TITLUL „ROMÂNII DIN BALCANI ŞI LEGISLAŢIA EUROPEANĂ”, CALAFAT, 17- 18. 11. 2008.

Participanţii la simpozion cer asigurarea unui imobil , în regim de urgenţă, în Vidin şi în oraşele centre de regiuni din Timocul Sîrbesc, dotat cu spaţii adecvate pentru învăţământ şi cultură în care să-şi desfăşoare activitatea organizaţiile etnicilor români (vlahi).

De asemenea, participanţii solicită pentru următoarele domenii:

A. ÎNVĂŢĂMÂNT

1. Limba română să fie studiată în şcoli ca limbă maternă (disciplină obligatorie) (cf. decretului nr. 4 din 2002 privind studierea limbii materne-Bg şi a Legii pentru apărarea drepturilor omului şi minorităţilor din 2002, în zonele cu populaţie românească din Serbia).

2. Oficierea slujbei religioase să se facă în limba maternă (limba română) în parohiile cu populaţie majoritară românească.

3. Un liceu cu predare în limbile română şi engleză la Vidin şi Bor.

4. O filială a unei Universităţii la Vidin şi Bor cu finanţare de la bugetul statului român.

5. Anul pregătitor pentru studenţii din Bulgaria si Serbia care urmează să studieze în România să se facă în filialele din Vidin si Bor.

6. Un centru de perfecţionare în domeniile: învăţământ, management, fundamentare de proiecte etc.

B. CULTURĂ

1. O revistă şi o editură în limbile română, bulgară, sîrba şi engleză.

2. Un post de radio şi TV în limba română, cu timp de emisie în spaţiul radioului şi televiziunii naţionale bulgare şi sârbe.

3. O bibliotecă cu carte românească la Vidin si Bor.

4. Un centru cultural de informare comunitară.

5. Un punct muzeal etnografic.

6. O agenţie de turism cultural.

7. Un ansamblu folcloric reprezentativ.

Pentru respectarea drepturilor minorităţii româneşti (vlahe) conform normelor Uniunii Europene în vigoare, avansăm următoarele solicitări:

1. Recunoaşterea românilor (vlahilor) ca minoritate în Bulgaria

2. Înfiinţarea la Vidin şi în oraşele centre de regiuni din Timocul Sîrbesc, a unei comisii paritare formată din reprezentanţi ai minorităţilor locale şi reprezentanţi ai autorităţii locale care să gestioneze şi să rezolve solicitările avansate de reprezentanţii minorităţilor.

3. Înfiinţarea în cadrul ministerelor a unor posturi de experţi din partea minorităţii române din Bulgaria şi Serbia după modelul ţărilor europene.

4. Evidenţierea expresă în formularele oficiale pentru recensământul populaţiei a unei rubrici „ROMÂNI (VLAHI)”.

5. Înfiinţarea unui consulat al României la Vidin şi în Timocul Sîrbesc.

6. Aprobarea unei legi a minorităţilor etnice cu acordul tuturor reprezentanţilor acestora.

7. Crearea unui minister al minorităţilor etnice în Bulgaria.

dr. I. F. Gheorghiev

Preşedinte

„AVE” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria

Zavişa Jurj

Preşedinte

Ariadnae Filum-Asociaţie Pentru Cultura Românilor(Vlahilor) din Serbia

Victor Mişu,

Preşedinte

Societatea Culturală a Valahilor din Bulgaria

Jova Petrovici

Preşedinte

Asociaţia „Timocul”-Bor

Dan Vană

Preşedinte

A.P.L.O.M.B. Calafat

Florea Crânguş

Preşedinte

Fundaţia ALEXANDRA

Dan Lupescu

Director

DCCPCN Dolj

Prof. Tudor Nedelcea

Preşedinte

Fundaţia „Scrisul Românesc”